Prima reacţie a lui Nicuşor Dan după victoria lui Ciprian Ciucu în cursa pentru Capitală

Preşedintele Nicuşor Dan a reacţionat luni, pe pagina sa de socializare, după victoria liberalului Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Municipiului Bucureşti.
"Felicitări şi succes aleşilor locali confirmaţi prin votul de ieri al cetăţenilor. E regula de bază a democraţiei: cetăţenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile şi le exprimă prin vot. Felicitări şi succes lui Ciprian Ciucu. Un oraş complex, restanţe deja istorice şi o relaţie complexă cu celelalte autorităţi ale statului. Bucureştenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna oraşul", a declarat Nicuşor Dan.
Potrivit liderului de la Cotroceni, este obligatorie punerea în practică a referendumului de anul trecut: distribuţia taxelor şi impozitelor bucureştenilor la nivelul Consiliului General, nu la Parlament, şi toate autorizaţiile la Primarul General, nu la sectoare, pentru o unică responsabilitate pe urbanism.
"A fost un exerciţiu democratic pe care partidele din coaliţie l-au dus cu responsabilitate. Mize importante urmează: bugetul pentru 2026, ultimele 8 luni din PNRR, concretizarea programului SAFE, admiterea la OCDE. Sunt sigur de responsabilitate în continuare", a punctat Nicuşor Dan.