Corupţie la cel mai înalt nivel. Cum luau mită judecătoarele de la Curtea Supremă

DNA lucrează intens în ultima perioadă. Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de două judecătoare de la ÎCCJ, precum şi faţă de doi foşti judecători la ÎCCJ, acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani şi uz de fals.
Andrei Pricopie
17.06.2014

alte articole

. (Photos.com)
Andrei Pricopie
17.06.2014

DNA lucrează intens în ultima perioadă. Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de două judecătoare de la ÎCCJ, precum şi faţă de doi foşti judecători la ÎCCJ, acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani şi uz de fals.

Cine sunt inculpaţii

Judecătoarea Gabriela Bîrsan de la ICCJ este urmărită penal pentru mai multe fapte de corupţie, alături de colega sa Corina Corbu, un şofer al instanţei, doi avocaţi, un om de afaceri şi doi foşti magistraţi, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Gabriela Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, trafic de influenţă şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, potrivit unui comunicat DNA.

Procurorii DNA au dispus urmărirea penal şi faţă de Corina Corbu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acuzată de complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, precum şi Florian Ionescu, angajat ca şofer la Curtea Supremă, acuzat de mărturie mincinoasă.

De asemenea, alţi doi foşti judecători de la instanţa supremă au intrat în vizorul procurorilor DNA. Este vorba despre Pandrea Anton în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a făptuitorului şi Iuliana Puşoiu, acuzată de luare de mită şi uz de fals.

În dosar sunt cercetaţi şi avocaţii Claudia Gherbovan Silinescu, acuzată de cumpărare de influenţă, complicitate la dare de mită, complicitate la spălarea banilor, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi Radu Gherbovan Silinescu, care la rândul lui s-ar face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

Ultima inculpat din dosar ar fi omul de afaceri Gabriel Chiriac în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi spălarea a banilor.

Cum „colaborau” inculpaţii şi ce au obţinut

Potrivit DNA, în perioada februarie 2010 - mai 2011, Claudia Gherbovan, Radu Gherbovan şi Gabriel Chiriac au oferit judecătoarelor Iuliana Puşoiu şi Gabriela Bîrsan mai multe foloase, sub forma achitării de petreceri la restaurante din Paris şi Bucureşti, excursii în străinătate şi deplasări cu avionul, dar şi sub forma folosinţei unui apartament, respectiv a oferirii unor cadouri (poşetă, pantofi ale unei renumite case de modă), în schimbul facilitării ori soluţionării favorabile a unor cauze aflate pe rolul ICCJ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pentru a ascunde natura foloaselor necuvenite, avocatul Radu Gherbovan a determinat o angajată a unei firme de turism să întocmească documente care atestau, în mod nereal, achitarea unei excursii de către Iuliana Puşoiu.

Anchetatorii susţin că în timpul instrumentării acestui dosar, Anton Pandrea, după ce a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, prin complicitatea Corinei Corbu, le-a anunţat pe Puşoiu Iuliana, Gherbovan Silinescu Claudia şi Bîrsan Gabriela Victoria că formează obiect al măsurilor de interceptare.

Unele dintre societăţile comerciale controlate de omul de afaceri Gabriel Chiriac au avut pe rolul ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, diverse litigii în perioada 2010 - 2011. Avocaţii Gherbovan Radu şi Claudia Gherbovan Silinescu au asigurat asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică pentru societăţi comerciale aparţinând omului de afaceri Gabriel Chiriac.

Procurorii DNA susţin că în perioada 2010 – mai 2011 avocata Claudia Gherbovan Silinescu împreună cu omul de afaceri Gabriel Chiriac au oferit judecătoarei Gabriela Bîrsan, în calitate de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai multe foloase necuvenite, în schimbul influenţei pe care aceasta a lăsat să se creadă că o are asupra judecătorilor desemnaţi în compunerea completului învestit cu soluţionarea dosarului societăţii la care acţionar era Chiriac Gabriel pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă.

„Foloasele necuvenite oferite de Chiriac Gabriel au constat în achitarea petrecerii la Paris, la Moulin Rouge, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament în Paris, format din două camere, pentru o perioadă de 2 luni în cursul anului 2010 pentru fiul judecătoarei; la rândul ei, Gherbovan Silinescu Claudia i-a oferit judecătoarei o poşetă şi pantofi confecţionaţi de o renumită casă de modă. Interesul cumpărătorilor de influenţă Chiriac Gabriel şi Gherbovan Silinescu Claudia în soluţionarea favorabilă a recursului pe care societatea comercială l-a declarat în dosarul respectiv a fost determinat de faptul că autoritatea fiscală i-a imputat societăţii respective suma de 1.289.797,68 lei, iar printr-o sentinţa civilă a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o. Soluţionarea favorabilă a recursului declarat de societatea aparţinând lui Chiriac Gabriel prin intermediul traficului de influenţă al judecătoarei Bîrsan Gabriela procura acestuia un avantaj patrimonial, constând în suma de 1.289.797,68 lei imputată de autorităţile fiscale, pe care, astfel, nu ar mai fi achitat-o.

În februarie 2010, judecătoarea Iuliana Puşoiu a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curţi care a judecat un dosar ce avea ca obiect recursul declarat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în care intimata o societate comercială reprezentată de către avocatul Radu Gherbovan Silinescu. După soluţionarea acestui dosar de către completul de judecată din care a făcut parte judecătoarea Puşoiu, aceasta i-a pretins avocatului, prin intermediul soţiei acestuia, Claudia, organizarea petrecerii de ziua sa. Avocatul a dat curs solicitării judecătoarei organizându-i şi achitându-i acesteia costul petrecerii de la un restaurant din Bucureşti.

O lună mai târziu, judecătoarea Puşoiu Iuliana a făcut parte din completul de judecată care a judecat dosarul în care o societate comercială a solicitat strămutarea judecării unui dosar al Tribunalului Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în care avea calitatea de reclamant, iar Consiliul Concurenţei avea calitatea de pârât. Astfel, în această cauză, societatea reclamantă a fost reprezentată tot de către avocatul Radu Silinescu care după soluţionarea dosarului a plătit excursia pe care judecătoarea Puşoiu a efectuat-o în Malaezia în perioada 20 aprilie 2011 - 27 aprilie 2011(atât costurile de transport cât şi cazarea).

„Banii folosiţi pentru achitarea excursiei judecătoarei Puşoiu Iuliana în Malaezia au provenit de la o societate comercială controlată de omul de afaceri Chiriac Gabriel care, la solicitarea avocatei Gherbovan Silinescu Claudia, a transferat suma de 51.917,56 lei (1860 euro) în contul societăţii de avocatură Gherbovan/Silinescu. La solicitarea avocatei Gherbovan Silinescu Claudia, suma de bani necesară plăţii excursiei a fost ridicată de Gherbovan Silinescu Radu care a achitat costul excursiei judecătoarei Puşoiu Iuliana. Pentru a împiedica identificarea destinaţiei sumei oferite cu titlu de mită, la solicitarea şi cu sprijinul soţilor Gherbovan Silinescu, omul de afaceri Chiriac Gabriel prin intermediul societăţii comerciale, a încheiat un „contract de asistenţă juridică” fictiv.În plus, disimularea primirii foloaselor necuvenite de către Puşoiu Iuliana sub forma achitării excursiei în Malaezia, a fost realizată de avocatul Gherbovan Silinescu Radu prin comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin aceea că i-a solicitat agentei de turism să întocmească factura fiscală din 30.04.2011 prin care a stornat contravaloarea biletului de avion şi, în cadrul aceleiaşi operaţiuni de disimulare, suma stornată de 1860 euro a figurat ca fiind restituită avocatului Gherbovan Silinescu Radu. În aceeaşi zi, a fost întocmită factura fiscală din 30.04.2011 pe numele numitei Puşoiu Iuliana pentru suma de 1860 euro”, reiese din comunicatul DNA.

Procurorii DNA au evidenţiat că, în perioada 2010 -2011, omul de afaceri Gabriel Chiriac, printr-una din societăţile sale comerciale, a transmis avocaţilor Radu şi Claudia Silinescu, prin intermediul cabinetului de avocatură unde sunt asociaţi, sume de bani, respectiv 113.707,83 lei (echivalentul a 27.000 euro la cursul din anul 2010) cunoscând că încheierea şi justificarea sumelor prin folosirea unor contracte care atestau prestare de asistenţă ori consultanţă juridică reprezintă doar o disimulare a destinaţiei banilor.

„În realitate, acele sume erau transmise/respectiv primite pentru a fi însuşite în nume propriu de către soţii avocaţi sau folosite pentru dare de mită, cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă în legătură cu soluţionarea unor dosare de contencios administrativ. În aceeaşi perioadă, cei doi avocaţi au primit, de la o altă societate comercială, suma de 393.411 lei (echivalentul a 88.576,16 euro) şi, în baza aceluiaşi mecanism descris anterior, au folosit suma respectivă de bani în scopul mai sus menţionat”, au explicat procurorii.

Totodată, DNA susţine că în perioada ianuarie – decembrie 2010, încălcarea atribuţiilor de serviciu de către judecătoarea Bîrsan în legătură cu soluţionarea succesivă a cererilor de suspendarea a unui dosar, până la soluţionarea cererii de strămutare a acestuia, a asigurat un folos acesteia, dar şi unei societăţi comerciale asistate juridic de avocata Claudia Silinescu. Dosarul respectiv privea o societate comercială controlată de omul de afaceri Chiriac, pe de o parte şi Consiliul Concurenţei, pe de altă parte. În acest sens, avocata a depus repetat cereri de strămutare pentru ca, suspendarea dosarului antemenţionat să dureze cât mai mult, cu consecinţa asigurării unui folos firmei controlate de Chiriac.

„Sub acest aspect, fapta avocatului Gherbovan Silinescu Radu, care a dobândit sumele de bani menţionate pe baza unor contracte de asistenţă juridică ce atestau în mod formal prestarea unor servicii de consultanţă juridică pentru a fi folosite la darea de mită, cu scopul obţinerii de soluţii judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor”, reiese din comunicatul citat.

În timpul instrumentării prezentului dosar, Anton Pandrea a admis cererea procurorilor DNA şi a autorizat interceptarea comunicaţiilor judecătoarelor Bîrsan, Puşoiu şi a avocatei Claudia Silinescu.

„După ce a dispus această măsură, Pandrea, judecător învestit cu soluţionarea acestei solicitări, i-a divulgat judecătoarei Corbu Corina Alina că Gherbovan Silinescu Claudia, avocată şi prietenă a sa, „este interceptată”. Judecătoarea Corbu Corina Alina, la rândul său, a înlesnit aflarea, de către judecătoarele Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana şi de către avocata Gherbovan Silinescu Claudia, a acestui fapt”, au susţinut procurorii.

DNA susţine că în noiembrie 2011, cu ocazia audierii sale ca martor, Florian Ionescu, şofer la Curtea Supremă, a susţinut o versiune nereală a faptelor referitoare la achiziţionarea unor bilete de avion pentru judecătoarea Bîrsan. Ulterior, în zilele de 9.10.2012 şi 10.09.2012, aceasta a prezentat o altă versiune, care s-a dovedit la fel de neadevărată.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, după cum urmează:

- până la concurenţa sumei de 559.036,39 lei, asupra unui teren şi a unei clădiri aflate în coproprietatea inculpaţilor Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu, în vederea confiscării speciale

- până la concurenţa sumei de 5010,46 euro, asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpatei Bîrsan Gabriela Victoria, în vederea confiscării speciale

-până la concurenţa sumei de 1860 euro, asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpatei Puşoiu Iuliana, în vederea confiscării speciale

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor