Noi detalii despre cazul femeii de afaceri ucise în urmă cu peste un deceniu din ordinul propriei fiice

(Captură Foto)
Andrei Popescu
28.06.2024

Cazul femeii din Ilfov omorâte din ordinul propriei fiice ia amploare, Antena 3 intrând în posesia a noi stenograme şocante în care nepoata victimei este interceptată în timp ce se certa cu fostul soţ în legătură cu asumarea vinovăţiei.

Este vorba de un incident petrecut în urmă cu peste un deceniu, când două femei din Bucureşti, mamă şi fiică, au plătit un zugrav să le ucidă bunica. Asasinul a fost prins. La fel şi femeile care au pus totul la cale.

În stenograme, femeia îi povesteşte fostului soţ că a recunoscut în faţa anchetatorilor că a fost prezentă la momentul comiterii crimei.

Ea: Am recunoscut!

El: Ce ai recunoscut? Cine a făcut fapta, eu sau ăla? Ştii că nu am vrut să merg acolo. Le-ai spus cine a făcut? Dacă o făceam eu, nu mai luam pe nimeni cu mine. Vin eu la ei acolo, şi le spun cine a făcut fapta, mâine. Să nu mai stau eu aici degeaba, să stea cine a făcut.

Ea: Eu am spus că am fost acolo.

El: Dacă tot ai spus asta, de ce nu ai spus adevărul, de ce nu ai spus cine a omorât-o? De aia te-am lăsat pe tine afară şi am intrat eu nevinovat. Lasă că vede Dumnezeu! Ăla a omorât-o, eu nici măcar nu am pus mâna. Păi de ce nu ai spus adevărul, că ăla a nenorocit-o? Dacă eram eu în stare de aşa ceva, făceam eu direct, nu mai luam pe altcineva.

Ea: Am zis doar de mine, am fost singură, mi-a fost frică.

Iar acum, nepoata femeii de afaceri asasinate la comanda propriei fiice spune în faţa judecătorilor că regretă fapta şi le cere magistraţilor să fie pusă în libertate.

Firul tragediei

Înainte de 2011, o femeie şi fiica ei au planificat să o ucidă pe mama femeii. Cele două au angajat iniţial un bărbat cu 10.000 de euro pentru a comite crima, dar acesta a dispărut după ce a primit banii.

Conform sursei citate, motivul ar fi fost teama că bătrâna, care urma să fie audiată de DIICOT, ar putea divulga informaţii care ar duce la închiderea fiicei. Astfel, ele au decis să o elimine.

Grăbite să-şi finalizeze planul, au găsit un alt complice – un zidar care lucrase la casa lor, oferindu-i aproximativ 10.000 de lei şi un scuter nou pentru a comite omorul. Bărbatul, adus de nepoată, a intrat în locuinţa bătrânei, a lovit-o şi apoi a asfixiat-o.

În urma reaudierilor, anchetatorii au analizat din nou dovezile şi l-au identificat pe adevăratul criminal, condamnându-l la 10 ani de închisoare. Femeile care au pus la cale asasinatul, mama şi fiica, au primit câte 20 de ani de detenţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor