Gabriel Liiceanu: Scurtă meditaţie pe marginea lui „sunt nevinovat”

"În ce lume trăim? Cutare europarlamentar român e filmat în vreme ce negociază mită pentru lobby în favoarea unor firme private. Respinge, indignat, ceea ce fiecare poate vedea cu ochii lui şi se întoarce demn în ţară, unde ţine o conferinţă despre corupţie. Cutare ministru de finanţe primeşte bani în pungi de plastic pe care le ascunde în cavouri şi, pus sub urmărire, este păstrat în funcţie de către prim-ministru „ca să ducă la capăt noul cod fiscal”.

Cutare primar al Bucureştiului este prins în flagrant delict la câteva ore după ce termină de dat un interviu în care, plin de năduf şi cu sentimentul onoarei lezat, explică telespectatorilor că „n-om fi toţi borfaşi şi hoţi în ţara asta”, iar, când e luat cu cătuşe la mâini, le cere bucureştenilor, cu vocea vibrată şi un ton complice, „să aibă încredere în el”… Toţi, absolut toţi, când deschid gura se consideră nevinovaţi: fapta lor e într-o parte, ei sunt în alta. În toţi aceşti ani, începând cu marii criminali ai anului ᾽90 şi sfârşind, recent, cu ultimul dislectic care „se deplasează” la salonul de cosmetică sau la cârciumă cu coloană oficială (dar ce zic eu? sfîrşind cu ultimul şofer care îţi şterge maşina depăşindu-te prin dreapta şi-apoi scuipându-te pe parbriz), n-am văzut măcar pe unul, dintre cei dovediţi ca făptaşi, să-şi recunoască greşeala sau să-şi ceară iertare pentru ce a făcut. De aici senzaţia că locuim într-o enormă şi continuă imoralitate.", scrie Liiceanu, într-un articol publicat pe Contributors.