Managerul Spitalului Athena şi şefa de laborator, reţinuţi pentru trafic de ovule
alte articole
în urma audierilor prelungite din noaptea de joi spre vineri de la sediul DIICOT, procurorii din Timişoara i-au reţinut joi noapte pentru 24 de ore pe managerul Spitalului privat Athena din Timişoara, Konstantinos Giatras, şi pe şefa de laborator, Pappa Cherachlea, ambii cetăţeni greci, pentru trafic de ovule.
Cei doi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
În acelaşi dosar vor mai fi cercetaţi în stare de libertate trei medici şi o asistentă.
Ca urmare a percheziţiilor de la Spitalul privat Athena din Timişoara, au fost audiate joi după amiază şase persoane: managerul Spitalului privat Athena din Timişoara, şefa de laborator, trei medici şi o asistentă în dosarul privind traficul de ovule. Cele trei cadre medicale ar fi plătit unor studente câte 300 de euro pentru a le fi prelevate ovule, care ajungeau la unele cupluri din străinătate ce nu puteau avea copii. Aceste cupluri, la rândul lor, plăteau pentru fertilizarea în vitro câte 4.000 de euro.
Spitalul Athena, care a fost inaugurat în anul 2010, este unul dintre cele mai mari centre medicale private din ţară, pentru a cărui amenajare s-au făcut investiţii de peste 12 milioane de euro. În cadrul spitalului funcţionează şi o clinică de obstetrică şi ginecologie. Spitalul are o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi şi poate asigura anual 4.000 de intervenţii chirurgicale şi 5.000 de naşteri.