Generalii birmanezi aţâţă China şi SUA una împotriva celeilalte

Odată, un american beat a întâlnit un birmanez pe un drum şi l-a întrebat: "Hei! Ce fel de Ez eşti tu?" Omul din Birmania părea dezorientat, iar americanul a continuat," Vreau să spun: Eşti chinez, japonez, taiwanez sau vietnamez, deoarece naţionalitatea ta trebuie să se încheie în Ez?"

Omul a răspuns că el este birmanez, deoarece junta care a schimbat numele Birmaniei în Birmania a interzis ca vreo persoană să folosească numele de "myanmarnez."

Administraţia Obama subestimează diplomaţia vicleană şi abilă din Birmania.

Atunci birmanezul l-a întrebat pe american, "Apropo prietene, cel fel de „key” eşti tu? Vreau să spun, eşti o maimuţă (monkey) sau un măgar (donkey) sau un yankeu (Yankey)?" Acesta este exact modul în care administraţia Obama tratează administraţia cvasi-civilă din Birmania, subestimând diplomaţia vicleană şi abilă din Birmania.

Dacă ne întoarcem la perioada de neutralitate sau mai degrabă la mişcarea de nealiniere din istoria contemporană, se poate vedea acolo amprenta Birmaniei.

După obţinerea independenţei faţă de Marea Britanie în 1948, Birmania a fost asaltată de războaie civile şi a aderat la Planul Colombo (conceput la Conferinţa ministerelor de externe din Commonwealth, ce a avut loc în Colombo în ianuarie 1950) pentru a obţine anumite resurse pentru forţele sale armate. În Conferinţa de la Colombo din 1954, cele cinci ţări participante (Birmania, India, Ceylon, Indonezia şi Pakistan) au promis neutralitatea lor în timpul Războiului Rece.

Indianul Jawaharlal Nehru, cel mai influent lider, a fost sustinut de U Nu, prim-ministrul Birmaniei, în apelul său pentru Conferinţa de la Bandung, pentru a crea o atmosferă de cooperare şi a pune Asia şi Africa în imaginea mondială de ansamblu. Aşa a fost fondată Mişcarea Ţărilor Nealiniate (NAM), un grup de state care se consideră în mod formal nealiniate cu sau împotriva oricărui bloc major de putere. Astăzi, mişcarea are 120 de membri şi 17 ţări cu statut de observator.

Un nou Război Rece

În Războiul Rece iminent dintre China şi Statele Unite, se pare că Birmania va juca un rol crucial şi, evident, că fosta oficialitate militară va încerca să rămână la putere în aşa-numita democraţie în curs de dezvoltare din Birmania.

În sfera economică, proeminenţa americană nu mai este indiscutabilă şi nici nu se poate presupune că o Chină mai puternică şi mai bogată este o veste bună pentru America – aspect susţinut de preşedinţii succesivi din SUA din 1978. Dimpotrivă, americanii au sentimentul că o Chină mai bogată şi mai puternică ar putea să însemne doar o Americă relativ mai săracă şi mai slabă.

Cu alte cuvinte, creşterea Chinei nu este o situaţie de câştig pentru ambele naţiuni. Este un joc cu sumă nulă. Economişti respectaţi, cum ar fi Paul Krugman şi Fred Bergsten, au susţinut că impunerea unor anumite tarife ar fi un răspuns legitim din partea Statelor Unite faţă de politicile valutare chineze.

China urmează să depăşească Statele Unite drept cea mai mare economie din lume, posibil până în 2016, potrivit unei anticipări a Fondului Monetar Internaţional. Washingtonul consideră că puterea Beijingului a început deja să fie vizibilă, acesta crescând cheltuielile militare şi dovedind o mai mare intransigenţă în litigiile transfrontaliere cu o serie de vecini, inclusiv India, Japonia şi Vietnam.

Prin urmare, Statele Unite caută să formeze o cauză comună cu vecinii supăraţi ai Chinei, inclusiv Birmania. Aceasta este ceea ce va încerca să exploateze regimul birmanez pentru a-şi asigura supravieţuirea.

China – un punct de sprijin

Profitând de faptul că China îşi supraapreciază posibilităţile în Marea Chinei de Sud şi că este, în general, lipsită de vlagă în cea mai mare parte a regiunii, administraţia Obama dovedeşte că este inteligentă în reconfirmarea rolului central al Statelor Unite în Asia. Deschiderea unei noi baze în Australia este un simbol puternic al prezenţei strategice de durată a Americii în regiune, iar relaţiile cu Birmania au atât motive strategice, cât şi alte câteva implicaţii.

Statele Unite ale Americii au luat o poziţie pro-democratică nu numai în Birmania, dar şi în Orientul Mijlociu şi Rusia. Evoluţia politică a ţărilor din aceste regiuni vor avea un impact direct asupra situaţiei internaţionale şi strategice cu privire la natura ordinii mondiale în următorii ani.

Noul război rece va fi mai degrabă dat pentru resurse naturale, mai degrabă decât pentru idei.

Dar Beijingul este posibil să fie punctul de sprijin în jurul căruia vor gravita relaţiile şi economiile asiatice - o renaştere a erei Regatului Mijlociu, atunci când China era "prima între egali" în Asia. Pentru Birmania, în ciuda încercărilor sale recente de a reduce influenţa Chinei şi de a crea legături politice şi de afaceri mai bune cu Occidentul, creşterea inevitabilă a Chinei la statutul „primul între egali” în Asia va cântări foarte mult asupra vecinului sud-vestic mai mic.

Noul război rece va fi mai degrabă dat pentru resurse naturale, mai degrabă decât pentru idei.

Daw Aung San Suu Kyi, liderul opoziţiei din Birmania şi un reper pentru occidentalii politici vigilenţi, a subliniat neutralitatea sa faţă de China, o recunoaştere a faptului că Birmania va continua să facă multe afaceri cu superputerea din Asia, indiferent de viitorul relaţiei sale cu Occidentul.

Sute de mii de imigranţi chinezi trăiesc acum în Birmania, iar investitorii chinezi au cheltuit circa 12 miliarde de dolari în ţară. În plus, în ciuda suspendării barajului Myitsone de pe râul Irrawaddy, există alte 25 de "mega-proiecte de baraj" în curs de desfăşurare în Birmania, multe dintre ele fiind sprijinite de chinezi. Deci, indiferent de ce schimbări politice au loc în Birmania sau la nivel mondial în 2012, China va rămâne, probabil, un element important pentru factorii de decizie din Naypyidaw, capitala Birmaniei.

Dependenţa de petrol

Ştiind că noul război rece va fi mai degrabă pentru resursele naturale, decât pentru idei, obiectivul economic al preşedintelui Obama pe termen lung este lăudabil. Cea mai mare importanţă o are faptul că America va fi autonomă din punct de vedere petrolier până în 2030, datorită producţiei americane interne în creştere şi exporturilor din Canada, potrivit lui Julian Lee, analist senior pe probleme de energie de la Centrul pentru Studii Energetice Globale.

Pe de altă parte, China va fi din ce în ce mai dependentă de petrolul străin. Petrolul din Orientul Mijlociu şi ţiţeiul din Africa sunt transportate în cisterne, prin strâmtoarea Malacca, lungă de 700 de kilometrii, care leagă Oceanele Indian şi Pacific. Acesta este unul dintre canalele cele mai aglomerate de transport din lume. Aproximativ 650000 de nave şi 80 la sută din importurile anuale ale Chinei, de 1,5 miliarde de barili de petrol, trec în fiecare an prin strâmtoare.

Analişti şi lideri chinezi au descris strâmtoarea ca o vulnerabilitate strategică, atrăgând atenţia asupra consecinţelor pentru China, dacă acest canal de transport maritim ar cădea în mâinile unor "puteri ostile" sau ale unor piraţi sau terorişti. Ce se întâmplă dacă Statele Unite vor bloca accesul Chinei la strâmtoare, în cazul unui conflict China-Taiwan?

Prin urmare, China construieşte o conductă de petrol din Golful Bengal, prin Birmania, direct în China. Cei circa 1800 de kilometri de conductă, care încep la Kyaukpyu în vestul Birmaniei şi se termină în Kunming, provincia Yunnan, costă 1.5 miliarde de dolari. Întregul cost al construcţiei conductei ce ar trebui finalizate până în 2013, va fi suportat de China.

Birmania ocupă locul 10 în topul ţărilor cu cele mai mari rezerve de gaze naturale, estimate la peste 90 de miliarde de metri cubi în 19 domenii teritoriale şi trei domenii majore extrateritoriale. Datorită apropierii de Birmania şi relaţiilor confortabile cu generalii tiranici din Birmania, acest membru cu drept de veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi care a împiedicat de multe ori rezoluţii critice privind junta, a fost recompensat cu o conductă de petrol.

Cea mai mare companie de gaze şi de petrol a Chinei, China Naţional Petroleum Corporation (CNPC), va împărţi profitul cu generalii din Birmania. Deci, de la începutul lui 2013, cisternele petroliere chineze din Orientul Mijlociu şi Africa vor traversa Golful Bengal pentru a andoca într-un port vestic din Birmania, timpul de transport fiind redus cu mai mult de o săptămână prin Strâmtoarea Malacca.

În plus, China construieşte o cale ferată rapidă de-a lungul conductei, care poate ajunge în cinci ore până la ţărmurile birmane. În orice moment, Armata de Eliberare a Poporului poate fi consolidată în câteva ore şi reprezenta o ameninţare pentru India şi baza americană Diego Garcia.

China importă 11 la sută din necesarul de petrol din Iran şi a ignorat ultima manevră americană şi europeană pentru sancţiuni împotriva Iranului. Turul premierului Wen Jiabao în cele trei monarhii bogate în petrol din Golf a evitat problema, iar la Conferinţa de la Doha de pe 18 ianuarie Wen a spus că "comerţul legitim ar trebui protejat, în caz contrar ordinea economică mondială ar intra în criză." China va deveni cel mai mare importator global de petrol, până la jumătatea anului 2013.

Forţând un compromis pentru democraţie

Decizia liderilor chinezi de a reduce importurile de petrol efectuate cu petrolierele coincide cu oferta juntei birmaneze de a construi conducta de la Kunming, o decizie care demonstrează în mod clar poziţia diplomaţiei din Birmania într-un nou Război Rece. Dintre primii patru furnizori de petrol ai Chinei - Arabia Saudită, Angola, Iran şi Rusia - doar Rusia aprovizionează China cu aproape 400.000 de barili pe zi, prin conducte pe uscat, în timp ce restul trebuie să vină prin intermediul petrolierelor. Aceste petroliere vor descărca în curând petrolul în porturi din Birmania.

Veto-ul recent al Beijingului privind o rezoluţie a Consiliului de Securitate privind regimul Assad din Siria, poate fi văzut ca un exemplu al politicii tradiţionale a regimului chinez de pasivitate în treburile interne ale altor ţări. Poziţia Chinei faţă de tânăra democraţie din Birmania urmează să fie văzută, din moment ce vecinul din nord al Birmaniei continuă să-şi îndeplinească nevoile în creştere pentru hidrocarburi, în obsesia sa de a concura cu superputerea americană.

Cu alte cuvinte, Birmania are toate atuurile, atât în legătură cu energia vitală a Chinei, cât şi în apărarea flancului său. Iar China cu siguranţă nu poate permite o democraţie înfloritoare, fără anumite elemente autoritare în fundal. Aici îşi vor face simţită prezenţa generalii birmanezi sordizi şi, fără îndoială, mişcările non-Birmania (ale naţionalităţilor etnice) şi mişcarea pentru democraţie în Birmania, condusă de Daw Aung San Suu Kyi, Occidentul fiind nevoit să ajungă la un fel de compromis.

Profesor Kanbawza Win, fost secretar pentru afaceri externe al prim-ministrului Birmaniei (în 1970) şi fost cercetător senior la Institutul European de Studii Asiatice.