Ce ştim despre sistemul rutier al incaşilor, intrat acum în Patrimoniul Mondial UNESCO?

Un sistem stradal construit în timpul Imperiului Inca a intrat în Patrimoniul Mondial Unesco. Acesta este sistemul cunoscut sub numele de Qhapaq Nan care traversează şase naţiuni moderne sudamericane.
Mioara Stoica
25.06.2014

alte articole

Drum inca din Peru, parte din traseul spre Machu Picchu. (wikipedia.org)
Mioara Stoica
25.06.2014

Un sistem stradal construit în timpul Imperiului Inca a intrat în Patrimoniul Mondial Unesco. Acesta este sistemul cunoscut sub numele de Qhapaq Nan care traversează şase naţiuni moderne sudamericane.

Străzile au fost construite pentru a conecta comunităţile care trăiau în Munţii Anzi şi în văile şi pădurile din zonele joase şi în special pentru a conecta capitala Cusco cu restul imperiului.

UNESCO a subliniat că sistemul rutier este o minunăţie care trebuie să fie păstrată şi restaurată. A fost construit pe parcursul mai multor secole şi acoperă o lungime de aproximativ 30.000 de km pornind de pe teritoriul actual al Columbiei, Argentinei şi Chile, trecând prin Peru, Ecuador şi Bolivia.

Raportat la standardele epocii precolumbiene sud-americane, sistemul rutier inca sau calea incaşilor, numit şi Qhapaq Nan, a fost cea mai întinsă şi mai avansată reţea de drumuri dezvoltată în perioada respectivă. Inca pretindeau dreptul exclusiv asupra a numeroase rute tradiţionale, unele dintre care fuseseră construite cu multe secole în urmă.

Peste douăzeci de drumuri străbăteau Cordilierii de est, în timp ce altele traversau lanţul muntos occidental. Unele dintre aceste drumuri ajungeau la altitudini de peste 5.000 de metri deasupra nivelului mării. Sistemul de drumuri inca avea aproximativ 40.000 de km şi permitea accesul la peste trei milioane de kilometri pătraţi de teritoriu.

Aceste drumuri permiteau conectarea simplă, fiabilă şi rapidă pentru deplasarea civililor şi militarilor, pentru comunicaţii şi sprijin logistic. Primii utilizatori au fost soldaţii imperiali, transportatorii şi caravanele de lame, precum şi nobilii. Era nevoie de un permis pentru a călători pe drumuri şi unele poduri prevedeau plata unei taxe de trecere. Cu toate că drumurile inca pot avea dimensiuni, stiluri şi aspecte foarte diferite unele de altele, majoritatea aveau o lăţime între 1 şi 4 metri.

Cronicarii spanioli din acele timpuri au descris călătoriile lungi făcute de regele inca, transportat pe un baldachin, înconjurat de mii de soldaţi şi funcţionari, făcute pentru a ajunge în diferite părţi ale vastului imperiu.

Având în vedere că incaşii nu foloseau roata la mijloacele de transport şi că nu cunoşteau caii înainte de sosirea spaniolilor în Peru, în secolul al XVI-lea, străzile erau aproape în întregime străbătute pe jos, uneori însoţite de turme de animale, de obicei lama.

Sistemul de drumuri inca avea aproximativ 40.000 de km şi permitea accesul la peste trei milioane de kilometri pătraţi de teritoriu

Existau cel puţin 1.000 sau probabil 2.000 de staţii de poştă sau Tambo, cum sunt numite, amplasate la intervale regulate de-a lungul căii. Aceste structuri au fost concepute pentru odihna călătorilor.

Podurile de piatră sau suspendate erau utilizate în zonele cu mlaştini sau pentru a depăşi văile înguste. Un pod care traversează râul Apurimac, la vest de Cuzco, măsura 45 de metri lungime. Uneori podurile erau construite în pereche.

Cel mai important drum inca, aşa-numitul Camino Real (Strada Regilor), avea o lungime de 5.200 de km. Începea la Quito, în Ecuador, şi traversa Cuzco, ajungând în actuala Tucumán, în Argentina. Camino Real traversa Munţii Anzi, cu vârfuri de peste 5.000 m altitudine. El Camino de la Costa (Drumul de Coastă), traseul de pe coastă, cu o lungime de 4.000 de km, era paralel cu marea şi a fost conectat la Camino Real prin multe drumuri mai mici.

Machu Picchu se afla departe de drumurile bătute, fiind o reşedinţă regală locuită de regele inca şi de sute de servitori. Era necesară o aprovizionare regulată cu bunuri şi servicii de la Cuzco şi din alte părţi ale imperiului. Acest lucru este demonstrat de faptul că în cadrul amplasamentului nu există depozite mari de stocare a resurselor. Un studiu din 1997 a concluzionat că potenţialul agricol al zonei nu ar fi fost suficiente pentru a susţine populaţia, nici măcar la nivel de sezon.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor