Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, reţinut de DNA
alte articole
UPDATE - Procurorii DNA au decis, miercuri seară, reţinerea preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, după circa şase ore de audieri, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.
***
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la mai multe sedii din judeţul Cluj, printre care la Consiliul Judeţean, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie, preşedintele CJ, Horea Uioreanu, aflându-se printre persoanele vizate, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au afirmat că în această cauză sunt vizate fapte de dare şi luare de mită, documentele cercetate referindu-se la contracte încheiate preferenţial cu statul.
Anchetatorii îl vor audia pe preşedintele Consiliului Judeţean la Serviciul teritorial Cluj după terminarea percheziţiilor.
Pentru a verifica mai multe acuzaţii de corupţie, procurorii vor ridica documente de la Consiliul Judeţean Cluj.
Ancheta actuală este extinsă ca urmare a cazurilor unor oameni de afaceri care au fost reţinuţi în trecut.
Surse judiciare au declarat că în acest caz sunt cercetate finanţări bugetare către societăţi comerciale private apropiate lui Horea Uioreanu, care ar fi dat contracte cu finanţare din bani publici unor firme deţinute de persoane apropiate acestuia, acesta fiind suspectat că a primit apoi o parte din aceşti bani.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că procurorii Serviciului Teritorial Cluj fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2013-2014, de către persoane cu funcţie de conducere de la nivelul autorităţilor locale.
Miercuri au fost efectuate percheziţii domiciliare la 11 adrese din municipiul Cluj-Napoca, la sediile unor societăţi comerciale, la instituţii publice şi la domiciliile unor persoane, conform surselor.