Putin anunţă un program de reînarmare pentru marina Rusă în valoare de miliarde de dolari

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat investiţii de miliarde de dolari pentru reînarmarea forţelor navale ale ţării sale, informează DPA International.
„În următorul deceniu, 8.400 de miliarde de ruble (aproximativ 97 de miliarde de dolari) sunt alocate pentru construcţia de noi ambarcaţiuni şi nave pentru marină”, a declarat Putin vineri, în cadrul unei reuniuni privind dezvoltarea marinei la Sankt Petersburg, potrivit agenţiilor de presă ruse.
Liderul de la Kremlin susţine că decizia privind noul echipament şi rearmarea flotei se datorează noilor pericole şi provocări. El s-a referit la dezvoltarea tehnologiei dronelor şi roboţilor, la digitalizare, dar şi la situaţia politică din lume.
Putin nu a abordat în mod specific războiul împotriva Ucrainei, pe care l-a început şi în care au fost scufundate mai multe nave ale Flotei ruse din Marea Neagră.
În schimb, el a lăudat ritmul de reînarmare a flotei până în prezent şi a afirmat că 49 de nave de război din diferite clase au fost construite în şantierele navale ruseşti în ultimii cinci ani, inclusiv submarine nucleare care pot fi echipate cu noile rachete hipersonice Zircon.