Măreţie evocată. La Sighet

De Ziua Martirilor, prin truda celor de la Academia Civică, la Sighet a fost evocată măreţia dlui Corneliu Coposu, cel care, scăpat din temniţele comuniste, a avut suficientă credinţă pentru a încerca să restaureze Monarhia şi a porni dialogul politic cu foştii săi torţionari, de dragul poporului român.

Admirat chiar şi de către unii dintre securiştii României, povestea dlui Coposu în timpul regimului comunist vorbeşte despre măreţie: intră în închisoare sub un regim de teroare, care îl supunea torturilor de tot soiul, dar şi unuia dintre cei mai răi demoni – singurătatea care ucide, singurătatea care topeşte, singurătatea care poate aduce în pragul nebuniei şi sfinţii. După 7 ani de regim de izolare domnul Coposu uită să vorbească.

Însă pe dl Coposu, cel care la intrarea în închisoare ştia că va ieşi, credinţa în Dumnezeu l-a salvat şi cei 17 ani de temniţă grea l-au lovit, dar nu l-au putut distruge. Destinul său era pus deoparte de către Cer.

Apoi a venit Marea Făcătură din 1989. Tinerii, românii, au ieşit pe stradă, inimoşi, naivi şi inconştienţi. Unii. Ceilalţi, după perdele, ţeseau planuri. A urmat măcelărirea trupurilor lor, dar şi a speranţelor tuturor.

Dl Coposu s-a implicat în politică cu cinstea, bunătatea şi toleranţa care îl caracterizau.

Însă iluziile n-au ţinut mult, căci maladia nou instalată se temea de curăţenia marelui om politic precum dracu' de tămâie.

Pe 23 ianuarie, Iliescu, omul sistemului, care iniţial promisese că doar va asigura un interimat, anunţa (la 4 săptămâni după ce ajunsese la putere) că va candida în alegeri. Pe 28 ianuarie partidele istorice au organizat un miting de protest împotriva primei înşelăciuni majore a noului regim.

Nume mari din politica actuală – Ion Iliescu, cel care instiga masele în 28 ianuarie, afirmând uluitor: “Coposu a încercat o lovitură de stat”, Petre Roman care striga de la balcon “s-au demascat”, Tudor Barbu care susţinea surescitat retorica FSN-istă, au stat ridicoli, acoperiţi în minciună, ură de clasă şi manevre - împotriva Seniorului.

După miile de şicane şi josnicii pe care a trebuit să le îndure din partea politrucilor kominternişti ajunşi la putere, dl Coposu a fost cel care a trebuit să explice mineriadele organizate de Iliescu, Voican et comp, spunând lumii că România este eternă şi că ce se vedea la televizor era trecător.

Prin dl Coposu, care a trăit numai până în 1995, Cerul ne-a dat ocazia să scăpăm de kominternişti. Iar lor le-a dat ocazia să fie cât de cât fair-play şi să lase românii să aleagă un viitor, fără manevre, mişelii şi trădări de ţară.

Dar aşa suntem noi românii, ne aruncăm perlele la porci. Având o alternativă ilustră, un patriot adevărat care a îndurat ani de temniţă pentru credinţa sa, am ales impostura cu zâmbete slinoase. Am preferat paraşutaţii de la Kremlin. Având posibilitatea unui viitor curat, am ales să ne băgăm capul înapoi în lesă.

Franţa a acordat Legiunea de Onoare acestui titan al României cu câteva luni înainte să se stingă. România nu a oferit nici până în acest moment o decoraţie marelui om politic. Dar dacă stai să te gândeşti, poate că ar fi chiar o mare obrăznicie dacă ar face-o.

La înmormântarea dlui Coposu au ieşit în stradă zeci de mii de români, după ce ţara sa a decis să nu-i ofere onoruri naţionale.

Dl Coposu este cu siguranţă unul dintre cei mai mari eroi ai istoriei româneşti şi unul dintre puţinii cărora Cerul le-a permis să învingă comunismul. Un rol rezervat Sfinţilor.

Corneliu Coposu a fost mai aproape de Cer decât mulţi dintre noi, rolul jucat de el a arătat că materialismul nu poate zdrobi idealurile, dacă noi nu le abandonăm. A ilustrat eminent faptul că mizeria nu va învinge niciodată Măreţia şi că abjecţia la care asistăm nu este decât o piesă de teatru, menită să ne testeze credinţa.

Fie ca eroii României să nu poată fi acoperiţi de uitare iar poveştile lor să vorbească în veci despre gloria lui Dumnezeu.