Gabriel Liiceanu: Tot PSD-ul este un urmaş impecabil al Partidului Comunist [video]

În prezent, chiar dacă au trecut peste 25 de ani de la căderea comunismului, avem de-a face cu o clasă politică machiată care, de fapt, trage după ea apucăturile activiştilor Partidului Comunist şi a securiştilor, a declarat filozoful Gabriel Liiceanu, într-o discuţie purtată anul trecut cu Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici la Digi 24.

"Nu poţi să tratezi răul actual decuplându-l de perioada comunistă. De ce anume? Pentru că nu te-ai pomenit numai cu obiceiuri, cu apucături, cu deprinderi sociale, cu atomizarea societăţii, cu lipsa de spirit civic, cu amorţeala, cu neîncrederea în acţiunea individului, ci te-ai pomenit cu oamenii care veneau de acolo.

Obolul mizeriei noastre vine din faptul că am moştenit oamenii care erau agenţii fundamentali ai comunismului şi care au devenit agenţii democraţiei şi ai capitalismului. Noi uităm asta. Nu vedeţi că tot răul pe care îl avem în clipa de faţă vine din faptul că avem de-a face cu o clasă politică machiată care, de fapt, trage după ea apucăturile activiştilor de partid şi a securiştilor?

Sunt acolo – tot PSD-ul este un urmaş impecabil al Partidului Comunist, mulţi oameni politici care au trecut în celelalte partide au venit patinând din aceeaşi zonă. Modul de a-şi însuşi privilegiile şi de a gândi numai în interesul propriu a venit de acolo", a declarat Gabriel Liiceanu.

În opinia filozofului, prin comunism nu se înţelege oameni care citeau Marx sau trăiau în spiritul ideilor lui Marx, ci odată realizată exproprierea au trăit la nivelul unor interese personale care s-au amplificat la nivelul unui sistem de stat.

"Ceea ce spunem că suntem contaminaţi de 25 de ani cu comuniştii înseamnă de cei care aveau impudoarea de a folosi toate mijloacele pe care le avea o ţară pentru binele lor. Aveau privilegii, furau, dispreţuiau pe ceilalţi, îi durea în cot de România, exact aceste lucruri le-am trecut dincoace.. despre asta este vorba", a adăugat Gabriel Liiceanu.

"Cu observaţia totuşi că în malversaţiunile lor le era frică de partid şi de Securitate. Acum sunt la fel de şmecheri, dar nu le mai este frică nici de Partid nici de libertate. Pe scurt, postcomunismul este comunism plus libertate", a completat, la rândul său, Andrei Pleşu.

Condamnarea comunismului în Parlament

Legat de condamnarea comunismului în Parlament, Gabriel Liiceanu consideră că gestul a fost simbolic, nu a fost urmat neapărat de măsuri care să regleze situaţii, anomalii existente.

"În schimb dacă aţi observat... pentru că eu am fost în sală în timpul condamnării, aţi văzut că această condamnare a avut un rol practic enorm – a developat elementele care veneau dinainte, de care vă vorbeam, pentru că debandada pe care a produs-o această... indignarea, ţipătul din guri de şarpe. A fost foarte interesant.

Parlamentul s-a dovedit a fi fost unul care s-a simţit atacat în numele condamnării comunismului. Această condamnare a funcţionat ca o hârtie de turnesol şi a oficializat calitatea comunistă – în sensul de practică, practici comuniste – ale acelui Parlament", a explicat scriitorul.

Unde sunt acum comuniştii?

"Nu sunt în partide pentru că nu mai este bonton în clipa de faţă să constitui un partid cu sigla cu pricina. Sunt în critica liberalismului, adică în critica structurilor de bază ale societăţilor occidentale. Sunt acolo exact aşa cum atunci când noi am avea gripă şi corpul trebuie criticat pentru că are gripă şi trebuie contat pe medicamentele vindecării, ei critică gripele fatale ale societăţii pentru că nu există societate absolută economică pe lume, din perspectiva cancerului.

Nu există societate, în numele idealurilor pe care ni le punem mereu în faţă, perfectă şi necriticabilă. Problema este din ce perspectivă critici – ori critica ce se face împrumută conştient sau inconştient argumente comuniste punând în paranteză iadul pe care ţi-l pregătesc. Comuniştii sunt acolo unde gripa este criticată din perspectiva cancerului", a opinat Gabriel Liiceanu.

Cât despre faptul că mulţi duc dorul comunismului, filozoful crede că această nostalgie se referă poate la tinereţea fiecăruia dintre cei intervievaţi.

"Adică eu sunt nostalgic după Păltinişul lui Noica dar nicio secundă după Ceauşescu şi regimul lui. Oamenii uneori răspunzând la întrebarea asta intersectează chestiunile personale, iubirea pe care a trăit-o prima oară atunci, cântăreţii din epocă, actorii şi mai ştiu eu ce, cu istoria mare", a afirmat Gabriel Liiceanu.

Comunismul - o monstruozitate ambalată frumos

"Omenirea are senzaţia că i se ia premiza paradisului care ar fi comunismul, oamenii au nevoie să creadă că într-o formă scâlciată e drept... însă a fost vorba despre a crea o societate ideală, toţi vrem să atingem. Tocmai de aici vine grozăvia - numai că ei pun în paranteză monstruozitatea pragmaticii comuniste şi scot în prim plan idealul mincinos, paradisiac", a subliniat Gabriel Liiceanu.

La rândul său, Horia Roman Patapievici susţine că trebuie arătat de fapt că ei în mod cu totul fals au invocat idealurile iluminismului ca fiind principiile după care au construit societatea.

"Principiile sunt foarte diferite – sunt principiile leniniste, sunt principiile luptei de clasă, a dictaturii proletariatului şi a dreptului unui stat care este condus de o clică în fond, avangarda revoluţionară, de a naţionaliza absolut totul din societate, de la relaţii sociale, proprietăţi, reguli de convieţuire informală, moralităţi publice şi aşa mai departe, totul a fost naţionalizat, etatizat de fapt, pentru a putea fi controlat în mod totalitar – deci nu are nicio legătură cu egalitate, libertate, fraternitate, ci invocă aceste idealuri pentru a justifica construcţia statală comunistă - comite un fals flagrant", a punctat Patapievici.