Israelul, Siria şi apropierea dintre SUA şi Iran (interviu)

Prezent la Bucureşti pentru conferinţa ”Dilemele democraţiei israeliene”, profesorul Josef Olmert de la University of South Carolina explică într-un interviu pentru Epoch Times de ce Israelul nu crede în apropierea dintre Rohani şi Obama şi ce noi dileme de securitate ridică conflictul din Siria pentru israelieni. ”Avantajele din trecut ale relaţiei siriano-israeliene au fost pierdute. Chiar dacă Assad rămâne nominal la putere, controlează acum doar 30% din întregul teritoriu, iar regiunile de graniţă nu mai sunt sub controlul său astfel că există în mod clar un pericol extremist”, susţine expertul israelian.

Preferă Israelul un regim Assad la Damasc, care este un duşman cunoscut şi cu care s-a păstrat totuşi un status quo stabil, venirii la putere în Siria a unui guvern sunnit extremist?

Din 1974, după sfârşitul războiului Yom Kippur, graniţa cu Siria a fost cea mai paşnică şi liniştită din toate graniţele Israelului, în ciuda retoricii Damascului. Am scris un articol pe această temă cu titlul ”Siria alawită şi Israel, cuplul ciudat al Orientului Mijlociu”. Problema este că acum există percepţia în Israel că regimul de la Damasc nu va mai fi stabil, indiferent dacă Bashar al Assad rămâne sau nu la putere. Asta înseamnă că avantajele din trecut ale relaţiei siriano-israeliene au fost pierdute. Chiar dacă Assad rămâne nominal la putere, controlează acum doar 30% din întregul teritoriu, iar regiunile de graniţă nu mai sunt sub controlul său. Există în mod clar un pericol extremist.

În general este ca o regulă. Când un stat arab este stabil, el tinde să fie mult mai atent în politica externă. Când nu este stabil, chiar dacă nu vrea să fie agresiv în politica externă, instabilitatea internă poate duce la conflicte în plan extern. Bashar Assad ştie că nu poate să atace Israelul şi nu are nici un interes să intre în conflict cu această ţară, dar are o retorică de forţă anti-Israel care este un mesaj îndreptat către propria opoziţie, care este mai extremistă decât el, menit să arate că rămâne puternic.

Cum a evoluat poziţia israeliană faţă de conflictul din Siria?

Israelul este într-o poziţie delicată. El nu poate să intervină direct pentru că nimeni în Siria nu vrea să vadă o interferenţă israeliană. În plus, Israelul nu vrea să devină un instrument de propagandă al unei tabere împotriva celeilalte. Pe de altă parte, există în mod clar o sensibilitate faţă de folosirea de arme chimice şi o îngrijorare faţă de influenţa Iranului şi Hezbollahului în Siria.

Dincolo de asta, Bashar al Assad a refuzat în cadrul unor negocieri mai vechi cu israelienii oferta Israelului de a-i ceda Înălţimile Golan, pentru că n-a vrut să-şi pericliteze relaţia cu Iranul. Pur si simplu, Teheranul era mai important pentru el decât platoul Golan. Acum el trage dividendele pentru asta pentru că Iranul îi susţine regimul. Prin urmare, avem o complicaţie internă. Pe de-o parte o retorică anti-israeliană, pentru că avea nevoie ca Iranul să-l susţină împotriva duşmanilor săi din Siria, şi pe de altă parte o frontieră foarte paşnică cu Israelul.

Israelul a fost un critic vocal al aproprierii SUA-Iran, după ultimele gesturi de bunăvoinţă reciprocă făcute de preşedinţii Obama şi Rohani… De ce se teme Israelul?

Nu ştiu dacă este vorba de o apropiere. Obama este îndreptăţit să încerce să afle dacă este vreo schimbare în Iran. Dacă vine un spirit nou din Iran, nu-l poate respinge automat. Dar Rohani a spus clar că Iranul poate avea o abordare diferită faţă de SUA, nu însă şi faţă de Israel. Prin urmare, noi nu trebuie să ne purtăm mai bine cu el, pentru că nici Iranul nu se va purta mai bine cu noi. Cred că vor exista discuţii între SUA şi Iran, dar chestiunea securităţii Israelului va trebui luată în calcul, mai ales că Israelul se bucură de multă influenţă în Congresul SUA, un sprijin din partea ambelor partide. Nu cred că Congresul american va relaxa sancţiunile împotriva Iranului atâta timp cât acesta contestă dreptul de existenţă al Israelului. Există limite chiar şi la ce poate face preşedintele.

În ceea ce-l priveşte pe Rohani, este bine că el recunoaşte Holocaustul, chiar dacă unii neagă că a făcut-o, spre diferenţă de Ahmadinejad, dar asta nu înseamnă că va face concesii în privinţa programului nuclear. Adevărata problemă nu este istoria, ci prezentul şi viitorul. Dacă programul nuclear iranian va continua, Israelul va trebui să acţioneze şi sper că SUA îl va susţine pentru că americanii spun că nu vor să vadă un Iran nuclear. Ar fi grozav ca dialogul Obama-Rohani să demonstreze că nu există niciun progres în programul nuclear iranian.

Cred că cea mai mare problemă în acest moment este instabilitatea din jurul Israelului: din ţări precum Siria, Egipt, Liban şi poate chiar Iordania. Nu poţi să iei decizii majore legate de procesul de pace cu palestinienii, să le faci concesii acestora dacă mediul de securitate din jur este atât de volatil.

Este dobândirea bombei nucleare de către Iran cea mai mare ameninţare de securitate pentru Israel?

Este cea mai mare problemă potenţială pentru că încă nu există, dar trebuie s-o prevenim. Cred că cea mai mare problemă în acest moment este instabilitatea din jurul Israelului: din ţări precum Siria, Egipt, Liban şi poate chiar Iordania. Nu poţi să iei decizii majore legate de procesul de pace cu palestinienii, să le faci concesii acestora dacă mediul de securitate din jur este atât de volatil. Până în 2011 ştiai mai mult sau mai puţin care sunt jucătorii în regiune, care sunt duşmanii, acum însă nu mai ştii.

Cum vedeţi Primăvara Arabă şi efectele sale pentru ţările unde au avut loc revoluţii?

Poţi s-o numeşti Primăvara Arabă sau Iarna islamică sau oricum doreşti. Problema de fond aici este că aceste ţări – Egipt, Siria, Irak, Liban, Iordania - nu au reuşit să creeze sisteme de guvernare nu doar stabile, ci şi legitime. În prezent scriu o carte ”Syria – the end of stability without legitimacy”. Bashar al Assad şi tatăl lui au fost dictatori brutali, dar n-au fost legitimi. Ei au aparţinut unei minorităţi alawite şi n-au fost niciodată acceptaţi de majoritatea sunnită. Acum războaiele care se poartă sunt între sunniţi şi şiiţi, Sushiwars cum le-am numit eu.

Frăţia Musulmană a avut de suferit pentru că nu a reuşit să rezolve problemele economice uriaşe ale Egiptului. 6% din populaţie trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi iar rata de analfabetism este de 35%. Aceste probleme creează un cadru propice pentru mişcări fundamentaliste. Nu există o problemă sectară în Egipt. În Siria şi Liban problema principală este că nu ai o comunitate naţională care să stea la baza unui regim stabil şi legitim. New York Times publica de curând o hartă a Siriei împărţită în Kurdistan, Druzistan, Şiistan, Sunnistan.

Ceea ce vreau să spun este că Bashar al Assad nu va mai rămâne mult timp la putere în Siria. Vor exista mai multe Sirii. Iar Hezbollah pierde teren în Liban.

Josef Olmert este profesor adjunct la University of South Carolina, specialist pe Siria şi Liban, autor a trei volume despre Orientul Mijlociu şi contributor şi comentator la Huffington Post şi Fox News.