Mitologie românească: Spiriduşii

Ca şi la români, şi în mitofolclorul tracilor existau duhuri bune şi duhuri rele. Uneori însă, însuşirile lor se mai amestecau, ele, chiar rele fiind, putând fi îmbunate prin diferite practici magice. Un astfel de duh era SPARA-DOKOS ”Duhul Grozav” (cf. rom. a speria; a zbiera; duh), atestat şi ca nume de rege trac. Numele acestui duh mai putea fi înţeles şi ca SPAR-ADOKOS ”Cel care aduce Spor (Câştig; Belşug”).

De la această fiinţă suprafirească au rămas în mitofolclorul românesc Spiriduşii. Spiriduşul este un drac mititel ori întruparea lui într-o vietate vizibilă sau invizibilă, ce aduce noroc omului pe lângă care s-a aciuat. Acest drăcuşor e dat de diavol unui om care a făcut legământ cu Ucigă-l-Toaca pentru un anumit timp, în schimbul unei închinări sau dăruirea sufletului după moarte.

Mai ales vrăjitorii şi vrăjitoarele se slujesc de spiriduşi în farmecele şi vrăjile lor. Spiriduşul poate intra în slujbă şi la oamenii care sunt chiar draci cu chip de om. El se poate dobândi în mai multe feluri. Cel mai adesea se cumpără doar pentru o vreme şi pentru un preţ de nimic. Târgul se face astfel: cel ce vrea să-l vândă îl leagă într-o batistă nouă şi îl pune în buzunar numai cu un colţ, iar restul atârnând afară. Cel ce vrea să-l cumpere trage batista afară şi aruncă doi bani jos sau îi pune în loc.

Dar de cele mai multe ori spiriduşul se obţine dintr-un ou părăsit de o găină neagră. Acest ou părăsit se cunoaşte după faptul că e mult mai mic decât ouăle obişnuite. Oul se ia şi se cloceşte de om, care-l ţine la subsuoară de la trei până la şase săptămâni. Puiul care iese este spiriduşul. El se ţine într-un vas de lut spoit şi trebuie hrănit bine, cu miez de pâine şi de nucă.

Spiriduşul e un drăcuşor mic cât degetarul, dar se poate întrupa într-un pui de găină sau un şarpe mic şi negru. El e întotdeauna gata să îndeplinească poruncile stăpânului său. Oriunde îl trimite, trebuie să meargă şi să-i aducă tot ce-i cere. Nu e slugă mai credincioasă şi nici mai harnică decât spiriduşul. Vrăjitoarele fac toate farmecele cu ajutorul lui.

Spiriduşii aduc călare pe prăjină pe ibovnicii necredincioşi şi tot ei îndepărtează drăguţele de ursitul cuiva. Ei pot lua mana vacilor şi pot vindeca bolile şi multe altele. Spiriduşii cunosc şi văd totul, dar nu spun decât cele ce duc la rău şi la pierderea sufletului.

Prin unele locuri se mai crede şi în banul norocos, adică în cel pe care oricui i l-ai da se întoarce înapoi în punga ta şi mai aduce şi alţii după el. În Bucovina, acest ban se numeşte ancluz, cu siguranţă de la verbul tracic COLOSSAE ”a se înmulţi” (cf. latin. colossus ”colos”).

Ancluzul are spiriduş sau este chiar el spiriduş şi nu se poate obţine decât de la vrăjitoare. Ele bagă un ban obişnuit în apă neîncepută, adunată de la fântâni, şi-l descântă astfel: ”Iată, te dau după Necurat, dimpreună cu leul acesta al lui N., să-i fie de noroc. Unde se va schimba leul, să-l aduci înapoi!” Apoi omul trebuie să-l poarte nouă zile sub călcâi, în cizmă, şi nu trebuie nici să se spele, nici să se închine şi nici să vorbească cu cineva. Pe urmă, oriunde şi oricui i-ar da banul vrăjit, acesta se va întoarce înapoi. Cei curaţi pot scăpa de spiriduş cu descântece ca acesta:

Îndărăt, drace, neprietene,

Desfă ce-ai făcut,

Că slujbele lui Sân-Vasile

Te-or seca,

Cu tămâie te-oi tămâia,

Cu fierăstrău te-oi reteza,

Cu mătura te-oi mătura,

Cu lopata te-or lua,

În coarnele vacilor te-or arunca!

Tu, drace, neprietene,

Acolo îi plesni,

Acolo îi crăpa;

Gâştele şi gâscanii,

Curcile şi curcanii

Cu ciocul te-or muşca,

Cu ghiarele te-or zgâria!

S-ar spune că prezenţa spiriduşului este în beneficiul, curat sau necurat, al posesorului său. Totuşi, există şi situaţii unde el poate lucra împotriva celui ce-l are în proprietate. Astfel, folcloristul Tudor Pamfile notează că spiriduşul este ”un drăcuşor în carne şi oase sau întruchiparea acestuia într-o vietate văzută sau nevăzută, care, la casa unde şade, aduce toate nenorocirile”.

Înrudite cu spiriduşii poznaşi ar mai fi, în mitofolclorul nostru, Brehnele, care se ţin numai de drăcii, speriindu-i pe cei proşti şi fricoşi. Locuiesc în scorburi sau în tufişuri şi nu fac niciun rău nimănui. Ele sunt urâte, pocite, croite din mădularele amestecate între ele ale dobitoacelor, păsărilor şi insectelor. Unele au cap de broască, trup de pasăre şi ghiare de şopârlă, încât provoacă spaimă sau greaţă celor ce le zăresc.