Protestul contabililor. USR: Soluţiile la probleme sunt deja în Parlament

Jurnalisti în Parlamentul României, Camera Deputaţilor (Epoch Times Romania)
Ana Ion
08.07.2024

Reprezentanţii USR au transmis luni, pe fundalul protestelor contabilior, că soluţiile la problemele reclamate de aceştia sunt deja în Parlament, iar "antreprenorii au nevoie de respect şi predictibilitate, nu să fie îngropaţi în modificări fiscale aberante, marca PSD PNL".

Compensarea concediilor medicale cu contribuţiile sociale, una dintre revendicările antreprenorilor şi contabililor, putea fi rezolvată de acum doi ani, dacă PSD şi PNL nu blocau proiectul depus de USR în acest sens, susţin reprezentanţii formaţiunii conduse de Lasconi.

"Ciolacu şi Ciucă au fost, însă, mai preocupaţi de hărţuirea mediului de afaceri şi de introducerea de noi taxe şi sarcini pentru contribuabili ca să-şi asigure la buget banii pentru apropiaţii de partid şi pentru speciali", se arată în comunicat.

„Ca antreprenor cu o experienţă de peste 20 de ani, am venit în politică şi am propus, încă din 2022, o lege care să-i ajute pe antreprenori şi să fie o minimă formă de respect: sumele pe care ei le au de plătit statului să se compenseze cu taxele de diferite tipuri pe care le au de plătit, lună de lună, către stat. Legea este blocată de PSD şi PNL la Camera Deputaţilor din noiembrie 2022. Mai mult ca niciodată, este momentul ca ea să fie scoasă din sertar şi urgent adoptată!”, declară deputatul USR Viorel Băltăreţu, co-iniţiator al proiectului privind compensarea concediilor medicale.

La momentul depunerii proiectului de lege, statisticile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate indicau pentru anii 2019 şi 2020 restanţe de plată către angajatori de aproximativ 2,5 miliarde lei, iar pentru anul 2021 datoria statului ajunsese la 3,63 miliarde lei. Adică, an de an, sunt miliarde de lei cu care antreprenorii creditează statul.

Antreprenorii şi contabilii care au protestat astăzi în faţa Guvernului doresc doar să fie lăsaţi să-şi facă treaba, fără ca statul să-i hărţuiască prin tot felul de modificări legislative adoptate peste noapte, fără consultări şi fără analize de impact, susţine USR.

„e-TVA este picătura care a umplut paharul pentru contabili, economişti şi antreprenori! Guvernul PSD-PNL trebuie să înceteze să tot modifice legislaţia, prin ordonanţe care intră în vigoare peste noapte şi care pun noi sarcini birocratice în spinarea celor care produc în România. Cerem Guvernului PSD-PNL să ofere respect şi predictibilitate antreprenorilor şi să discute cu reprezentanţii acestora astfel încât să găsească metodele prin care să-i sprijine, nu să-i îngroape în documente. Evaziunea fiscală este în altă parte şi acolo trebuie să caute ANAF şi Ministerul de Finanţe pentru a atrage mai mulţi bani la buget”, adaugă deputatul USR Viorel Băltăreţu.

"Evaziunea fiscală poate fi eliminată prin taxe mai mici şi birocraţie redusă, aşa cum propune USR. În niciun caz prin măsuri hei-rupiste fără sens, adoptate ţintit pentru antreprenorii cinstiţi, după ce PSD şi PNL au avut grijă să adopte legea prin care au asigurat scăparea de răspundere penală pentru marii evazionişti", se menţionează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor