Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, grijuliu cu evidenţa mitei pe care o primea

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, arestat pentru luare de mită, ţinea evidenţa banilor primiţi într-un tabel, în format electronic, şi verifica împreună cu consilierul său, Răzvan Marius Pop, ce sume mai are de încasat de la oamenii de afaceri care primeau contracte pe bani publici, reiese din referatul procurorilor DNA.
Horea Uioreanu. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
01.06.2014

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, arestat pentru luare de mită, ţinea evidenţa banilor primiţi într-un tabel în format electronic şi verifica împreună cu consilierul său, Răzvan Marius Pop, ce sume mai are de încasat de la oamenii de afaceri care primeau contracte pe bani publici, reiese din referatul procurorilor DNA.

Din dosarul instrumentat de procurorii DNA rezultă că la 25 aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) i-a cerut consilierului său date concrete privind cuantumul mitei "datorate" de omul de afaceri Vasile Pogăcean şi banii plătiţi de respectivul afacerist, beneficiar al unor contracte cu CJ Cluj. Din stenograme rezultă că Uioreanu, grijuliu cu sumele pe care le avea de încasat, a cerut să i se reamintească exact detalii legate de obiectivele finanţate pe anul în curs şi situaţia arieratelor în comunele unde au prestat activităţi firmele lui Pogăcean, relatează Mediafax.

Stenogramele mai relevă că Uioreanu a recunoscut că Pogăcean i-a dat suma de 100.000 de lei şi că mai urma sa-i mai dea, cu titlu de mită, alţi cca. 300.000 lei:

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, au fost arestaţi preventiv joi seară de magistraţii Curţii de Apel Cluj, fiind acuzaţi de fapte de corupţie.

Uioreanu a fost acuzat de cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani, în timp ce omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale).

DNA susţine că există probe din care rezultă că preşedintele CJ Cluj, omul de afaceri Vasile Pogăcean şi alte persoane ar fi comis fapte de corupţie, "în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite".

Conform procurorilor, în perioada aprilie 2013-mai 2014, Uioreanu i-a cerut lui Pogăcean să-i dea mită 693.224 lei, reprezentând 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL, suma fiind cerută tocmai pentru ca, în calitatea sa de şef al CJ Cluj, să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

Astfel, în lunile mai şi octombrie 2013, după ce a primit de la Pogăcean în avans o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu, în calitate de preşedinte al CJ Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune.

Ca urmare a demersurilor efectuate de preşedintele CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat în anul 2013 de suma totală de 3.174.000 lei. În 2014, Uioreanu a mai alocat preferenţial alţi 1.447.497 unor comune unde Pogăcean presta lucrări.

În schimbul acestor alocări bugetare, Vasile Pogăcean i-ar fi dat mită lui Horea Uioreanu în perioada aprilie 2013-mai 2014, suma de 174.500 lei.

În dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Cluj este vizat şi afaceristul Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, lucrare evaluată la 32,4 milioane de euro, din bugetul CJ Cluj.

Conform procurorilor, pe parcursul executării contractului, CJ Cluj a încheiat 24 de acte adiţionale cu firma lui Bene, acte prin care valoarea contractului a fost marită până la suma totală de peste 42 milioane de euro.

"Probaţiunea administrată în prezenta cauză a stabilit că, pe fondul cointeresării materiale a preşedintelui CJ Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, omul de afaceri Bene Ioan, deţinătorul societăţii de construcţii SC Napoca SA, a convenit cu acesta să realizeze în continuare lucrări din etapa a doua a proiectului, în sensul de a construi platformă de parcare aeronave Apron 4, în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor prin OUG 34/2006 (în lipsa oricărei documentaţii, licitaţii, contractări)", informează comunicatul DNA.

Procurorii mai arată că, pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul CJ Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean, Ioan Bene i-a remis lui Uioreanu, în mai multe tranşe, suma totală de 278.000 lei, plăţile acoperind perioada octombrie 2012 - martie 2014.

De asemenea, în mai 2014, Bene i-ar mai fi dat lui Uioreanu suma de 22.320 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), reprezentând achitarea unui contract având ca obiect un sondaj de opinie comandat de edilul judeţului în contextul campaniei electorale privind alegerile europarlamentare din 25 mai.

Pentru a disimula mita primită, Uioreanu, la înţelegere cu Bene Ioan, a solicitat reprezentantului societăţii ce a efectuat sondajul de opinie încheierea fictivă a unui contract cu SC Napocamin SRL, deţinută de omul de afaceri Bene Ioan, sens în care au fost întocmite, în fals, contractul nr. 1.8/12.05.2014, precum şi factura fiscală nr. 034/23.05.2014 ce se referea la suma de 22.320 lei, potrivit procurorilor.

În această cauză au fost făcute percheziţii la 11 adrese din Cluj-Napoca, la domiciliile unor persoane, la sediile unor societăţi comerciale şi la instituţii publice, între care sediul Consiliului Judeţean Cluj, Aeroportul Cluj, Facultatea de Construcţii, locuinţa şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, a şefei Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii de la Consiliul Judeţean Cluj, Mariana Raţiu, şi a consilierului judeţean Ioan Petran, preşedinte al PNL Cluj-Napoca şi conferenţiar la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice din Cluj.

Horea Uioreanu este membru al PNL din 1990, perioadă în care a îndeplinit la un moment dat funcţia de şef al filialei municipale Cluj-Napoca a PNL, iar apoi a fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.

În 14 septembrie 2013, Horea Uioreanu a candidat la funcţia de preşedinte al PNL Cluj, însă conducerea centrală a PNL a anulat alegerile pe 20 septembrie, fiind nemulţumită de modul în care au fost organizate, iar Horea Uioreanu a fost numit preşedinte interimar al filialei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor