"Suveraniştii" depun moţiunea de cenzură intitulată: "România nu este de vânzare - Un Guvern fără USR"

Opoziţia va depune vineri, la ora 12.00, moţiunea de cenzură intitulată „România Nu Este de Vânzare - Un Guvern fără USR”. Iniţiativa susţinută şi de AUR aparţine unui număr de peste 22 de parlamentari în frunte nu Ninel Peia, fost membru SOS, actualmente senator al grupului „Pace - Întâi România”, care a declarat că a strâns deja 119 semnături, potrivit Digi 24.
Deputatul Victor Ponta a anunţat pe Facebook că a semnat deja moţiunea de cenzură.
„Am semnat ieri, la Parlament, cu toată convingerea, Moţiunea parlamentarilor neafiliaţi intitulată 'România nu este de vânzare – un guvern fără USR'! Este vorba despre o iniţiativă a peste 22 de parlamentari care înţeleg pericolul la adresa României reprezentat de acapararea Statului (Externe, Apărare, Economie, Mediu, Radioul Public, companiile la care Statul este acţionar) de către gruparea numită USR – o grupare controlată şi dirijată de forţe externe şi care acţionează împotriva interesului naţional”, a scris Ponta pe Facebook.
El arată că este o iniţiativă pe care au gândit-o împreună, parlamentarii neafiliaţi, şi prin care, în mod direct şi neechivoc, arată că vor sprijini fără condiţii orice Guvern care eliberează România de caracatiţa USR.
„Sunt convins că toţi parlamentarii PSD şi majoritatea absolută a celor de la PNL sunt de acord cu această iniţiativă – însă disciplina de partid îi împiedică să îşi exprime public aceste convingeri. Mesajul pentru poporul român este însă esenţial: există curajul de a începe bătălia cu această grupare antiromânească numită USR. Bătălia este dificilă şi de lungă durată, dar este esenţială pentru viitorul României. Propaganda externă şi internă are acum banii şi instrumentele instituţionale necesare pentru a susţine subjugarea ţării – însă lupta împotriva lor este o luptă legitimă pentru libertate, demnitate, prosperitate şi pentru viitorul naţional şi european al poporului român!”, afirmă Ponta.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, după ce Opoziţia a anunţat că a strâns semnăturile necesare pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, că în condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară şi se va testa atunci susţinerea de care se bucură guvernul.
„În condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară şi se va testa atunci susţinerea de care se bucură guvernul”, a spus premierul Ilie Bolojan, la Viena.