Înspăimântătoarea recoltare de organe a Chinei - I

Ethan Gutmann, cunoscut analist pe problemele politicii şi societăţii chineze, descrie într-o serie de articole una dintre cele mai şocante atrocităţi ale timpurilor moderne: industria macabră organizată de Partidul Comunist Chinez de extragere forţată de organe de la practicanţii mişcării spirituale Falun Gong.

Ziarul The Epoch Times a efectuat o anchetă în 2006, descoperind mai multe surse independente din China care au vorbit despre existenţa unei asemenea practici care ar avea loc la scara naţională.

În 2006 raportul unui fost secretar pentru Asia-Pacific din Canada (David Kilgour), şi a unui renumit avocat de drepturile omului (David Matas) au confirmat cele mai mari îngrijorări, conducând o investigaţie care a descoperit peste 40 de mii de transplanturi din surse nespecificate efectuate din 2001.

În marea majoritate a cazurilor, organele proveneau de la practicaţi Falun Gong deţinuţi abuziv pentru credinţa lor. Raportul lor poate fi găsit aici sau în limba română aici.

**********************************

Şoferul jeep-ului ne măsoară din priviri în momentul în care urcăm în maşină. Asistentul meu este un tânăr israelian sănătos, aşa că eu trebuie să fiu cel cu banii. Mi se adresează în engleză lui stricată: "Fată?”

Nu. Fără fete. Du-ne la ...

"Băieţi? Kickboxer?”

Nu. Fără băieţi, fără kickboxeri, mersi. Sunt eu un alb cu burtă, transpirat, alb de vârsta a doua, dar mă aflu aici pentru altceva... De fapt, mă duc să mă întâlnesc cu o femeie de naţionalitate chineză pe o stradă lăturalnică. Îmi va povesti lucruri despre umilire, tortură, şi abuz. Iar partea cea mai ruşinoasă este că după aproape 50 de interviuri cu refugiaţi din lagărele de muncă forţată ale Chinei, nici măcar nu voi asculta cu atâta atenţie.

Mă aflu în Bangkok deoarece practicanţi de Falun Gong, mişcarea renaşterii budismului, scoasă în afara legii de Beijing, obişnuiesc să plece în sud când scapă din China. Cei fără paşapoarte trec prin Birmania pe motociclete şi pe drumuri mai puţin circulate. Unii dintre ei au fost intervievaţi de investigatori U.N., dar puţini au fost intervievaţi de presă, cu toate că, scăpaţi din lagărele de muncă din China, sunt nerăbdători, chiar disperaţi, să îşi spună poveştile.

În ceea ce priveşte chinezoaica mea, intenţionez să îndepărtez subiectul discuţiei de la ce vrea ea să vorbim - persecuţie şi spiritualitate - către lucruri pe care probabil că abia şi le va aminti, o etapă aparent inofensivă a experienţei sale din lagăr: o injecţie, palpări ale abdomenului, o radiografie, o mostră de urină - teste medicale care de obicei se fac atunci când evaluezi sursele pentru extragere de organe.

Ancheta mea a început în urmă cu un an, într-un cămin cultural din Montreal, când ascultam un chinez îndesat de vârsta a doua cu vocea groasă pe nume Wang Xiaohua. Părea obişnuit, dacă nu remarcai o urmă roşiatic-închisă ce se întindea pe fruntea sa.

Omul şi-a amintit de o scenă: aproximativ 20 de bărbaţi, practicanţi de Falun Gong, stăteau iarna în câmp, flancaţi pe ambele părţi de două gărzi înarmate. În loc să-i ducă la spart piatra sau la împrăştiat îngrăşăminte, poliţia îi strânsese pentru un fel de excursie ciudată. Părea aproape ca o vacanţă. Wang nu văzuse multe dintre feţele prizonierilor până atunci. Acolo în lagărul de muncă forţată nr. 2 din Yunnan, deţinuţii Falun Gong erau repartizaţi cu grijă astfel încât să formeze o minoritate în fiecare celulă – pentru că infractorii veterani de drept comun să îi poată bate oricând.

Practicanţilor Falun Gong le era interzis să comunice între ei. Cu toate acestea în momentul în care gărzile le-au făcut semn să înceapă să meargă, Wang a simţit că grupul şi-a potrivit ritmul paşilor precum o liniştită turmă migratoare. A privit în jos la pământul roşiatic, brăzdat de paie şi deşeuri, până la munţii de la orizont. Orice se afla înainte, Wang ştia că nu îi este frică.

După 20 de minute, a văzut o structură mare ce licărea în zare — poate că era un spital, s-a gândit Wang. Vara anului 2001 fusese aspră în China de Sud. După ce lucrase luni întregi în soarele arzător, capul ras al lui Wang se infectase rău. Poate că acum era un pic mai bine. Sau poate că se obişnuise cu asta: în ultima vreme observa doar mirosul greu şi respingător al scalpului său putred când se trezea.

Wang rupse liniştea, intrebandu un gardian dacă aceea din faţă este clădirea spitalului. Gardianul răspunse zeflemitor: "Ne pasă atât de mult de voi.... Aşa că vă ducem pentru un control medical. Iată cât de bine se poartă însoţitorii cu voi. În mod normal, un astfel de lucru nu se întâmplă niciodată într-un lagăr de muncă.”

Înăuntrul unităţii, practicanţii s-au aliniat şi rând pe rând li s-a recoltat câte o mostră mare de sânge. Apoi o mostră de urină, o electrocardiogramă, o radiografie abdominală şi un examen la ochi. Când Wang a menţionat problemele cu scalpul său, doctorul a bombănit că ar fi normal şi a trecut la următorul pacient. Întorcându-se în lagăr, prizonierii s-au simţit uşuraţi, chiar puţin mândri despre întreaga poveste. În pofida tuturor torturilor pe care le înduraseră şi a condiţiilor inumane, uite că guvernul era forţat să vadă că practicanţii Falun Gong erau sănătoşi.

Nu au aflat niciodată rezultatul vreunuia dintre acele teste medicale, spune Wang. Zâmbetul neaşteptat de pe faţă spunea multe... Supravieţuise.

Am vorbit cu Wang în 2007, întâlnirea cu el fiind doar unul dintre cele peste 100 de interviuri luate pentru o carte despre ciocnirea dintre Falun Gong şi statul chinez. Povestea lui Wang nu este nouă. Doi avocaţi renumiţi de drepturile omului din Canada, David Kilgour şi David Matas, au subliniat cazul lui, împreună cu multe altele în "Raportul privind acuzaţiile de recoltare de organe de la practicanţi Falun Gong în China”, tipărit şi publicat, incluisv pe internet, în iulie 2006.

Prin discuţia cu Wang, adăugam un nou caz la cercetările aprofundate efectuate deja de către alţii. Nu mă aşteptam ca povestea lui Wang să se repete pe măsură ce interviurile mele progresau, nici să aflu că recoltarea de organe se extinsese dincolo de Falun Gong. Mă înşelasem.

Falun Gong a devenit larg răspândit în China la sfârşitul anilor ‘90. Din diverse motive — poate din cauza faptului că numărul membrilor acestei mişcări era mai mare decât cel a Partidului Comunist Chinez (şi existau membri comuni), sau poate pentru că moştenirea masacrului din Tiananmen rămăsese nerezolvată, sau pur si simplu deoarece 70 de milioane de oameni aparent căutau o cale către cer (alta decât banii) — Partidul a decis sa îl elimine. În 1998, Partidul a anulat pe ascuns autorizaţiile profesionale ale celor care practicau Falun Gong. În 1999 au avut loc arestări în masă, confiscări de bunuri şi torturi. Apoi, începând cu anul 2000, pe măsură ce mişcarea a răspuns devenind mai activă în mod deschis, demonstrând în Piaţa Tiananmen şi prin interceptări ale semnalelor de televiziune din China, numărul morţilor a început să crească, atingând în 2005 aproximativ 3000 de cazuri confirmate de deces, provenite prin tortură, execuţie, şi neglijenţă a autorităţilor.

Se spune că în orice moment, 100.000 de practicanţi Falun Gong se află închişi undeva în sistemul chinez de penitenciare. Asemenea majorităţii cifrelor care veneau din China, acestea erau estimări aproximative, a căror credibilitate era chiar mai diminuată de către discuţiile pro şi contra. Dar un lucru este dincolo de controversă: reprimarea Falun Gong era scăpată de sub control. Arestări, sentinţe, tot ce s-a întâmplat în centrele de detenţie, instituţii psihiatrice şi lagăre de muncă forţată se făceau fără constrângere şi nu respectau vreo procedură legală stabilită. Ca act de rezistenţă pasivă, sau pur si simplu pentru a evita cauzarea de probleme familiilor lor, mulţi practicanţi Falun Gong au început să-şi ascundă numele în faţa poliţiei, prezentându-se doar ca "practicant” sau "discipol Dafa”. Întrebaţi de zona unde locuiau, spuneau "din univers”. Pentru aceştia, cei fără nume, ale căror familii nu aveau niciun mijloc de a-i găsi sau a face ceva în numele lor, s-ar putea să nu existe niciun fel de înregistrări la poliţie.

La începutul anului 2006, primele acuzaţii despre recoltare pe scară largă — extragerea chirurgicală a organelor în timp ce prizonierii erau încă în viaţă de la practicanţi de Falun Gong au ieşit la iveală din nord-estul Chinei. Bineînţeles, procedura îi omora. Acuzaţiile au declanşat o furtună tăcută în comunitatea drepturilor omului. Totuşi acuzaţia nu era exagerată.

Harry Wu, un dizident chinez care a înfiinţat Fundaţia Laogai, adusese o grămadă de dovezi potrivit cărora statul, după execuţia criminalilor condamnaţi la moarte, le vindea rinichii, ficatul, corneea şi alte părţi ale corpului către chinezi sau străini - cu alte cuvinte oricui putea plăti.

Treaba a început la mijlocul anilor ‘80. Până la mijlocul anilor ‘90, cu ajutorul medicamentelor imunosupresoare, afacerea progresase. Dube de recoltare de organe conduse de servicii armate erau parcate în mod regulat chiar la ieşirea de pe câmpurile unde aveau loc execuţiile, pentru a se asigura că spitalele militare au întâietate. Acest lucru nu era secret. Am discutat cu un fost ofiţer de poliţie chinez, un om simplu din zona rurală, care a afirmat că, făcând un favor prietenului unui condamnat, a deschis uşa din spate a unei astfel de dube şi a desfăcut fermoarul sacului în care se afla corpul. Pieptul victimei era complet golit de organe.

Partea a doua se poate găsi aici.

Ethan Gutmann mulţumeşte Fundaţiei Eaerhart şi familiei Valenberg din Suedia pentru sprijinul acordat cercetării sale.