OMS avertizează cu privire la virusul Ebola: „Epidemia este subestimată”
alte articole
Potrivit organizaţiei Medici Fără Frontiere, este nevoie de şase luni pentru a controla epidemia.
Experţii trimişi la faţa locului arată că numărul de cazuri şi de decese raportate pe scară largă subestimează amploarea epidemiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tras semnalul de alarmă cu privire la virusul Ebola, care ameninţă să se răspândească şi în afara Africii de Vest. OMS actualizează bilanţul provizoriu al epidemiei care, de la începutul anului, a crescut la cel puţin 1.145 de morţi în Sierra Leone, Liberia, Guineea şi Nigeria.
Răspunsul internaţional
OMS coordonează o accelerare a ripostei internaţionale împotriva flagelului, unificând sprijinul venit din partea statelor individuale, a agenţiilor de sănătate şi a instituţiilor aflate sub conducerea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dar acest efort nu va fi de scurtă durată. „Ne aşteptăm ca epidemia să mai dureze”, se transmite de la Geneva, fără a face previziuni mai exacte. Între timp, World Food Programme (Programul Alimentar Mondial) foloseşte logistica sa, deja testată, pentru a asigura produse alimentare unui milion de persoane blocate în zonele de carantină. Forţele aflate în teritoriu sunt cele mai valoroase: Organizaţia Mondială a Sănătăţii inspectează zonele afectate pentru a lua măsuri prompte şi a-şi da seama cine are nevoie de protecţie.
Transportul aerian nu este un pericol
Joi, Korean Air Lines a decis să suspende zborurile spre Kenya, o ţară descrisă ca fiind cu "risc ridicat" de către OMS, deşi încă nu există cazuri cunoscute de infecţie. Decizia companiei a fost întâmpinată cu "dezamăgire" într-un tweet al Organizaţiei, care a comentat că este "dificil să salvezi vieţi, dacă noi şi alţi furnizori de asistenţă medicală nu putem ajunge în ţările afectate". OMS a declarat că, spre deosebire de alte boli, cum ar fi gripa şi tuberculoza, "transportul aerian nu prezintă un risc ridicat de transmitere a Ebola", care se transmite numai prin contact direct cu fluidele corporale ale unui bolnav. Nu există restricţii cu privire la călătorii şi la comerţ.
Preşedintele de la MSF declară că este nevoie de şase luni pentru a limita epidemia
Conform preşedintelui Medici Fără Frontiere, Joanne Liu, „este nevoie de aproximativ şase luni pentru a ţine sub control focarul de Ebola din Africa de Vest” şi de autoritate mai puternică din partea OMS, „pentru că situaţia se deteriorează mai repede decât capacitatea noastră de a-i face faţă”. După o călătorie de 10 zile în regiune, Liu a remarcat că „dacă nu stabilizăm Liberia, nu vom stabiliza niciodată întreaga zonă”. Joanne Liu a recomandat trimiterea mai multor experţi în zonele afectate.