Ploi torenţiale în Toronto. Oraşul sub ape (video)
alte articole
Toronto, cel mai mare oraş din Canada, a fost afectat de inundaţii masive, provocate de ploile abundente care au lovit oraşul marţi seara.
Estimările indică faptul că unele zone ale oraşului au avut parte de peste 100 mm de precipitaţii în mai puţin de 3 ore, provocând inundaţii extinse asupra unor părţi centrale ale oraşului.
Au existat şi zone apropiate de oraş care nu a avut parte de ploaie noaptea trecută. Cele mai mari precipitaţii au fost concentrate pe o arie foarte mică, cu diferenţe de precipitaţii de 70 mm în unele zone, sau 2 mm în altele locuri aflate la o distanţă de numai câteva zeci de km.
Ploile abundente au dus într-un timp foarte scurt la o inundaţie generalizată a oraşului Toronto, deoarece apa a umplut rapid sistemele de drenaj, drumurile şi, în unele cazuri, clădirile. Serviciile de poliţie din Toronto au răspuns la numeroasele apeluri de salvare în timpul nopţii, inclusiv la o cerere de ajutor venită de la doi bărbaţi care au fost prinşi într-un lift ce se umplea rapid cu apă.