Omisiuni în Dosarul Revoluţiei: un avion chinez, Mujahedinii Poporului, diversiunile din TVR şi multe, multe altele

Magistraţii Înaltei Curţi au redeschis recent cel mai dureros dosar al acestei naţii, dosarul Revoluţiei, constatând "caracterul lacunar, superficial, incomplet, aproape formal al cercetărilor" care au condus la închiderea "cazului".

Una din (numeroasele) informaţii a căror veridicitate procurorii nu au verificat-o, deşi aceasta se regăseşte în dosarul de urmărire penală, se referă, potrivit motivării hotărârii de redeschidere a dosarului, la o Notă în care se precizează destul de sumar, că la data de 18/19.12.1989 pe Aeroportul Otopeni, a aterizat o aeronavă Boeing 767 a companiei chineze C.A.A.C. în jurul orelor 16-18.

Potrivit notei, profilul planificat al zborului era următorul: Beijing - Otopeni - Tripoli - Beijing şi nu prevedea o escală la Otopeni pe ruta de întoarcere. Totuşi, acest avion a făcut o escală în mod neplanificat, iar din acesta ar fi coborât un număr de aproximativ 160-170 de pasageri, din care aproape jumătate dintre ei nu s-au mai întors la aparat. În notă nu s-a precizat cine a preluat aceste persoane

De asemenea, în nota respectivă se menţiona că din aeronavă ar fi fost descărcate un număr mare de cutii (containere), care au fost introduse direct în salonul oficial, fără vamă.

"Semnele de întrebare ridicate de acest aspect menţionat, sunt accentuate şi de prezenţa unei note informative din data de 3 ianuarie 1990, în care se menţionează conţinutul unui telex găsit la sediul firmei "First Leader" din Anglia, care ar proveni de la o sursă din "Biroul Mujahedinilor Poporului" din Iran, privind înţelegerea convenită la data de 19 decembrie 1989, între Nicolae Ceauşescu şi preşedintele iranian Aii Akbar Hashemi Rafsanjani cu privire la trimiterea unor luptători din gărzile Pasadaran (unităţi speciale create de ayatollahul Ruhollah Khomeini după revoluţia islamică din 1979 din Iran) în România să apere regimul comunist.

În situaţia în care informaţia era autentică este evident că ar fi putut fi identificate măcar parte din persoanele care erau suspectate că au executat acţiuni de tip diversionist asupra obiectivelor de importanţă vitală în acea perioadă, în intervalul dintre fuga lui Nicolae Ceauşescu şi executarea judecăţii fiind justificată de "dorinţa, în acest sens, a tuturor cetăţenilor României", arată judecătorul.

Dezinformările şi diversiunile neanchetate

La capitolul "Analiza materialului de cercetare" (filele 1008-1014), judecătorul de cameră preliminară constată aceleaşi elemente de generalitate, ceea ce conturează, fără echivoc, lipsa unei anchete efective, necesare şi absolut obligatorii.

Astfel, deşi la haosul şi moartea care au secerat vieţi în decembrie 89 şi după plecarea lui Ceauşescu, când teoretic n-ar mai fi fost necesar să se tragă niciun gonţ, a contribuit şi dezinformarea realizată prin "războiul radio­-electronic", judecătorul care a decis redeschiderea dosarului Revoluţiei a constatat că în dosar "nu există date referitoare la diversiunea radio-electronică, în sensul că nu s-a stabilit cine deţinea tehnica necesară efectuării unei astfel de diversiuni; nu s-a solicitat opinia unor experţi militari în domeniul radio­ electronic, nu s-a făcut o analiză tactică a operaţiilor desfăşurate pe teritoriul României."

Practic, judecătorul a constatat că procurorii care au făcut ancheta nu au solicitat Ministerului Apărării Naţionale registrele de primire/transmitere a notelor telefonice, inclusiv cele ale Ministrului Apărării Naţionale, incluzând Marele Stat Major al Armatei; ordinele de luptă pe unităţi, rapoartele de luptă; rapoartele transmise subcomisiei Ministerului Apărării Naţionale în Comisia decembrie 1989 a Senatului României; documente privind informarea aeronautică şi controlul traficului aerian, jurnalele staţiilor de radiolocaţie; rapoartele convorbirilor radio.

Mai mult, la dosar nu se regăsesc jurnalele acţiunilor de luptă ale trupelor de grăniceri, care în acea perioadă se aflau în subordinea Ministerului de Interne, rapoartele întocmite de acestea precum şi rapoartele Statului Major al Trupelor de Grăniceri, arată judecătoarea.

Aceste documente ar fi trebuit cerute şi analizate în contexul în care, potrivit ordinelor de zi întocmite de unităţile militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, încă din seara zilei de 22 decembrie 1989, pe ecranele instalaţiilor radar din vestul ţării şi-au făcut apariţia numeroase ţinte aeriene, numărul lor crescând în jurul orelor 23,00-24,00.

"În perioada 22-25 decembrie 1989, au fost descoperite prin radio-locaţie circa 1300 de ţinte aeriene, asemănătoare elicopterelor şi începând cu ziua de 22 decembrie, comandantul apărării antiaeriene a ordonat deschiderea focului asupra ţintelor aeriene. Astfel, în perioada 22 - 25 decembrie, s-au executat 52 ieşiri cu avioane de vânătoare, 26 ieşiri cu elicoptere şi trageri cu artilerie, mitraliere şi rachete antiaeriene, fiind lansate 53 de rachete. Analiza acţiunilor de luptă a condus la concluzia că ţintele aeriene sunt simulate şi s-a ordonat încetarea tragerilor cu rachete antiaeriene, urmând ca tragerile să continue numai împotriva ţintelor identificate vizual.

Subunităţile de cercetare şi bruiaj radio-electronic ale Comandamentului Apărării Antiaeriene au interceptat, fără a putea localiza, unele mesaje radio în gama UUS, specifice aviaţiei, în diferite limbi - engleză, turcă, bulgară, sârbă, arabă.", se arată în motivarea deciziei.

În ipoteza în care în cauză se dovedeşte că atât diversiunea terorist terestră cât şi cea radio-electronică (aeriană şi navală) şi psihologică aveau drept scop crearea unui conflict armată-securitate, armată-armată şi ulterior determinarea unei intervenţii militare externe în scopul de a se produce un număr cât mai mare de victime (60.000 potrivit informaţiilor difuzate de mijloacele media), justificând astfel preluarea puterii de către structura nou constituită, şi descurajând astfel orice altă formă de opoziţie, în cauză se poate reţine infracţiunea de genocid.

De asemenea, ancheta nu stabileşte - nici nu şi-a propus acest lucru - dacă există o legătură între evenimentele care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, mai ales din rândurile trupelor de securitate şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio.

Spre exemplu, în noaptea de 22/23 decembrie, pe postul naţional de televiziune s-a transmis în mod repetat că o coloană de camioane cu terorişti se îndreaptă spre Aeroportul Otopeni, urmarea fiind aceea că cele două camioane în care se aflau subunităţi de securitate de la Câmpina au fost întâmpinate cu foc de dispozitivul de apărare al aeroportului, 50 de militari fiind ucişi, 13 răniţi.

Un alt exemplu priveşte anunţurile făcute de persoane neidentificate, care dublau anunţurile lui Teodor Brateş, legate de generalii Constantin Nuţă şi Mihalea Velicu, precum şi de trupele USLA43. în ambele situaţii numele persoanelor/Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă sunt rostite de personaje care nu apar pe ecran, dar întăresc cele spuse de crainic.

În seara zilei următoare, elicopterul în care se afla generalul Constantin Nuţă se prăbuşeşte în mod misterios în apropiere de Alba Iulia, iar trupele USLA devin ţintele unor atacuri sălbatice.

În ceea ce priveşte evenimentele desfăşurate după data de 22 decembrie, potrivit motivării, în ordonanţă se arată faptul că, după plecarea lui Nicolae Ceauşescu, guvernul comunist condus de Constantin Dăscălescu şi-a dat demisia şi au existat mai multe încercări de preluare a puterii politice şi de formare a unui nou guvern. în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Ion Iliescu, Petre Roman, Ion Caramitru, Gelu Voican Voiculescu, Dan Deşliu, Nicolae Militaru şi Mihai Ispas s-au organizat pentru preluarea puterii politice şi constituirea Frontului Salvării Naţionale.

Referindu-se la importanţa acestui dosar pentru societatea românească, judecătoarea reaminteşte că victimele au dreptul să afle ce s-a întâmplat, ceea ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă şi eventual drept la reparaţie, obligă autorităţile naţionale să se ocupe de dosar imediat şi fără întârzieri inutile.

Reamintim că la începutul lunii aprilie 2016, Procurorul General interimar de atunci, Bogdan Licu, a anunţat că dosarul Revoluţiei, clasat în octombrie 2015, a fost redeschis, întrucât "nu s-au făcut demersuri pentru aflarea adevărului".