Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, susţine că Putin vrea să se întâlnească cu el "cât mai curând posibil"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să aibă o întâlnire cu el „cât mai curând posibil”, potrivit The Kyiv Independent.
Trump a făcut aceste remarci în faţa activiştilor conservatori la un miting în Phoenix, Arizona, unde şi-a sărbătorit victoria în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.
„Preşedintele Putin a spus că vrea să se întâlnească cu mine cât mai curând posibil. Aşa că trebuie să aşteptăm pentru asta. Dar trebuie să punem capăt acestui război oribil, oribil”, a susţinut Trump, duminică.
Trump a subliniat pierderile militare grele suferite în război şi şi-a repetat afirmaţiile că Rusia nu ar fi lansat invazia la scara largă dacă el ar fi fost preşedinte în 2022.
„Milioane de soldaţi au murit. Trebuie să îl oprim, este ridicol. Acest război nu ar fi avut loc niciodată dacă aş fi fost preşedinte”, a spus el.
Putin a declarat pe 19 decembrie că este pregătit să se întâlnească cu Trump „în orice moment” pentru a discuta despre încetarea războiului din Ucraina.
Trump îşi va prelua mandatul pe 20 ianuarie 2025. Se aşteaptă ca revenirea sa la Casa Albă să marcheze o schimbare semnificativă în politica SUA privind Ucraina, cu accent pe presiuni asupra Kievului pentru a încheia un acord cu Moscova.
Preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Trump pe 7 decembrie la Paris, împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în prima întâlnire în persoană a liderilor de la alegeri. Zelenski a raportat că l-a lăudat pe Trump în timpul întâlnirii, spunându-i că este singurul de care Putin se teme.
După întâlnirea cu Zelenski, Trump a declarat că preşedintele ucrainean părea pregătit "să facă o înţelegere şi să oprească nebunia" şi că Putin ar trebui să facă acelaşi lucru după ce a suferit pierderi uluitoare în Ucraina.
Trump l-a nominalizat pe generalul în retragere Keith Kellogg ca trimis special pentru pace în Ucraina, însărcinat cu conducerea negocierilor dintre Kiev şi Moscova. Kellogg este aşteptat să viziteze Ucraina înainte de inaugurarea lui Trump.
Kellogg a fost anterior coautorul unui plan de pace care ar îngheţa linia frontului în Ucraina, ar scoate din discuţie aderarea la NATO pentru o perioadă prelungită şi ar ridica parţial sancţiunile impuse Rusiei. De asemenea, planul ar întrerupe ajutorul militar acordat Ucrainei dacă Kievul nu acceptă să intre în negocieri.
Financial Times a raportat pe 20 decembrie că, în ciuda acestor propuneri, Trump intenţionează să continue să trimită arme americane în Ucraina atunci când va deveni preşedinte.