Incredibil! Un agresor sexual din Vaslui, judecat la 7 ani după ce ar fi violat trei minori. Bărbatul nu e de găsit

(Pixabay)
Andrei Popescu
03.07.2024

Dosarul penal al unui bărbat în vârstă de 24 de ani, acuzat că a violat trei minori din Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Negreşti, judeţul Vaslui, a ajuns în faţa instanţei. Însă la şapte ani după ce acesta ar fi comis faptele. În plus, acuzatul a fugit din România.

La momentul producerii faptelor groaznice, agresorul avea 17 ani, iar victimele 14, 11 şi 9 ani. Atât atacatorul, cât şi victimele sunt de sex masculin. Înainte de a agresa sexual persoanele menţionate, inculpatul le ameninţa, le şantaja şi le bătea. Ororile s-au petrecut în repetate rânduri, potrivit procurorilor, relatează Ziare.com.

Centrul se află în subordinea Inspectoratului Şcolar.

Potrivit sursei citate, personalul centrului este acuzat că a muşamalizat ororile, iar numărul victimelor ar fi şi mai mare.

De la data comiterii faptelor au trecut mulţi ani, nu mai puţin de 7, timp în care psihicul celor abuzaţi a avut de suferit, cel mai probabil, iar agresorul nu a plătit pentru faptele oribile. În plus, nu este exclus ca el să fi abuzat şi alte persoane, în această perioadă. O eventuală hotărâre definitivă, deci o condamnare cu executare ar putea fi pronunţată abia peste 1-2 ani.

“Din nefericire, în foarte multe dosare, indiferent de obiectul acestora, etapa urmăririi penale se întinde pe durate semnificative de timp. Cauzele acestei lentori sunt multiple: complexitatea cauzei, lipsa de personal, încărcătura de dosare de la nivelul unei unităţi de parchet, managementul ineficient şi lipsa de prioritizare.

Consecinţele sunt grave când vorbim de fiecare tip de infracţiune în parte însă, cu atât mai mult când discutăm de sfera infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, comiterea acestora putând cauza daune morale ireversibile pentru victime”, a explicat, pentru site-ul citat, Anca Elena Bălăşoiu, avocat şi profesor universitar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor