"Regele romilor", Daniel Cioabă, anchetat după logodna fiului său de 16 ani cu o adolescentă de 14 ani

Dorin Cioabă (Facebook)
Ana Ion
05.12.2025
Dorin Cioabă (Facebook)
Ana Ion
05.12.2025

Daniel Cioabă, autointitulat rege al romilor din România, este vizat de o anchetă a poliţiei privind logodna fiului său de 16 ani cu o fată de 14 ani. În urma relaţiei, adolescenta a născut un copil, scrie Pro TV.

Dosarul penal urmează să stabilească dacă părinţii cuplului au comis infracţiunea de determinare sau înlesnire a întreţinerii de acte sexuale între minori.

Adolescenţii s-au logodit anul trecut, în cadrul unei ceremonii fastuoase. Daniel Cioabă spune că fiul lui, atunci în vârstă de 16 ani, şi fata, care provine din Drăgăşani, dar trăia mai mult în Anglia, s-au cunoscut pe internet şi s-au îndrăgostit. Chiar ei ar fi cerut ca relaţia să fie oficializată într-un fel.

"Această logodnă ţine acel băiat sau acea fată, îi ţine blocaţi ca să nu cumva să vină altcineva să intre şi să facă un fel de logodnă. Iar ei pe perioada cât această logodnă, ei trăiesc o viaţă normală de prietenie", a declarat Cioabă.

O rudă a fetei a reclamat că tânăra mamă a fost, de fapt, cumpărată de familia băiatului şi obligată să trăiască alături de el. Direcţia pentru Protecţia Copilului a făcut primele verificări.

"În urma evaluării s-a constatat că nu există nici o situaţie de risc. În cursul lunii noiembrie 2025 am fost sesizaţi din nou că minora în cauză este însărcinată dând naştere unui copil, motiv pentru care în prezent la nivelul instituţiei se reevaluează situaţia tuturor minorilor", a declarat Radu Faloba, director adjunct DGASPC Sibiu.

Poliţia verifică acum dacă familiile celor doi minori ar fi forţat în vreun fel convieţuirea acestora.

Pe de altă parte, fratele lui Daniel Cioabă, Dorin Cioabă, aşa-numitul rege internaţional al romilor, care a militat pentru creşterea vârstei de căsătorie în comunitatea sa, spune că logodna este doar o promisiune.

"Logodna aceasta, într-adevăr, ea se face cu mare fast, pentru că trebuie să aibă o siguranţă familiile şi să spună, domne, uite, a cheltuit foarte mulţi bani la logodnă, înseamnă că viitorul copiilor este asigurat. Dar ştim foarte bine că dacă te duci la starea civilă cu copil care are 14-15 ani, nimenea nu vrea să îţi facă oficierea căsătoriei", a afirmat Dorin Cioabă, reprezentantul comunităţii romilor.

Parlamentul are în dezbatere o lege care îi pedepseşte cu închisoarea de până la 7 ani pe cei care determină căsătoria unui minor prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor