Piţigoii "vorbesc"? Un studiu recent spune că da (galerie foto)

Experimentele dovedesc existenţa sintaxei compoziţionale în apelurile păsărilor

Limbajul uman este una dintre cele mai importante caracteristici definitorii ale oamenilor. Poate exprima sensuri nelimitate dintr-un set finit de cuvinte bazat pe reguli combinatorii (adică, sintaxă de compoziţie) şi a inspirat evoluţia altor comportamente umane caracteristice, cum ar fi arta şi tehnologia. Puterea limbajului constă în combinarea de sunete fără sens, în cuvinte, care, la rândul lor, sunt combinate în fraze.

Deşi vocalizele animalelor pot fi compuse din diferite elemente de bază (note), nu se ştia însă, dacă, de asemenea, şi sintaxa compoziţională a acestora a evoluat.

În studiul publicat în revista Nature Communications, semnat de Toshitaka N. Suzuki, David Wheatcroft şi Michael Griesser, au fost raportate primele dovezi experimentale referitoare la sintaxa compoziţională la o specie de animale sălbatice, şi anume piţigoiul japonez (Parus minor).

Piţigoii au peste zece note diferite în repertoriul lor vocal şi le utilizează în mod exclusiv sau în combinaţie cu alte note. Ei combină apelurile, folosind reguli specifice, pentru a comunica mesaje importante compuse. Aceste rezultate demonstrează că sintaxa nu aparţine numai oamenilor. În schimb, sintaxa poate fi o adaptare generală la complexitatea socială şi comportamentală în sistemele de comunicaţii.

Cercetarea cu privire la sistemele de comunicaţii ale primatelor şi păsărilor sugerează că abilitatea de a combina elemente vocale a evoluat de mai multe ori, dar evoluţia sintaxei (de exemplu, combinaţia de cuvinte diferite pentru a forma expresii mai complexe) a fost considerată până acum doar o caracteristică umană.

Studiul recent realizat de cercetătorii din Japonia, Germania şi Suedia contestă acest punct de vedere şi demonstrează cum piţigoiul japonez comun, cunoscut pentru diversitatea repertoriului vocal, a evoluat o sintaxă.

Aceste mici păsări suferă o serie de ameninţări şi, atunci când sunt în pericol, ele emit o varietate de apeluri diferite. Aceste apeluri pot fi utilizate singure sau în combinaţie cu alte apeluri.

Cercetând acest comportament, Toshitaka Suzuki şi colegii săi au fost în măsură să demonstreze că: apelul denumit ABC înseamnă "caută un pericol", de exemplu, atunci când se confruntă cu un animal de pradă, în timp ce apelurile denumite D înseamnă "vino aici", de exemplu, atunci când se descoperă o nouă sursă de hrană, sau pentru un cuplu pentru a merge la cuib.

Piţigoii combină aceste două apeluri (ABC şi D) într-un apel denumit ABC-D, cum ar fi atunci când se apropie un animal de pradă şi încearcă să-l îndepărteze. Atunci când aceste două apeluri sunt redate în ordinea naturală (ABC-D), păsările se apropie şi explorează pericolul. Dar, în cazul în care ordinea este inversată în mod artificial (D-ABC), păsările efectiv nu răspund (vedeţi galeria foto de mai sus).

Studiul arată că sintaxa nu este unică doar limbajului uman, ci, de asemenea, a evoluat în formă independentă la păsări.

„Înţelegerea motivului pentru care sintaxa a evoluat la aceşti piţigoi, poate oferi informaţii şi despre evoluţia omului”, spune David Wheatcroft, de la Departamentul de Ecologie şi Genetică de la Universitatea Uppsala, co-autor al studiului.

Piţigoii japonezi folosesc apeluri diferite pentru a coordona o varietate de interacţiuni sociale, iar fiecare dintre acestea necesită răspunsuri comportamentale specifice. Sintaxa prevede reguli pentru combinarea elementelor unui vocabular mic, pentru a genera sensuri noi care pot fi recunoscute cu uşurinţă. Aceste norme pot fi adaptate la complexitatea socială şi comportamentală în sistemele de comunicaţii, cum ar fi în limbajul uman.

Acest articol a fost realizat cu informaţii din studiul publicat în revista Nature Communications, semnat de Toshitaka N. Suzuki, David Wheatcroft şi Michael Griesser.