Birmaniei i s-au promis recompense pentru reformă

În această săptămână, într-o vizită fără precedent în Birmania, ministrul francez de externe Alain Juppé a promis că Franţa şi Uniunea Europeană vor recompensa Birmania pentru reformele sale recente.
Aung San Suu Kyi primeşte insigna de comandant al Ordinului Naţional al Legiunii d'Honneur, una dintre mai înalte distincţii ale Franţei, de la ministrul francez de externe Alain Juppé şi ambasadorul francez Thierry Mathou, în timpul unei ceremonii desfaşurată la sediul Ambasadei Franţei în Yangon pe 15 ianuarie (Soe Than Win / AFP / Getty Images)
Kremena Krumova & Alex Johnston
18.01.2012

În această săptămână, într-o vizită fără precedent în Birmania, ministrul francez de externe Alain Juppé a promis că Franţa şi Uniunea Europeană vor recompensa Birmania pentru reformele sale recente.

"Ca şi restul comunităţii internaţionale, am observat cu atenţie semnele pozitive date de preşedintele Thein Sein," a declarat duminică ministrul francez de externe, Juppé, potrivit AFP.

Franţa şi UE va răspunde "pozitiv şi în termeni concreţi faţă de aceste gesturi semnificative", a spus el.

Tot duminică, Norvegia a anunţat că societăţile norvegiene iau în considerare ideea de a investi în Birmania (cunoscută şi ca Birmania), anterior societăţile fiind sfătuite strict să nu facă comerţ cu Birmania. Ministerul norvegian al Afacerilor Externe a remarcat într-o declaraţie că această politică a fost una exclusiv internă şi că, prin modificarea ei, "Norvegia continuă să se alinieze cu UE" şi politicilor sale privind sancţiunile.

Încurajarea pentru Birmania a avut loc vineri, tocmai când guvernul a anunţat eliberarea altor 651 de prizonieri, într-un şir de amnistieri ce au avut loc de la preluarea mandatului. Mutarea, văzută de mulţi ca un important pas înainte, vine la două săptămâni după ce partidul Liga Naţională pentru Democraţ, anterior interzis, a primit undă verde pentru a candida în alegerile din aprilie, şi la numai o zi după ce un acord de încetare a focului semnat cu grupul etnic înarmat Karen.

Preşedintele american Barack Obama a numit eliberarea "un pas substanţial înainte", iar secretarul de stat Hillary Clinton a anunţat că Washingtonul va începe procesul de schimb de ambasadori cu Birmania, pentru prima dată în 21 de ani.

Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Canada, printre altele, au aplicat sancţiuni economice Birmaniei începând cu 1990, când junta militară a respins victoria în alegeri a ldoamnei Aung San Suu Kyi şi a Ligii sale Naţionale pentru Democraţie.

În noiembrie 2010 au avut loc primele alegeri din 1990, rezultând într-un transfer de putere de la junta militară la un guvern civil sprijinit de armată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor