EXCLUSIV: ElectoRata - o pilulă otrăvită, cu iz electoral (interviu cu un economist)

”Faptul că statul amână plata unor rate pe cheltuiala sa nu este în regulă. Pentru că statul nu are la dispoziţie banii săi. Statul deţine banii noştri obţinuţi fie din taxe (dacă vorbim de bugetul statului), fie din inflaţie (dacă măsura se va refinanţa prin băncile comerciale de la banca centrală). Prin ajutarea cu forţa a unor oameni să plătească mai târziu creditele contractate se amână practic abţinerea de la consum a celor cu credite de la bancă, prin folosirea unor resurse care provin din abţinerea de la consum a celor agresaţi de taxe menţinute sus de guvern sau de inflaţie”, explică economistul Cristian Păun într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, singura modalitate sănătoasă de a stimula consumul nu constă în stimularea creditului cu orice preţ sau alocarea de ajutoare de la bugetul de stat, ci în stimularea producţiei.

Epoch Times vă prezintă interviul integral cu economistul Cristian Păun:

Epoch Times: Cum se explică măsura anunţată de guvernul Ponta pentru restructurarea creditelor populaţiei? Este aceasta fundamentată economic sau pur electorală?

Într-o economie de piaţă restructurarea unor credite private nu trebuie să cadă niciodată în grija statului. Interferenţa statului în piaţă, inclusiv în piaţa creditelor private, este întotdeauna nocivă şi generatoare de hazard moral sau de stimulente negative care pe termen lung alterează comportamente economice.

Înţeleg înduioşarea guvernului faţă de greutăţile celor care au rate la bancă, dar cei care au luat credite au făcut-o conştient în acel moment, sacrificând consumuri viitoare pentru un consum prezent (în momentul contractării creditului) mai mare. Dar, în mod natural, consumurile din acest moment ale celor care în trecut au luat credite trebuie reduse pentru a direcţiona resursele către plata ratelor.

Faptul că statul amână plata unor rate pe cheltuiala sa nu este în regulă. Pentru că statul nu are la dispoziţie banii săi. Statul deţine banii noştri obţinuţi fie din taxe (dacă vorbim de bugetul statului), fie din inflaţie (dacă măsura se va refinanţa prin băncile comerciale de la banca centrală).

Prin ”ajutarea” cu forţa a unor oameni să plătească mai târziu creditele contractate se amână practic abţinerea de la consum a celor cu credite de la bancă, prin folosirea unor resurse care provin din abţinerea de la consum a celor agresaţi de taxe menţinute sus de guvern sau de inflaţie.

Efectul redistributiv este evident şi este inechitabil pentru cei care nu au rate la bancă. Se mută un consum de la unii la alţii pe criterii absolut arbitrare. Măsura este în mod clar mai degrabă una electorală, bazată pe un calcul simplist şi foarte rudimentar, cu atât mai mult cu cât sunt vizate credite în care nu sunt probleme de plată a ratelor şi care nu au de ce să fie restructurate.

Ce efecte credeţi că va avea această măsură? Va fi revigorată creditarea şi impulsionat consumul şi creşterea economică, aşa cum susţine viceguvernatorul BNR Florin Georgescu?

Mă miră faptul că viceguvernatorul unei bănci centrale, care se presupune independentă de jocurile politice, intră şi girează cu subiect şi predicat astfel de măsuri populiste. Mă surprinde neplăcut faptul că la nivelul băncii centrale încă se consideră că dacă pui în braţe unor oameni un pachet de bani proaspăt tipărit pe noptiera lor, nu sporeşti consumul pe termen lung, pentru că acel cadou otrăvit se va traduce instantaneu în inflaţie, adică în diminuarea puterii de cumpărare a tuturor.

Chiar dacă banii nu vin de la tiparniţă, ci vin din taxele tot mai multe şi mai mari puse pe capul românilor (persoane fizice sau juridice), efectul e similar, presupunând doar mutarea unui consum din buzunarul celor de la care se ia (antreprenorii care trebuie să plătească taxe pe stâlpi începând din acest an de exemplu) către cei care beneficiază de această ”electorată”. Mă miră că încă nu s-a clarificat faptul că, într-o economie de piaţă, singura modalitate sănătoasă de a stimula consumul nu constă în stimularea creditului cu orice preţ sau alocarea de ajutoare de la bugetul de stat, ci în stimularea producţiei.

Atunci când eu mă duc în piaţă să consum ceva trebuie ca în prealabil să fi produs ceva şi să fi vândut ceva pieţei. Este una din axiomele de bază ale economiei de piaţă. Iar stimularea producţiei nu se face prin subvenţii sau ajutoare de stat (care provin din secătuirea de resurse a altcuiva prin sistemul de taxe şi impozite), ci prin relaxare fiscală, simplificare fiscală, reducerea birocraţiei, reducerea barierelor de operare în piaţă, stimularea concurenţei interne adică pe scurt reformă autentică.

Această reformă nu ţine însă de banca centrală. Disperarea cu care guvernanţii dau buluc peste banca centrală şi forţează girul acesteia pentru astfel de măsuri este păguboasă, în condiţiile în care te încăpăţânezi sistematic să reformezi sistemul economic. Dacă tot nu mai puteau guvernanţii de grija consumului privat nu înţeleg de ce nu aleg să reducă TVA cu procentele cu care a crescut în criză. Cu atât mai mult cu cât se laudă pe toate vocile că au creştere economică şi că România a ieşit din criză. Şi mai ales că această măsură a fost introdusă de cei pe care i-au învins în ultima campanie electorală.

Nu este periculoasă întoarcerea la dezvoltarea pe credit?

Avem o creştere economică care nu e nici durabilă şi nici sănătoasă. Explicaţia ei e una simplă: consumul nu a crescut, investiţiile private au scăzut, exportul net e în continuare negativ (importăm mai mult decât exportăm, chiar dacă deficitul s-a redus semnificativ), deci singurul motor de ”creştere” în 2013 a fost statul care şi-a sporit consumul guvernamental cu aproape 6% pe datorie (datoria publică totală a crescut cam cu 9%).

Evident că da. Creditul în sine nu este periculos atâta timp cât provine din economisiri, adică din consumuri pe care altcineva nu le mai face acum şi le amână pe mai târziu. E vorba în acest caz de o putere de cumpărare transferată de la cei care economisesc către cei care au nevoie de aceste credite şi preferă mai degrabă acum decât mai târziu.

Nu trebuie să înţelegem creditarea ca pe ceva rău care ascunde un comportament iraţional. Problema cu creditarea apare doar atunci când băncile acordă aceste credite, nu din economisiri ci din tiparniţa băncii centrale (fie direct, fie prin creditarea din depozitele la vedere pentru care se aplică o rezervă fracţionară).

Doar atunci apare o problemă pentru că se acordă acest credit din resurse create din nimic, pe care nu le-a economisit nimeni. Atunci când inunzi piaţa cu astfel de credite uşoare nu faci decât să produci haos şi inflaţie. Nu avem nevoie de aşa ceva. Economia românească nu are nevoie de impulsuri monetare nocive, ci de o dezvoltare naturală în corespondenţă cu ritmul natural în care apar şi se dezvoltă competenţe noi în mediul de afaceri.

Scriaţi pe blog că România are cea mai mare rată a creditelor neperformante din Europa. Cum s-a ajuns aici?

Am să scot în evidenţă două dintre cauze: [1] uşurinţa cu care băncile comerciale au obţinut şi obţin resurse de la banca centrală pentru ca apoi să o distribuie eficient către populaţie sau sectorul de afaceri care a generat destulă eroare şi în spaţiul economic românesc şi [2] măsurile proaste luate ulterior de toate guvernările care s-au perindat pe la butoane în această perioadă de criză şi care nu au ştiut decât să prezerve an de an un anumit nivel al cheltuielilor publice prin acomodarea permanentă a veniturilor din taxe sau pe datorie publică la nivelul acestora.

Consider că multe din aceste credite au devenit neperformante şi pentru că sistematic sunt refuzate măsurile corecte care ar ajuta piaţa, schimburile sau producţia de care deja am discutat. Nu pot decât să constat că guvernanţii (de azi şi de ieri) sunt cramponaţi într-un proiect de creştere sistematică de taxe şi apoi de luptă încrâncenată cu ”evazioniştii” care încearcă cu orice preţ să supravieţuiască acestor taxe.

Mereu spunem că nu avem spaţiu fiscal pentru relaxare fiscală dar surprinzător găsim resurse pentru pilule otrăvite cu iz electoral. Nu vom ajunge departe cu un astfel de proiect. Băncile şi sistemul economic din România vor acumula şi mai multă ”neperformanţă” indusă de agresiunea sistematică a politicienilor la adresa mediului de afaceri.

Cum se explică creşterea economică cu 5,2% în ultimul trimestru al anului 2013 şi scăderea inflaţiei la nivel record? A devenit România tigrul Europei, aşa cum scrie Financial Times?

Să fim serioşi. Mie acel articol îmi sună mai degrabă a reclamă cumpărată sau a analiză superficială. Cu atât mai mult cu cât el nu a fost preluat şi confirmat de alte isprăvi similare. Dovada clară că nu suntem priviţi cu ochi buni este că investitorii străini ne evită sistematic. Abia mai reuşim să îi păstrăm în ţară pe cei care s-au păcălit şi au încropit ceva aici.

Cum poţi să crezi în aşa ceva când economia reală îţi oferă semnale contradictorii: credite neperformante la nivel record, insolvenţe tot mai multe de la lună la lună, consum privat care nu creşte, creditare care nu se relansează, investiţii străine care ocolesc sistematic România etc..

Explicaţia creşterii economice (care încă nu e confirmată pe date oficiale, sunt doar estimări-semnal) e una simplă: consumul nu a crescut, investiţiile private au scăzut, exportul net e în continuare negativ (importăm mai mult decât exportăm, chiar dacă deficitul s-a redus semnificativ) deci singurul motor de ”creştere” în 2013 a fost statul care şi-a sporit consumul guvernamental la nivelul anului cu aproape 6% pe datorie (datoria publică totală a crescut cam cu 9%). De aici avem creştere economică care nu e nici durabilă şi nici sănătoasă. Mai târziu acea datorie publică va trebui dată înapoi prin sacrificarea mediului privat. Financial Times s-a cam uitat din avion la România dacă a fost în stare să publice aşa ceva.

Cristian Păun este conferenţiar doctor la ASE Bucureşti şi preşedinte al Societăţii Române de Economie.