Luptele între facţiunile cartelurilor escaladează în Mexic. Preşedintele Obrador continuă cu abordarea "îmbrăţişări, nu gloanţe"

Andres Manuel Lopez Obrador (YURI CORTEZ / AFP / GettyImages)
Redacţia
15.09.2024

Preşedintele mexican Andrés Manuel Lopez Obrador a cerut vineri facţiunilor beligerante ale cartelului Sinaloa să acţioneze „responsabil”, astfel încât nimeni să nu mai fie ucis, după o săptămână de escaladare a violenţelor care aproape a paralizat capitala statului Sinaloa, Culiacan, potrivit AP News.

Întrebat de un jurnalist dacă are încredere că vor ţine cont cartelurile de apelul său, Lopez Obrador a răspuns tranşant: „Preşedintele Mexicului este întotdeauna ascultat”.

„Chiar şi de către infractori?”, a insistat jurnalistul.

„De toată lumea, cu atât mai mult dacă cineva are autoritate morală”, a răspuns preşedintele.

Schimbul de replici de vineri, din timpul briefingului de presă de dimineaţă al preşedintelui, este cel mai recent dintr-o serie de cazuri în care Lopez Obrador a minimalizat confruntările dintre facţiunile cartelului Sinaloa.

Preşedintele, care îşi încheie mandatul la 30 septembrie, a refuzat în mod repetat să se confrunte cu cartelurile, prezentând diverse justificări pentru strategia sa „îmbrăţişări, nu gloanţe”, care oferă oportunităţi tinerilor, astfel încât aceştia să nu se alăture cartelurilor.

Ultimele confruntări din Culiacan sunt cel mai recent exemplu al violenţei care continuă să afecteze Mexicul, unde cartelurile folosesc forme din ce în ce mai sofisticate de război, inclusiv bombe artizanale, tranşee, vehicule blindate artizanale şi drone care lansează bombe.

Cartelurile „trebuie să caute alte modalităţi, astfel încât să nu rănească oameni nevinovaţi [...] şi să evite alte pierderi de vieţi omeneşti”, a declarat Lopez Obrador vineri, adăugând că „De asemenea, ar trebui să aibă grijă de ei înşişi şi de familiile lor”.

Era de aşteptat o creştere a violenţei după ce Joaquin Guzman Lopez, un fiu al fostului lider al cartelului Sinaloa, Joaquin „El Chapo” Guzman, a aterizat în apropiere de El Paso, Texas, pe 25 iulie, într-un avion de mici dimensiuni, împreună cu Ismael „El Mayo” Zambada.

După arestarea sa, Zambada a declarat într-o scrisoare difuzată de avocatul său că a fost răpit de tânărul Guzman şi dus în SUA împotriva voinţei sale.

În prezent, pare să existe o luptă pentru putere între fiii rămaşi ai lui El Chapo, cunoscuţi pe plan local drept „Chapitos”, şi cei loiali lui Zambada.

Până joi, autorităţile de stat au raportat cel puţin 12 morţi, 11 persoane cu răni prin împuşcare, 20 de persoane date dispărute şi 31 de cazuri de jafuri de maşini. Numărul real al deceselor poate fi mai mare, deoarece cartelurile îşi adună adesea morţii.

Străzile din Culiacan păreau goale, deoarece şcolile şi întreprinderile au rămas închise vineri, iar festivităţile legate de independenţa Mexicului din 15-16 septembrie au fost anulate oficial de guvernul local.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor