România: prima distopie a lumii

Distopia, sau viziunea de coşmar asupra viitorului, a fost definită în două cărţi de referinţă (care au definit termenul): 1984 şi Brave New World (Curajoasa lume nouă). Ambele cărţi sunt geniale, dar ele au fost scrise în anii 1930, atunci când lumea tremura sub umbra totalitarismului. Ele sunt utile pentru înţelegerea secolului 20, dar sunt depăşite atunci când vine vorba de vremurile noastre tulburi.

Pentru timpurile curente, îl avem pe David Mitchell care a făcut o proiecţie a economiei actuale într-un viitor de câteva sute de ani. Avem, de asemenea, o ţară - România - unde investitori externi planifică un vast proiect în minerit prin cianurare, s-ar potrivi bine în distopia domnului Mitchell.

Acesta este modul în care David Mitchell descrie viitorul în romanul lui care îţi taie respiraţia, Cloud Atlas:

"Solul este poluat, râurile lipsite de viaţă, aerul toxic, resursele alimentare cu modificări genetice scăpate de sub control. Oamenii simpli nu pot cumpăra medicamentele necesare pentru a contracara aceste privaţiuni. Zonele infestate de melanom şi malarie avansează spre nord cu 40 km pe an. Zonele de producţie din Africa şi Indonezia, care aprovizionează zonele de consum de bunuri sunt de nelocuit în proporţie de 60 %. Legitimitatea plutocraţiei, bogăţia, se usucă ... Singurul său răspuns este acea strategie iubită de toţi ideologii falimentari: negarea".

Nu este greu să vezi modul în care multinaţionalele de astăzi ar putea evolua în monopolurile descrise de Mitchell. Recentele scandaluri privind jongleriile non - contribuabililor din companii precum Starbucks, Google şi Apple sugerează că rolul principal al guvernării moderne este acela de a reprezenta o afacere mare. Ce înseamnă acest lucru în practică este că interesele marilor afaceri vor fi mereu prioritare faţă de cele ale oamenilor obişnuiţi sau ale mediului, relata Rupert Wolfemurray în The Huffington Post.

Procesul poate fi văzut cel mai clar într-o economie emergentă ca a României, o ţară cu doar 23 de ani de economie capitalistă modernă. În România, care este membru al UE din 2007, se poate vedea cum companii precum Coca Cola, McDonalds, Microsoft, VW, Nestle, Danone şi fabricile de bere Sud africane (SAB) au strivit cu uşurinţă competitorii locali izolaţi. Peste 60 % din băuturile răcoritoare şi apa îmbuteliată din România sunt acum vândute de Coca-Cola, piaţa berii este acaparată de SAB şi alte companii multinaţionale şi peste 80 % din produsele alimentare sunt acum importate. Microsoft domină piaţa de software şi investind inteligent în relaţii guvernamentale şi şcoli au reuşit să ţină blocată concurenţa bazată pe Linux, care oferea o opţiune mult mai ieftină. UE susţine toate acestea prin impunerea unor standarde pe care doar cele mai mari companii şi le pot permite, de exemplu, milioane de ţărani români nu mai au voie să-şi vândă laptele, chiar dacă acesta este mult superior faţă de orice produs din supermarket.

Şi acesta este un test pentru industria minieră internaţională: modelul lor de afaceri depinde de ţările sărace şi slab guvernate, precum România, îngenunchiate bunului lor plac, care să le permită accesul liber la avuţia minerală a ţării.

Dar acest tip de scenariu multinaţional de preluare de pieţe nu este nou. Ştim cu toţii despre asta. Ceea ce propulsează România în categoria "primei distopii a lumii" este uriaşul proiect de minerit prin cianurare care ar putea transforma Transilvania, una dintre cele mai frumoase şi curate zone ale Europei, într-un pustiu distopic. Este, de asemenea, un studiu de caz modul în care relaţiile publice şi marketingul corporaţiei pot convinge o populaţie că distrugerea ecosistemului lor este în propriul lor interes.

Roşia Montana Gold Corporation, un fond de investiţii extern, a promis românilor mii de locuri de muncă, fiscalitate de miliarde de dolari şi – pretenţia cea mai îndrăzneaţă, care ar fi putut veni direct din "1984" - protecţia mediului. Realitatea este că vor fi demolate trei sate şi patru munţi şi un rezervor masiv de 214 milioane de tone de deşeuri de cianură va fi construit (cianura este utilizată pentru extragerea aurului din minereu). Niciodată până acum un astfel de proiect de minerit prin cianurare nu a fost abordat în Europa. Râurile şi apele subterane din regiune, inclusiv Dunărea, pot fi otrăvite şi doar aproximativ 200 de locuri de muncă vor fi create. Impozitul pe venit de la estimatul profit de 20 de milioane este necunoscut, deoarece contractul companiei cu guvernul român este un secret de stat, iar legile fiscale din România sunt pline de lacune.

Cel mai extraordinar despre proiectul Roşia Montană este că o asociaţie de localnici a reuşit să-l blocheze în ultimii 15 ani. Folosind avocaţi voluntari au reuşit să oprească proiectul în instanţele locale de fiecare dată, şi acest lucru arată că sectoarele juridice şi filantropice din România nu sunt atât de corupte şi slabe. Actualul guvern român încearcă acum să submineze scepticismul prin rescrierea Legii minelor, pentru a permite operatorilor din minerit să profite de orice teren le place.

Dar investitorii nu vor renunţa. Şi acesta este un test pentru industria minieră internaţională: modelul lor de afaceri depinde de ţările sărace şi slab guvernate, precum România, îngenunchiate bunului lor plac, care să le permită accesul liber la avuţia minerală a ţării. O astfel de nesupunere ar putea încuraja pe alţii să se ridice împotriva lor, iar acest lucru nu se potriveşte cu viziunea marilor companii miniere pentru viitorul nostru, conchide Rupert Wolfemurray.