Profesorii pregătesc greva generală. Sistemul de învăţământ ar putea fi paralizat din nou

Protest profesori
Ana Ion
05.12.2025
Protest profesori
Ana Ion
05.12.2025

În 2026 profesorii ar putea face din nou o grevă generală, la trei ani de la cea declanşată spre final de an şcolar când se punea problema dacă elevii vor mai putea da bacalaureat, admiteri la facultate etc. Motivul invocat acum de sindicalişti pentru grevă este creşterea numărului de elevi în clasă şi măsurile de austeritate care vor lovi şi în învăţământ.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicale „Spiru Haret”, a vorbit pentru Ziare.com despre agenda cadrelor din educaţie.

„Pentru sistemul de învăţământ este o catastrofă politică adusă de domnul Bolojan, un premier care a spus 'şi ce dacă vor creşte efectivele de elevi la clasă? Aşa era şi înainte de 1989!'. Dacă asta înseamnă reformă la nivel naţional, cu părere de rău, dar cred că drumurile noastre merg în direcţii total opuse. Asta nu înseamnă că vom avea reformă, nu înseamnă că vom avea un învăţământ de calitate pentru copiii noştri. Mai mulţi elevi în clasă înseamnă mai puţină atenţie acordată fiecărui elev în parte, un stres suplimentar pentru cadrele didactice.

E clar că un premier care susţine aşa ceva, cu părere de rău, şi-a greşit vocaţia. Poate să meargă la primărie sau la consiliul judeţean. Nu avea dreptul de a veni cu astfel de comentarii. Şi nu e acesta singurul comentariu, din păcate”, a declarat liderul sindical.

Nistor a mai precizat că pe fundalul măsurilor de austeritate aplicate de Guvernul Bolojan, dascălii se îndreaptă „cu paşi repezi” spre „paralizarea” sistemului de educaţie.

„Protestele nu vor înceta, ci vor continua. Pe data de 10 decembrie va fi o acţiune de protest, de amploare, în faţa Guvernului şi nu numai. Bineînţeles, prin măsurile pe care le-a luat Guvernul Bolojan ne îndreptăm cu paşi repezi către declanşarea grevei generale. Greva generală va avea loc exact la momentul în care o vor simţi politicienii cel mai puternic.

Va exista o consultare între liderii sindicali privind datele optime pentru declanşarea acestei acţiuni de protest, apoi se va declanşa referendumul şi în baza acestuia, greva generală. Totul, din cauza politicilor sociale dezastruoase ale Guvernului Bolojan”, a mai transmis liderul sindical.

Până la greva generală, cadrele didactice vor sprijini alte categorii profesionale, la acţiuni publice de protest.

„Pe 18 decembrie va avea loc un protest în faţa Administraţiei Prezidenţiale, împotriva măsurilor fiscale. Categoric, suntem alături de colegii noştri din alte domenii de activitate. Există suficientă solidaritate între categoriile socio-profesionale afectate de aceste decizii catastrofale asumate de această guvernare

Politicienii sunt cei care au generat criza! Nu este normal ca noi, toţi ceilalţi, să suportăm consecinţele, noi să fim cei buni de plată. Este inacceptabil aşa ceva! Aşa s-a întâmplat şi în 2010, aşa fac şi acum. Nu am văzut niciun politician tras la răspundere pentru decizii economice proaste, luate în defavoarea noastră, în defavoarea ţării, decizii luate în ultimii zece ani. Nu am văzut politicieni care să răspundă pentru faptele lor”, a mai transmis Nistor.

Calendarul protestelor

- miercuri, 10 decembrie 2025, Bucureşti - în faţa Guvernului României;

- joi, 18 decembrie 2025, Bucureşti - în faţa Administraţiei Prezidenţiale (Palatul Cotroceni);

- 2026, posibil în perioada examenelor (vara) - grevă generală a cadrelor din educaţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor