Câmpurile de bananieri din insulele Canare: Bananele, istorie şi origini

Galerie foto pe pagina originală a Epoch Times România.

Platouri vulcanice, păduri învăluite în ceaţă, stânci bătute de marea furtunoasă şi câmpuri verzi cu banane... Bine aţi venit în Insulele Canare!

Situat în mijlocul Oceanului Atlantic, relativ aproape de coasta de nord-vest a Africii şi puţin deasupra Tropicului Racului, străluceşte arhipelagul spaniol al Insulelor Canare. O comunitate autonomă, ale cărei insule uimitoare sunt un adevărat paradis. Şi din acest paradis nu se poate fi exclus aspectul gastronomic, cel mai multietnic din Europa datorită influenţei africane şi sud-americane.

"Platano" insulelor Canare

Generozitatea climei a făcut posibilă răspândirea tuturor tipurilor de fructe tropicale şi subtropicale: banane, papaya, mango, avocado, ananas, guava şi alte soiuri mai puţin cunoscute în Europa, dar, de asemenea, portocale, pere, mere, prune, moşmon japonez, smochine şi struguri. Dar cultivarea de banane a însemnat, istoric, principala sursă de venit pentru localnici.

Fără îndoială, "platano" (mica banană dulce, tipică din Insulele Canare, de culoare galben-auriu cu mici pete maro) este fructul cel mai cultivat al insulei şi un protagonist al gastronomiei canare. Bananele sunt consumate ca fructe sau utilizate în numeroase reţete de desert: "Platano Frito" (banane prăjite), "Platano cu gofio" (banane cu făină din cereale prăjite), "Platano rebozado" (banane pane) etc.

Bananele, istorie şi origini

Banana este un fruct folosit încă din antichitate, provenind din Asia de Sud-Est, junglele din Malaezia, Indonezia şi Filipine, unde şi astăzi există multe soiuri sălbatice de banane. S-au găsit dovezi ale utilizării bananelor pe teritoriul Noii Guinee datând din 5.000 î.Hr., dar au fost menţionate în scris pentru prima dată în 600 î.Hr., în texte budiste. Chiar şi Alexandru cel Mare a menţionat existenţa acestora în 327 î.Hr. şi se consideră că introducerea bananelor în lumea occidentală a avut loc datorită expediţiilor sale.

Cu toate acestea, este foarte probabil ca primii care au cultivat banane să fi fost chinezii, începând cu anul 200 d.Hr. În 650, cuceritorii islamici au adus bananele în Palestina. Negustorii arabi au răspândit ulterior bananele în aproape toată Africa şi, de acolo, ele au fost răspândite în America Centrală şi de Sud, datorită exploratorilor din secolul al XVI-lea.

În Europa, bananele au devenit larg răspândite numai în perioada Renaşterii (care cuprinde, în linii generale, secolele XIV-XVI, perioada de tranziţie de la societatea medievală la cea modernă), ca urmare a exporturilor din ţările de origine efectuate de către celebri exploratori care, în acei ani, au descoperit America: există dovezi despre introducerea bananelor în Europa în 1502, atunci când coloniştii portughezi au început să înfiinţeze primele plantaţii de banane în Caraibe şi America Centrală.

Comercializarea pe plan internaţional a bananelor a început doar de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Înainte de această dată, lipsa mijloacelor adecvate pentru transportul acestora a împiedicat comerţul în ţările neproducătoare.

În 1899, compania americană United Fruit Company domina comerţul de banane, începând să le exporte din America Centrală (Guatemala) şi vânzând 75% din cele 20 milioane de banane care atunci se comercializau în Statele Unite şi Europa.

Istoria bananelor (banana: un cuvânt derivat din limba arabă, care înseamnă „deget”) datează din cele mai vechi timpuri, iar datorită marii sale versatilităţi în bucătărie acest tip de fructe proaspete s-a înrădăcinat din ce în ce mai mult şi în cultura modernă, deţinând un procent important pe piaţa de fructe şi de legume. În lume, bananele ocupă locul patru după orez, grâu şi porumb în consumul uman; sunt cultivate în 130 de ţări din lume, mai multe decât în cazul oricărui alt fruct cultivat.

Bananierul

Bananierul este o plantă ierboasă din Familia Musaceae, care, din cauza mărimii şi structurii, este deseori confundat cu un arbore. Este cultivat pentru fructele sale, având tulpina înaltă, de până la 8 m, frunze lungi de până la 3 m. Bananierul este, de fapt, o plantă veşnic verde, perenă, originară din ţările tropicale.

Tulpina acestei plante este formată la bază din frunze mari care se deschid şi este robustă; frunzele sunt, de asemenea, caracterizate prin vene secundare paralele care se rup foarte uşor în franjuri. În vârful tulpinii se deschide, în formă de coroană, un smoc de frunze enorme, lungi de doi metri şi late de un metru, de unde, după aproximativ doi ani, germină florile de banane de culoare alb-gălbui, care înfloresc în iunie-iulie şi care sunt protejate de bractee (frunze învăluitoare) de culoare violet.

Apar mai târziu fructele (capsule verzi), aşa-numitele banane, care cresc în grupuri numite "mâini", aranjate în grupuri înclinate, numite "cască". Casca poate depăşi un metru în lungime: ea poate conţine peste 200 de fructe şi cântăreşte peste 25 de kg; casca de banane se ofileşte după ce a produs fructele. Bananierul poate ajunge la o înălţime de aproximativ nouă sau zece metri, dar plantele cultivate, de obicei, nu depăşesc trei metri.

Bananierul are nevoie de expunere la soare sau locuri uşor umbrite; prin urmare, temperatura minimă nu trebuie să scadă sub 10 grade, altfel îşi pierde frunzele. Este unul din motivele pentru care ţările producătoare de banane din lume nu sunt europene (iernile din ţările Uniunii Europene sunt mult mai reci şi temperaturile pot scădea mult sub 10° C). Bananierul este, prin urmare, potrivit să trăiască într-un climat cald, umed, la adăpost de vânt, cu plin soare sau cu puţină umbră, iar roadele sale, bananele, sunt prezente pe pieţele internaţionale pe tot parcursul anului.

Bananele sunt întotdeauna culese necoapte şi, după transportul efectuat de nave numite "bananiere", vin maturate în depozite încălzite cu etilenă, un gaz natural.

Înainte ca bananele să fie transporte sunt, în general, scufundate timp de câteva minute în rezervoare care conţin pesticide (de exemplu tiobentazol): ca o măsură de precauţie, pentru a preveni bolile bine-cunoscute ale bananelor, cum ar fi "răul de transport", cauzat de o ciupercă care se instalează între coajă şi pulpa fructului de banane.

Bananele care sunt lăsate să se coacă direct în bananier şi care sunt recoltate pentru consumul în zonele de origine au un gust mult mai delicat şi intens decât fructele pe care cumpărate în pieţele de fructe şi legume din Europa.

Europa este a doua mare piaţă pentru banane, cu un volum de consum foarte apropiat de cel din SUA. Marea parte a producătorilor este formată din fermieri mici, care folosesc aceste culturi pentru consumul casnic sau pentru comercializarea locală. Deoarece bananele sunt produse în continuu de-a lungul unui an, acestea reprezintă o sursă de hrană importantă în acea perioadă a anului când alimentele provenite din recoltarea anterioară s-au terminat, iar cele din anul curent nu sunt gata de cules.

În anul 2014, recolta de banane a lumii era estimată la valoarea de 31,4 miliarde de euro, fiind indispensabilă pentru hrana a mai bine de 400 de milioane de persoane.

În general, bananele consumate în Europa provin din Spania (Insulele Canare), Franţa (Guadalupe şi Martinica), Grecia şi Portugalia (Azore şi Madeira), din Africa, Caraibe şi Pacific, şi, în cele din urmă, ţările din America Latină.

Galeria foto http://epochtimes-romania.com/articles/2014/10/fotoslide_589.html) prezentată pe pagina originală a Epoch Times România vă conduce direct în câmpul de bananieri cu fructele lor aromate!