Efortul de a „înţelege” cyberbullying-ul şi cum am putea să ne protejăm copiii

Agresiunile on-line sunt foarte diferite şi mult mai periculoase decât cele din "lumea reală". Pentru a ne ajuta cu adevărat copiii trebuie să înţelegem limba lor, fără a ne face iluzii că vom fi capabili să-i ţinem sub control devenind "prieteni" pe Facebook.

Agresiunile adolescenţilor nu sunt o invenţie recentă, au existat mereu şi vor continua să existe. Dar la acestea s-au adăugat, sau uneori le-au completat, cele în versiune on-line care, deşi pot părea mai dulci deoarece nu implică contactul fizic, aceasta sunt, de fapt, mult mai insidioase şi omniprezente.

Agresiunea tradiţională acţionează în contexte limitate şi nu interconectate; implică asumarea fizică a rolului de agresor care, în mod inevitabil, dezvăluie numărul de potenţiali agresori; permite, fiind mult mai identificabilă, o apărare mai eficientă şi, în orice caz, o dată ce s-a încheiat rareori lasă urme adânci.

Cyberbullying-ul este viral (de multe ori se agravează din joacă, fără măcar să se cunoască victima); ajunge la întreaga sferă a relaţiilor victimei; îi pune pe toţi într-o poziţie de a se comporta ca agresori; nu este "identificabil" şi lasă urme de neşters. Şi nu este o coincidenţă faptul că, în atât de multele sinucideri recente care implică adolescenţi, a fost întotdeauna în fundal, ca un numitor comun, cyberbullying-ul dezvoltat în cadrul reţelei de socializare.

În spatele unui gest extrem, făcut de un adolescent, există întotdeauna un disconfort profund, care îşi are rădăcinile mult dincolo de Facebook sau de alte reţele de socializare la modă. Dar agresiunea suferită în aceste noi spaţii ale reţelor de socializare - care sunt folosite probabil ca un refugiu - poate fi, în multe cazuri, picătura care umple paharul. Într-un articol apărut luni în ziarul italian Corriere, preşedintele Maurizio Tucci de la Asociaţia Laboratorul Adolescenţei (o organizaţie italiană non-profit care îşi propune să încurajeze şi să promoveze studiul şi cercetarea pe adolescenţi din punct de vedere social, psihologic şi medical) relatează că, pentru a da un ajutor concret copiilor noştri trebuie luate în considerare două aspecte: eroarea şi strategia.

Eroarea – Greşeala pe care de multe ori o facem noi adulţii, în încercarea de a găsi o cale de ieşire simplistă, este aceea de a presupune că, pentru a scăpa de hărţuială şi de conexiune este suficient un simplu "click" de ştergere de pe reţelele sociale. Astfel demonstrăm că nu avem nici cea mai mică idee despre ceea ce înseamnă să fii un adolescent în zilele noastre. Astăzi, "reţelele de socializare" sunt contextul în care adolescenţii îşi petrec majoritatea timpului lor; este cordonul ombilical care îi leagă, chiar şi pentru cei cu care au în comun o realitate socială (colegi, prieteni). Ieşirea din reţeaua de socializare este echivalentul cu tăierea firelor telefonice sau cu închiderea definitivă în casă practicate pe vremea noastră.

Strategia - Deci, ce ar trebui să facem pentru a-i proteja? Ca întotdeauna, rolul ne cere să ne educăm şi să ne creştem "puii" (în calitate de părinţi, profesori, adulţi), iar pentru aceasta trebuie să le dăm instrumentele de interpretare şi citire a ceea ce este în jurul lor: transferând acele puţine valori reziduale care ne-au mai rămas, indicând un comportament etic, explicând - pentru a fi mai exacţi - care sunt riscurile la care sunt expuşi utilizând noile reţele de socializare de pe web; care sunt comportamentele prudente de adoptat şi cum să le evite pe cele imprudente.

Problema, (foarte dificilă: de la a spune la a face) este că majoritatea părinţilor, profesorilor, sau a celor cu diferite titluri care se ocupă de adolescenţi, nu au nici cea mai mică idee despre cum se dezvoltă reţeaua de socializare, modul în care aceasta structurează relaţiile, care este limba lor. Toate acestea sunt foarte diferite de ştiinţa utilizării calculatorului şi a navigării pe Internet.

Problema reală este că suntem mereu în urmă cu noua tehnologie şi, în timp ce părintele care are "prietenia" fiului sau a fiicei sale pe Facebook crede sincer că are situaţia sub control, aceştia trăiesc de fapt în realitatea lor socială. Realitate din ce în ce mai nouă şi mai fără milă: de la ASK la Chat Roulette, la Snap Chap, la atâtea alte "socializări" care răsar cu viteza noilor modele de smartphone.

Astfel, apariţia cazurilor de cyberbullying este o „boală” dificilă care este descoperită cu întârziere (acolo unde un "diagnostic" şi o intervenţie timpurie ar fi esenţială), deoarece adolescenţii – aşa cum au confirmat foarte mulţi dintre ei în cadrul cercetărilor efectuate în şcoli de către Laboratorul Adolescenţei - nu au curajul să le spună părinţilor lor ceva care, în mod inevitabil, ar dezvălui un "alt sine" (acela din "reţeaua socială"), profund diferit de ceea ce mama şi tata îşi imaginează.

Ce trebuie făcut? Este neapărată nevoie de un efort din partea noastră, de o "înţelegere" în mai multe sensuri. Trebuie să învăţăm să înţelegem (în sensul de a cunoaşte) cum funcţionează lumea reţelelor de socializare on-line şi trebuie să învăţăm să ne înţelegem copiii (în sensul de a judeca cu indulgenţă) care uneori se pot poticni în „reţea”. Numai atunci putem să-i îndrumăm în mod corespunzător şi, cel mai important, să luăm măsurile corespunzătoare atunci când un adolescent nu mai este în măsură să controleze periculosul joc la care s-a expus în mod voluntar şi de la glumă s-a trecut la disconfort, teamă sau la actul extrem.