Liderul danez caută unitatea europeană împotriva ameninţării lui Trump privind Groenlanda
Premierul danez Mette Frederiksen a primit marţi sprijinul liderilor germani şi francezi în încercarea sa de a păstra Groenlanda în contextul ameninţării preşedintelui american Donald Trump de a încerca să preia teritoriul arctic, potrivit DPA.
Trump şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a obţine controlul SUA asupra uriaşei insule pe motive de securitate naţională şi nu a exclus utilizarea unor mijloace economice sau militare.
Declaraţiile sale au provocat o mare îngrijorare la Copenhaga, ceea ce a determinat-o pe Frederiksen să efectueze un turneu de o zi la Berlin, Paris şi la sediul NATO din Bruxelles, în căutarea „coeziunii europene” pe această temă, după ce în urmă cu două zile s-a întâlnit şi cu omologii săi nordici.
Frederiksen şi Scholz nu s-au referit direct la Trump, dar comentariile lor au fost o referire clară la cererile preşedintelui american, care includ, de asemenea, ambiţia de a prelua controlul asupra Canalului Panama. Rusia a fost, de asemenea, o ţintă în contextul războiului său de aproape trei ani din Ucraina.
„Europa, continentul nostru, se bazează pe ideea conform căreia cooperarea, nu confruntarea, duce la pace, la progres, la prosperitate. Să onorăm această idee”, a declarat ea reporterilor alături de Scholz.
„Avem nevoie de o Europă mai puternică şi mai hotărâtă, care să se afirme din ce în ce mai mult prin dreptul său propriu, capabilă să apere şi să promoveze Europa şi interesele europene. Depinde de Europa să definească viitorul continentului nostru şi cred că trebuie să ne asumăm mai multă responsabilitate pentru propria noastră securitate”, a afirmat Frederiksen într-o declaraţie făcută înaintea turneului său.
Ea a avut o dispută verbală cu Trump pe tema Groenlandei în timpul primului său mandat şi adoptă o abordare mai ponderată pentru al doilea mandat al acestuia la Casa Albă.
Frederiksen nu doreşte să ofenseze Groenlanda şi să stimuleze independenţa deja în creştere sau sentimentul pro-american, în timp ce, de asemenea, nu doreşte să enerveze prea mult SUA - cea mai importantă ţară de export a Danemarcei.
Scholz a fost puţin mai direct, declarând: „Frontierele nu trebuie mutate cu forţa”, adăugând imediat expresia engleză «to whom it may concern».
„Inviolabilitatea frontierelor este un principiu fundamental al dreptului internaţional. Principiul trebuie să se aplice tuturor”, a spus Scholz.
După întâlnirea ulterioară cu preşedintele francez Emmanuel Macron la Paris, biroul lui Frederiksen a postat pe X: „Ei au discutat despre cooperarea europeană consolidată privind provocările cu care se confruntă Europa. Franţa este un aliat important pentru Danemarca, iar noi împărtăşim nevoia unei Europe puternice”.
Ea urma să îl viziteze apoi pe secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Frederiksen îşi invitase deja partenerii nordici la Copenhaga cu două zile în urmă. Luarea cinei la ea acasă împreună cu prim-ministrul suedez Ulf Kristersson, prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre şi preşedintele finlandez Alexander Stubb a fost menită să transmită aceeaşi imagine de unitate europeană ca şi călătoria sa de o zi.
Trump doreşte ca o decizie privind viitorul lor să fie luată de locuitorii Groenlandei, cea mai mare insulă din lume, despre care se crede că deţine resurse naturale extinse şi care este importantă din punct de vedere strategic pentru controlul Arcticii.
„Nu ştiu cu adevărat ce pretenţii are Danemarca asupra ei, dar ar fi un act foarte neprietenos dacă nu ar permite ca acest lucru să se întâmple, deoarece este pentru protecţia lumii libere”, a declarat Trump în weekend, adăugând: "Cred că o vom avea".
În acest context, guvernul danez a anunţat luni că îşi va consolida prezenţa militară în Arctica şi Atlanticul de Nord cu trei noi nave pentru apele din jurul Groenlandei, drone suplimentare cu rază lungă de acţiune şi sateliţi - la un cost de aproape 2 miliarde EUR.
În cadrul conferinţei de presă cu Scholz, Frederiksen nu a detaliat planurile de apărare ale Danemarcei.