Gabriel Liiceanu: Primejdia care ne paşte. Despre lehamite

„Sunt cu totul de acord că pacea, liniştea publică este o mare binefacere; cu toate acestea nu vreau să uit că datorită ordinii perfecte au ajuns toate popoarele la tiranie. (…) O naţiune care nu cere guvernului ei decât menţinerea ordinii [a păcii publice] este deja, în adâncul inimii, o sclavă.”

Alexis de Tocqueville

Alexis de Tocqueville vorbeşte la un moment dat de comportamentul viciat al celor care, cu gândul numai la treburile lor, întorc spatele treburilor publice. Iată magnificul pasaj:

„Când totalitatea cetăţenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele (…) au toate şansele să devină stăpânele treburilor politice.

Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii (…) o mulţime reprezentată de câţiva oameni. Aceştia vorbesc singuri în numele unei majorităţi absente sau neatente; numai ei acţionează în mijlocul unei nemişcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile şi tiranizează după plac moravurile; şi rămânem uluiţi văzând în ce număr mic de mâini nevolnice şi ticăloase poate cădea un popor mare.” [1]

Recunoaştem în descrierea aceasta situaţia în care am ajuns în România. Comoditatea cetăţeanului preocupat numai şi numai de treburile lui, lipsa de civism, lenea politică, ar fi numele păcatului pe care-l descrie aici de Tocqueville. Urmarea acestui păcat este căderea, cu vremea, în prizonieratul clasei politice, în „mâini nevolnice şi ticăloase”.

Obişnuiţi decenii la rând să hotărască Partidul pentru noi, nemaiprivindu-i pe miniştri şi pe înalţii slujbaşi ca slujitori ai noştri, ne-a fost greu să schimbăm paradigma societăţii totalitare cu una democratică şi să înţelegem că „cei aleşi” au să ne dea socoteală pentru tot ce fac. Că puterea cu care au fost investiţi trebuie să se consume numai pentru binele nostru, al „lor” neintrând nici o clipă în ecuaţie.

Întorcând spatele celor chemaţi să ne slujească, i-am lăsat să-şi facă de cap. Obişnuindu-i cu lenea noastră cetăţenească, ei au ocupat spaţiul rămas gol, s-au destrăbălat în el, şi-au creat mecanismele de autogenerare a puterii sub masca jocului democratic. Au făcut ce-au vrut cu forţa de decizie care le-a fost pusă în braţe, simţind că nimeni nu-i controlează şi nimeni nu le va cere vreodată socoteală. Au furat cu nemiluita banii publici, au sărăcit ţara, ne-au lăsat fără spitale şi medici, cu şcoala şi minţile vraişte, ne-au distrus patrimoniul, au închis drumurile celor mai buni dintre noi şi i-au făcut să plece. Nepăsându-ne de felul în care se iau hotărârile în numele nostru, am ajuns la bunul plac al intereselor şi capriciilor lor. Ne-am pomenit de fapt acolo unde eram pregătiţi de-atâta vreme să fim. Lenea socială, acesta e „păcatul cetăţenesc” în care trăim de un sfert de secol.", scrie Liiceanu pe Contributors.

Articolul integral poate fi citit aici