Proiect de lege introdus în New Jersey: Interzis trimisul mesajelor în timpul mersului
alte articole
Capul aplecat deasupra smartphone-ului şi paşi nesiguri, este o scenă cu care ne-am obişnuit dar care, în curând, ar putea fi pedepsită prin lege. În New Jersey a fost introdus un proiect de lege prin care se interzice utilizarea telefonului mobil pentru trimiterea mesajelor în timpul mersului pe stradă. Penalizarea: o amendă de 50 de dolari.
"Oamenii trebuie să acorde atenţie la ceea ce se întâmplă în jurul lor", afirmă Pamela Lampitt, membru al Partidului Democrat, care a prezentat proiectul de lege Adunării Generale din New Jersey, relatează La Stampa.
Ar putea părea o idee exagerată, dar propunerea lui Lampitt are la bază numărul victimelor mesajelor text şi chat: în 2010, potrivit unui studiu realizat de William Paterson University, au murit 4.000 de pietoni, în timp ce alţi 70.000 au fost răniţi din cauza lipsei de atenţie în timp ce mergeau pe stradă.
Mai mult decât atât, recent, problema a fost ridicată şi în Suedia, dar în mod diferit: la Stockholm, în ultimele luni, au apărut unele pancarte care îi semnalează ca un pericol pe cei care merg fără a-şi lua vreodată privirea de la smartphone. Anul trecut, în schimb, Valley Utah University din SUA a trasat pe scările institutului benzi de prioritate pentru cei care scriu la telefon în timp ce merg.
Mersul cu capul aplecat privind smartphone-ul alterează postura şi echilibrul
Sunt tot mai numeroase persoanele care merg pe stradă cu capul în jos, privind smartphone-ul, scriind sau citind mesaje. Potrivit unui studiu publicat în revista Plos One, această obişnuinţă care se manifestă în special în rândul tinerilor, alterează postura şi echilibrul şi poate pune în pericol siguranţa pietonilor.
Studiul a fost realizat de Siobhan Schabrun de la Universitatea din Queensland. Cercetătorii australieni au studiat efectul pe care îl are folosirea telefonului mobil asupra mişcării corpului în timpul mersului pe jos la 26 de persoane. Fiecare participant avea de parcurs în linie dreapta, într-un ritm confortabil, o distanţă de aproximativ 9 metri lungime, în timp ce îndeplinea una dintre cele trei sarcini: mergea fără a utiliza telefonul, citea un text, sau scria un mesaj pe smartphone.
Cu ajutorul unui sistem de analiză tridimensională a mişcării, experţii au măsurat postura şi echilibrul lor în cele trei situaţii. Ei bine, s-a constatat că atât postura cât şi echilibrul sunt modificate în timp ce se tastează mergând, şi chiar - dar într-o măsură mai mică - atunci când se citeşte un mesaj pe telefon.
Capul şi gâtul se mişcă într-un ritm anormal, pentru a facilita citirea şi scrierea în ciuda vibraţiilor provocate de paşi şi de sol; în plus, se deviază de la linia dreaptă, un semn că echilibrul este alterat. Studiul a demonstrat cât este de periculos să mergem mereu cu capul în jos, cu ochii pe telefon fără să se uităm înainte.