Florida invadată de pitoni uriaşi [video]
alte articole
Material video pe pagina originală a articolului pe Epoch Times România.
Rezervaţia naturală Florida Everglades a fost invadată de pitoni birmanezi (Python bivittatus) ce pot ajunge şi până la 7 metri lungime. Angajaţii Administraţiei de Apă din Florida a descoperit de curând, un specimen lung de 6,5 metri a ce stătea la soare pe unul din digurile zonei mlăştinoase a parcului natural american.
Comisia de conservare a vieţii marine din Florida a constatat că pitonii birmanezi, unii dintre cei mai mari din lume, s-au extins în toată zona parcului Everglades într-un număr ameninţător de mare de - cel puţin 150.000 de specimene iar acum produc o catastrofă ecologică.
Un experiment separat a dovedit că pitonii birmanezi au ”o busolă internă şi o hartă de navigare”, ce îi poate ajuta să străbată între 20 şi 30 de kilometri pe o perioadă de până la 280 de zile pentru a se întoarce la cuiburile lor.
Se crede că pitonii au populat mlaştinile Floridei după ce un uragan din 1992 a distrus o fermă de şerpi.
Specia de piton, nativă din sud estul Asiei, a devenit o problemă alarmantă pentru ecosistemul din Everglades şi este considerată unul dintre cei mai problematici invadatori naturali. Aceştia pot distruge speciile native, inclusiv aligatori sau cerbi, ca principală sursă de hrană iar numărul lor mare poate schimba în mod fundamental ecosistemul parcului natural.
În urma unui studiu s-a arătat că aceştia pot mânca aproape toate speciile existente în Everglades, de la păsări la aligatori iar un alt studiu efectual în anul 2012 sugerează că pitonii sunt responsabili pentru decimarea populaţiei de mamifere mici din zona parcului.
Apariţiile acestora au creat probleme pentru multe persoane din apropierea parcului. Într-o locuinţă din apropierea unei şcoli s-au găsit cel puţin 300 de exemplare. Pitonul birmanez este dotat cu simţ al orientării foarte bun ce-i permite să se întoarcă la cuibul său chiar şi după ce a călătorit distanţe de zeci de kilometri.