Mădălin Dumitru, fost director în Primăria Capitalei, arestat preventiv pentru corupţie
alte articole
Mădălin Dumitru, fostul şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, a fost arestat preventiv, joi, pentru 30 de zile, ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, acesta fiind acuzat de procurorii anticorupţie că cerea comisioane pentru contracte derulate de municipalitate. Decizia instanţei este definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia făcută de procurorii DNA formulată după ce Tribunalul Bucureşti a dispus, pe 7 iunie, că Mădălin Dumitru urma să fie cercetat în libertate, sub control judiciar.
Conform procurorilor, Mădălin Dumitru în calitate de director al Direcţiei de Infrastructură, deşi avea obligaţia de a-şi declara averea, nu ar fi completat toate veniturile realizate în perioada 2008 – 2013. Astfel acesta, în declaraţia de avere din 4 noiembrie 2008, nu ar fi menţionat venituri în sumă de 150.000 de euro obţinute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare pentru un teren de 217 metri pătraţi din Bucureşti. De asemenea, în declaraţia de avere din data de 4 noiembrie 2010, Dumitru nu ar fi trecut venituri în valoare de 90.200 de lei obţinute din cesionarea părţilor sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era.
După ce a fost numit în funcţia de director, Mădălin Dumitru a efectuat în continuare acte de administrare a societăţilor SC Precon SRL şi SC Magistral SRL atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, fiind persoana care decide în firme.
Întrucât a exercitat aceste activităţi incompatibile, Mădălin Dumitru a obţinut foloase materiale necuvenite: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de administrator la solicitarea sa şi depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de aceeaşi firmă pentru angajarea unui şofer personal, respectiv retribuţia acestuia; costurile suportate de firmă pentru asigurarea folosinţei mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreţinere) - autoturism marca Chrysler Grand Voyager, autoturism marca Audi A5, autoturism marca Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el şi fiul său.
În perioada 2009 - 2014, în calitate de director, preşedinte al comisiilor de evaluare, preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor, a pretins şi primit de la o firmă foloase necuvenite de peste 9.200 lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparaţii/renovare/instalaţii, materialele necesare şi obiecte electrocasnice pentru a-şi exercita influenţa în vederea atribuirii, derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.
Potrivit anchetatorilor, Mădălin Dumitru, prin recepţionarea unor lucrări neefectuate la obiectivul 'Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa' a generat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de peste 372.000 lei fără TVA.
În perioada 2009 - 2014, a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6, şi alte foloase necuvenite în cuantum de circa 50.000 de euro şi 9.000 lei, în schimbul obţinerii de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăţilor la timp.