Parlamentul a adoptat o lege conform căreia PFA vor putea deveni firme, după un an de funcţionare

Oficiul Naţional al Registrul Comertului
Ana Ion
03.10.2024

Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) şi întreprinderile familiale (IF) pot opta, după minim un an de funcţionare, pentru a deveni firme, stipulează o lege adoptată miercuri de Parlament. Urmează ca actul normativ să fie promulgat de preşedinte şi apoi publicat în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare

Care sunt paşii de urmat pentru cei interesaţi?

Cei interesaţi vor depune la Registrul Comerţului:

  • Certificatul de înregistrare actual
  • Actul constitutiv al societăţii şi dovada vărsămintelor, cu excepţia SRL
  • Dovada sediului social
  • Certificatul de atestare fiscală
  • Codul de înregistrare în scopuri de TVA

Acea societate nou înfiinţată îşi va menţine datele de identificare fiscală şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, scrie Hotnews.

Conform expunerii de motive, multe PFA, II şi IF au ajuns la un nivel de dezvoltare care impune trecerea de la contabilitate în partidă simplă la contabilitate în partidă dublă şi diversificarea codurilor CAEN.

„Întrucât legislaţia actuală impune restricţii asupra acestor forme de organizare, fără a oferi posibilitatea de transformare, singura soluţie rămasă este desfiinţarea acestora. Aceasta conduce la pierderea întregului istoric fiscal, bancar şi a relaţiilor comerciale construite de-a lungul timpului”, se arată în document.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor