La câte grade îşi rotesc bufniţele capul? Mister dezvăluit

Bufniţa sau buha este un nume dat mai multor specii de păsări din familia Strigidae (Strigide), ordinul Strigiformes. Majoritatea sunt solitare şi nocturne cu o vedere extrem de ascuţită.

O particularitate a acestor specii este că ochii lor au o mobilitate extrem de redusă, astfel încât gâtul trebuie să se poată roti pentru a urmări mişcarea animalelor. Fără să forţeze tendoanele sau să-şi deterioreze vasele de sânge, bufniţele reuşesc să-şi mişte capul întorcându-l chiar până la 270 de grade.

Pentru un ochi neantrenat ar putea părea o chestiune de magie, dar oamenii de ştiinţă de la şcoala de medicină de la Universitatea Johns Hopkins, au găsit explicaţia acestui fenomen care până de curând rămăsese neînţeles.

Fiinţele umane, asemenea multor altor specii de animale, îşi pot mişca ochii şi gâtul şi pot explora spaţiul înconjurător fără probleme. Ochii bufniţelor nu au această capacitate, astfel încât gâtul trebuie să se rotească mai mult pentru a urmări mişcarea.

Reginele flexibilităţii

Gâtul bufniţelor este mai flexibil decât al oamenilor, deoarece capul acestei păsări este conectat la corp printr-un "pivot". Noi, oamenii, avem doi, ceea ce ne limitează capacitatea de a ne răsuci capul. Dar chiar şi cu aceste beneficii de proiectare, corpul multor păsări nu poate rezista rotaţii mari, pentru că ar ar suferi tot felul de hemoragii interne şi fracturi.

În noul studiu, echipa de la Universitatea Johns Hopkins, condusă de către Philippe Gailoud, a examinat 12 păsări moarte şi a creat imagini 3-D ale vaselor de sânge şi ale oaselor acestor animale. Oamenii de ştiinţă au injectat corpurile cu mase plastice şi vopsea roşie lichefiată, pentru a le evidenţia arterele înainte de disecţie, potrivit unui rezumat al cercetărilor lor publicat pe site-ul web al National Science Foundation

Echipa a constatat că bufniţele sunt dotate de artere de rezervă, care le oferă noi căi de aprovizionare cu nutrienţi atunci când vasele de sânge "principale" sunt închise datorită rotaţiei rapide. În plus, arterele lor se umflă pentru a colecta orice fel de sânge în exces creat în acest proces.

Datorită acestui design, o mulţime de păsări au capacitatea de a privi înapoi. Ulii cu coada roşie, de exemplu, sunt aproape la fel de flexibili ca verii lor nocturni.

Bufniţele în mitologie

Superstiţiile occidentale au atribuit bufniţei şi celorlalţi reprezentanţi ai ordinului Strigiformes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Transmise de populaţiile de colonişti apuseni şi la români, unele dintre aceste superstiţii au prins pe alocuri, ca de pildă cea după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva.

În vechime, folclorul românesc atribuia bufniţei rolul de mesager sau vestitor al pădurii.

În hinduism, bufniţa este asociată zeiţei Lakshmi, divinitate a prosperităţii, norocului, fertilităţii şi generozităţii, iar grecii antici asociau cucuveaua cu înţelepciunea, considerând-o pasărea Atenei (zeiţa înţelepciunii, în panteonul grec).