Garajonay: o pădure antică din Insulele Canare

Galerie foto pe pagina originală a Epoch Times România.

Dacă doriţi să aflaţi cum erau pădurile antice în Europa, puteţi veni în Spania, mai precis, în Insulele Canare! Le veţi descoperi printre culmile munţilor din insula La Gomera, vizitând Parcul Naţional Garajonay, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acesta este un exemplu extraordinar de ecosistem, unic în lume, care s-a păstrat de-a lungul timpului, unde dafinul, o adevărată fosilă vie din era terţiară, este adevăratul stăpân.

Nu mai puţin interesant este locul unde se află această pădure antică: La Gomera, una dintre cele şapte insule principale din cadrul Insulelor Canare, care aparţin Spaniei. La Gomera este un nume ce se leagă de o legendă ce ne duce înapoi în timp, în vremurile biblice, la un fiu al lui Iafet (la rândul său, fiul lui Noe), care a primit numele de Gomer.

Insula este cunoscută încă din antichitate, de ea amintind şi învăţatul grec Ptolemeu (87-165 d. Hr.).

Declarată Parc Naţional în 1981 şi Sit al Patrimoniului Mondial de către UNESCO în 1986, rezervaţia naturală Garajonay este o junglă imensă, cu adevărat spectaculoasă. Având 4.000 de hectare de pădure virgină, ocupă aproximativ 10% din suprafaţa totală a insulei şi este habitatul a numeroase specii de plante şi animale.

Parcul Naţional Garajonay - un nume provenit din legendă

Parcul Naţional Garajonay îşi datorează numele îndrăgostiţilor legendari Gara şi Jonay, care au luptat împotriva destinului - la fel ca Romeo si Julietă, Tristan şi Isolda, sau Hero şi Leander - alegând, mai degrabă, să moară decât să renunţe la iubirea lor.

Legenda spune că prinţesa aborigenă Gara din Agulo, localitate din insula La Gomera, s-a îndrăgostit în timpul festivalului Beñesmén, de Jonay, fiul regelui din Adeje, Tenerife. Obiceiul cerea ca femeile necăsătorite din Agulo să-şi privească propria reflexie în apele din Chorros de Epina. Dacă apa ar fi fost limpede, ar fi găsit un soţ, dacă ar fi fost plină de noroi, ar fi suferit unele pierderi. Când Gara s-a uitat la apă, şi-a văzut propria reflexie cu claritate. Dar, din nefericire, s-a uitat pentru prea mult timp la imaginea sa, iar soarele i-a luat temporar lumina ochilor. Un om înţelept, numit Gerián, i-a spus că ar trebui să evite focul pasiunii, căci altfel, acesta ar ajunge să o mistuiască.

Regele Jonay, care participa la jocurile organizate cu ocazia acestei sărbători, i-a atras atenţia prinţesei Gara, iar cei doi s-au îndrăgostit. Din păcate, atunci când dragostea dintre Gara şi Jonay a fost dezvăluită, vulcanul Teide (situat în Tenerife), vizibil de pe insula La Gomera, a început să erupă. Acest fapt a fost interpretat ca un semn de rău augur, fiind considerat dezaprobator, iar părinţii celor doi îndrăgostiţi au rupt logodna. Jonay s-a întors în Tenerife, însă, la scurt timp după aceea, într-o noapte, s-a hotărât să traverseze înot canalul care separă cele două insule, ajungând astfel la iubita lui. Părinţii au ordonat căutarea tinerilor, Gara şi Jonay fiind găsiţi în vârful muntelui, loc în care ei au decis, în loc să se despartă, să-şi pună capăt vieţii. De aici provine numele de Garajonay.

Călătorie în mijlocul pădurii magice

Intrarea în această pădure este una emoţionantă, de o măreţie rar întâlnită. Respiră magie în adevăratul sens al cuvântului: Magie şi măreţie în mijlocul norilor!

Deşi există agenţii care oferă un tur al acestui loc extraordinar, cel mai bun mod de a te bucura de frumuseţea parcului este de a pătrunde în vegetaţia luxuriantă în mod individual, urmărind în permanenţă instrucţiunile clare oferite de biroul de turism situat chiar la intrarea în parc şi evitând, pe cât posibil, ieşirea de pe drumul marcat. De fapt, aici sunt indicate cele mai bune trasee pentru drumeţiile de pe insulă... deci se poate profita!

Aşadar, înzestraţi cu bocanci, cu un pulover călduros şi cu impermeabilul la îndemână (fără să uitaţi aparatul de fotografiat!), călătoria poate începe. Umiditatea ridicată, cauzată de contrastul dintre vânturile Alizee şi briza caldă locală (întâlnită în special pe cel mai înalt vârf al parcului, Garajonay, care atinge înălţimea de 1.487 metri), a fost în măsură să menţină un habitat ideal pentru cele 400 de specii de plante şi mai mult de 1.000 specii de nevertebrate prezente în aceste păduri luxuriante. Cât despre păsările, şopârlele, muşchii şi lichenii care cresc peste tot din cauza lipsei de lumină... acestea întregesc un adevărat paradis pierdut în nori, pentru iubitorii de natură.

Vizitând Parcul Naţional Garajonay, de multe ori ne simţim purtaţi într-un trecut îndepărtat şi experimentăm o intensă comuniune cu natura, ce va deveni cu siguranţă o experienţă de neuitat, de care ne vom aminti cu mare plăcere.

O vegetaţie fenomenală

Vegetaţia ce domină parcul face parte din două familii strâns legate între ele: Lauracee şi Fagacce. Familia vegetală Lauracee formează o pădure plină de specii de arbori de dimensiuni medii, cu frunze similare cu cele ale laurului. Există, doar pentru a numi unele, dafinul canar (Laurus azorica) şi Persea Indica, (prezente cu caracteristicile tipice Lauraceelor), Apollonias barbucana, Piconia axcelsa, Visnea mocanora şi Ocotea foetens, toate specii endemice. Trunchiurile copacilor sunt acoperite cu un văl dens de epifite (specii care trăiesc fixate pe altă plantă fără a fi parazite, aceasta servind numai ca sprijin), în special muşchi şi licheni, care fac ca pădurea, mereu învăluită în ceaţă, să capete un aspect de basm.

În zonele cu umiditate mai mare predomină tilul (Ocota foentes) şi o varietate uimitoare de ferigi, în timp ce în zonele cele mai ostile, cu un tip de teren mai puţin generos şi pante abrupte bătute de vânturi care împiedică prezenţa constantă a norilor, găsim Fagacce.

Acest tip de vegetaţie, aproape întotdeauna cu tulpină lemnoasă, este considerată ca o fază intermediară de înlocuire a lemnului de Lauracee. Speciile dominante sunt faya (Miryca faya) şi erica (Erica arborea), aceasta din urmă fiind abundentă în Europa şi Africa şi singura în măsură să reziste la altitudini mari; şi aici există o mulţime de epifite, vedetele unui cadru cu adevărat unic, de basm.

Ambele tipuri de vegetaţie sunt relicve ale vegetaţiei dintr-o epocă îndepărtată şi conţin specii considerate, în cea mai mare parte, endemice. Peisajul parcului, dominat de un aspect ondulat şi uniform de pădure, este întrerupt doar de aşa numitele conuri de stânci - corespunzătoare gurilor vulcanilor, din care a ieşit o lavă cu o compoziţie mult mai acidă decât cea a bazaltului - şi de prăpăstiile care formează, majoritatea, limitele parcului.

Fauna parcului

Fauna acestui parc nu este la fel de bogată ca vegetaţia. Cu toate acestea, există specii endemice de nevertebrate - de obicei uitate - cum ar fi spectaculosul ortopter Calliphona alluaudii, prezent doar în insulele Gran Canaria şi La Gomera.

Probabil cel mai interesant aspect al faunei din La Gomera este cel ornitologic; pe insulă au fost identificate peste 40 de specii de păsări, inclusiv două specii de porumbei endemici, Columba bollii şi Columba giunoniae, strâns legate de pădurea de Lauracee, deoarece se hrănesc cu rodul acestor copaci. Prima specie este cea mai numeroasă şi îşi face cuiburi în copaci, în timp ce a doua, mai rară, preferă stâncile abrupte.

Mamiferele native acolo sunt limitate la anumite specimene rare de Pipistrellus, iar printre cele importate sunt menţionaţi şobolanii negri (Rattus rattus), responsabili pentru multe dintre daunele provocate vegetaţiei parcului.

Având în vedere faptul – atât de bine stabilit încât l-am putea numi axiomă - că ori de câte ori apare omul, începe un proces de alterare a naturii şi dacă luăm în considerare starea bună a Parcului Naţional Garajonay, putem presupune că omul a avut o foarte mică legătură cu această zonă, rămasă intactă. Garajonay este unul dintre puţinele exemple de influenţă umană pozitivă - în privinţa creării de zone protejate - asupra unui ecosistem care, chiar dacă într-o mică măsură, este o parte inseparabilă a protecţiei biosferei.