Mitologie românească: Pisica

Pe tăbliţele dacice de la Sinaia, unul dintre supranumele regelui Burebista este VISICA „Pisica”, dar e posibil ca tot aşa să i se fi zis şi linxului şi pisicii sălbatice, simboluri cât se poate de sugestive pentru un mare războinic. Substantivul este un compus, VI-SICA traducându-se literal prin „Care zgârie (înţeapă); Care taie” (cf. sica – denumirea sabiei dacice; rom. fişcă; a pişca).

Tocmai datorită pisicii sălbatice, ruda mai mare, pisica domestică a moştenit, probabil, în mitologia românească, aspecte contradictorii, fiind considerată când rea, când bună.

Pisica sălbatică este un animal de talie şi greutate relativ mari, având 70 cm lungime şi 6-10 kg, cu coada scurtă, stufoasă la capăt, crud şi temerar când îşi atacă prada (pui de ciută, veveriţe etc.) sau când se apără de un câine – care, dacă e singur, nu are nicio şansă de izbândă – şi chiar de un om, pe care îl răneşte sau îl ameninţă. Ea seamănă cu un linx sau cu un tigru mic.

De atlfel, dintre geto-daci, poate că numai vânătorii ştiau să deosebească pisica sălbatică de linx. Însăşi Diana, sora geamănă a lui Apollon-Zalmoxis, se prefăcea, în mitologia antică, în pisică sălbatică. Alteori, zeiţa vânătorii pleca la drum într-un car fermecat, tras de pisici. De aceea, pisica era considerată animal sacru, fiind interzis să fie ucisă.

În schimb, vrăjitorii şi vrăjitoarele de mai târziu preferau pisicile, mai ales pe cele negre, pentru a fi însoţiţi de ele în blestemăţii, inclusiv la sărbătorile lor conduse de diavol. Zapisul cu dracul se încheia prin amprenta pusă de laba unei pisici pe trupul celui care făcea jurământul; martorul ce supraveghea ceremonia era adeseori o pisică neagră.

Unele vrăjitoare pretindeau că, ungându-se cu o alifie extrasă din ierburi în noaptea Naşterii Sfântului Ion Botezătorul şi de Înălţare, se prefac în pisici. De aceea, cei care credeau că sunt loviţi de vrăji rele ardeau pisicile de vii!

Interesant este că există şi o rasă de pisică românească. Astfel, Brehm, unul dintre întemeietorii zoologiei moderne, declara, în anul 1869, că „Pisica domestică nu prezintă decât un număr redus de rase şi de varietăţi”, în total 8: pisica de Angora, pisica de Man, pisica chineză şi alte varietăţi: pisica cenuşie, pisica Khorasan, din Persia, pisica din România, pisica roşie din Tobolsk şi pisica roşie şi albastră de la Capul Verde.

În mitologia românească, apariţia pisicii pe pământ este pusă în seama Potopului. Aşadar, se spune că dracul, în loc să fie fericit şi să-l slăvească pe Dumnezeu că nu s-a înecat şi a scăpat de Potop, s-a apucat de făcut năzdrăvănii în corabia lui Noe.

Pripit, cum este de cele mai multe ori, Necuratul vroia să-i facă în ciuda Domnului Ceresc şi, fără să-i treacă prin cap că s-ar putea îneca şi el, încerca să-i scufunde corabia lui Noe. Aşa că s-a apucat să facă şoareci, care s-au prăsit destul de repede şi au început să roadă lemnul corăbiei; ar fi găurit lesne arca, dacă Noe nu ar fi dat de isprava lor. Înfuriindu-se şi neavând cu ce da după ei, şi-a scos năframa şi a aruncat-o asupra lor.

Cum a căzut, năframa s-a şi prefăcut în pisică şi, pentru că Noe o azvârlise cu gândul de a prinde şoareci cu ea, mâţa s-a repezit şi a făcut măcel printre ei. De-abia a scăpat o pereche, ascunzându-se în fundul corăbiei, în fânul pentru vite. Şi de atunci, mâţa, cum vede un şoarece, îl şi ucide. Din acest motiv, pisica este considerată vietate benefică, aducătoare de noroc, năzdrăvană şi chiar plăcută lui Dumnezeu.

Însă, după alte păreri, pentru că şoarecii au fost făcuţi de dracul, se crede că, mâncându-i, pisica se umple şi ea de duh diavolesc. O legendă spune că Ucigă-l-Toaca iese din mâţă numai sub formă de scântei prin perii ei; „Şi de atunci, mâţa prinde şoareci şi-i mănâncă, iar când o freci pe spate, lasă scântei. Din Satana, în mâţă au rămas numai ochi şi scântei, de-aia strălucesc ochii mâţei noaptea, ca la dracul”.

Duşmănia pisicii cu câinele este proverbială. Din pricina credinţelor contradictorii, ea nu inspiră multă încredere; de aceea, femeile, când descântă, evită s-o invoce direct, amintind-o cu totul întâmplător:

Atunci să te coci,

Când şi-o pune mâţa conci!

Atunci să te mai faci bătătură,

Când şi-o pune mârtanul căciulă!

*

Nu umfla ca ogarul,

Nu muşca ca şarpele,

Nu zgrăbăla ca mâţul,

Nu urla ca lupul!

*

Să te duci,

Să te tot duci

Unde popa nu toacă,

Unde fata nu joacă,

Unde cocoşii nu cântă,

Unde vaca nu zbeară,

Unde mâţa nu mormăieşte!

Tot din pricina rolului ei ambiguu în viaţa omului, pisica are un rol tragi-comic în această parodie din judeţul Ialomiţa, după Pluguşor:

S-a sculat Traian Bănică

Şi-a-ncălecat pe pisică

Şi-o bătea cu făcăleţul

Ca să spuie Pluguleţul.