Alexandra Nadane: „Adopţia este o soluţie nobilă” (interviu)

În aproape 40 de oraşe din România are loc între 22–23 martie cea de-a patra ediţie a Marşului pentru viaţă. Tema din acest an este „Adopţia, o alegere nobilă”. În Bucureşti, Marşul pentru viaţă se va desfăşura astăzi începând cu ora 14.00, pe traseul Piaţa Unirii – Parcul Tineretului, intrarea Şincăi. „Copiii au nevoie de dragostea şi siguranţa unei familii responsabile şi de o societate responsabilă. Scopul acestei teme este tocmai de a încuraja responsabilitatea faţă de copii, faţă de mame şi faţă de familiile care adoptă”, explică Alexandra Nadane, preşedinte al Asociaţiei Studenţi pentru Viaţă, co-organizator al Marşului, într-un interviu acordat Epoch Times.

Epoch Times: De ce organizaţi anual Marşul pentru Viaţă? Ce mesaj vreţi să daţi societăţii româneşti prin acesta?

În 2014, în România, Marşul pentru Viaţă este la a patra ediţie şi se desfăşoară în aproape 40 de oraşe din ţară. Organizăm acest marş pentru a promova adopţia şi pentru a transmite un mesaj public în sprijinul copiilor care au nevoie de dragostea unei familii, în sprijinul părinţilor care au adoptat sau care vor să adopte, dar şi în sprijinul mamelor care nu-şi pot asuma responsabilitatea creşterii unui copil şi ar vrea să-l dea spre adopţie.

Ne preocupă în primul rând atitudinea oamenilor faţă de adopţie, deoarece eficienţa, respectiv succesul acesteia, depind de gradul de reticenţă sau de deschidere pe care îl are societatea. Problemele legate de adopţie au fost de multe ori dezbătute, chiar cu accente dure, în spaţiul politic şi public. Dar limitarea discuţiilor la legislaţie nu este folositoare, pentru că de multe ori mentalitatea este cea care îşi spune cuvântul. De aceea, cei care vor participa la Marşul pentru Viaţă din acest an vor avea ocazia să transmită împreună un mesaj public pentru promovarea unei atitudini pro-adopţie la nivelul societăţii, nu numai al oamenilor politici.

De ce aţi ales tema adopţiei pentru Marşul de anul acesta?

Spunem despre copii că ei sunt viitorul societăţii, dar, din ceea ce cunoaştem cu toţii despre copiii României, se pare că uneori acest viitor al lor nu prea ne preocupă. Adopţia este o soluţie foarte firească, iar în această privinţă interesul copilului trebuie să primeze.

Ei au nevoie de dragostea şi siguranţa unei familii responsabile şi de o societate responsabilă. Scopul acestei teme este tocmai de a încuraja responsabilitatea faţă de copii, faţă de mame şi faţă de familiile care adoptă.

La nivel public, adesea suntem preocupaţi de probleme care, în timp, se dovedesc a fi fost derizorii. Aşa se face că există probleme majore care nu beneficiază de atenţia cuvenită, nici de timpul pe care îl merită, nici de promovarea care ar fi normală. Una dintre acestea probleme este cea a adopţiei. În jurul nostru sunt mult mai multe persoane implicate în această problematică decât realizăm. Nu sunt numai persoanele care au fost adoptate sau au adoptat, ci mai există o masă uriaşă de persoane care se frământă dacă să adopte sau nu şi un număr considerabil de copii care tânjesc după o familie care să le poarte de grijă, după o mamă şi un tată pe care să îi iubească şi care să-i iubească.

Să o iau pe rând. Cei care îşi pun problema dacă să adopte sau nu, nu aparţin doar tipului „familie care nu poate avea copii”. Sunt mult mai multe tipologii. Cel mai adesea este vorba despre familii de tineri care au fost implicaţi în activităţi de voluntariat cu copii, de când erau adolescenţi, şi s-au obişnuit cu ideea de a face lucruri bune care ies puţin din spaţiul de confort propriu. Dar şi aceşti tineri trăiesc în societate şi există o presiune, ca mentalitate, care îi ţine cumva în loc.

Legislaţia românească a adopţiei nu prevede soluţii pentru unele situaţii des întâlnite. De exemplu, este necesară începerea demersurilor legate de adopţie încă de la naştere sau chiar din timpul sarcinii, astfel încât să se prevină abandonul, mortalitatea infantilă şi existenţa unei perioade în care copilul este lipsit de familie chiar în primii ani ai vieţii.

În orice caz, nu există o valorizare a adopţiei „de dragul copilului”, adică în condiţiile în care este vorba doar de a înfia un copil care nu are familie sau a cărui familie nu îl poate creşte.

Şi, ca să închei răspunsul la această întrebare, o să vă povestesc întâmplarea care a făcut declicul pentru alegerea temei. Pe 8 ianuarie, când în Rusia se sărbătorea Crăciunul pe stil vechi, Mila Scelokova, o fetiţă de 9 ani dintr-un orfelinat, i-a scris o scrisoare Patriarhului Chiril al Rusiei, în care i-a adresat următoarele cuvinte: „Degrabă vine Crăciunul şi întotdeauna sunt aduse daruri, însă eu nu vreau un dar, ci aş vrea să vă cer ceva: Rugaţi-vă, vă rog frumos, să am şi eu o mamă, numai să fie bună şi să mă ia acasă. Doar sunteţi Patriarh şi Dumnezeu ascultă rugăciunile Dumneavoastră.” Pentru toţi copiii aflaţi în aceeaşi situaţie ca Mila se face acest marş.

Ce reţineri (de mentalitate) au românii în privinţa adopţiilor? Există o cultură a adopţiei în ţara noastră?

În perioada de pregătire a manifestaţiilor din Săptămâna pentru Viaţă am întâlnit oameni care n-au curajul să vorbească despre adopţie şi se tem să-şi spună poveştile de succes. Câteva dintre ele sunt publicate în revista Pentru Viaţă, număr dedicat adopţiei, dar au fost scrise sub protecţia anonimatului. Cei care au ales să-şi povestească bucuria, au vrut să rămână necunoscuţi, poate şi pentru că au considerat că expunerea publică i-ar afecta. Cu alte cuvinte îi receptează pe ceilalţi ca având o problemă cu ei, ceea ce nu este normal.

În alte ţări această reticenţă este mult mai diminuată. De exemplu, am publicat în revistă mărturia unei mame naturale din SUA, care fiind elevă a rămas însărcinată şi povesteşte stările pe care le-a avut încredinţându-şi copilul spre adopţie. Nu s-a temut de reacţia publică, de acuzele potenţiale că este o mamă denaturată, ci s-a bucurat foarte mult de alegerea făcută.

Ce propuneri legislative vrea să facă SPV autorităţilor române pentru facilitarea adopţiilor?

În prezent, legislaţia românească a adopţiei nu prevede soluţii pentru unele situaţii des întâlnite. De exemplu, este necesară începerea demersurilor legate de adopţie încă de la naştere sau chiar din timpul sarcinii, astfel încât să se prevină abandonul, mortalitatea infantilă şi existenţa unei perioade în care copilul este lipsit de familie chiar în primii ani ai vieţii. Dacă ar exista o astfel de procedură, viitorul copiilor din România ar avea la bază câteva politici testate pe plan internaţional şi adaptate realităţii din ţara noastră.

Alexandra Nadane este preşedinta Asociaţiei Studenţi Pentru Viaţă, unul dintre co-organizatorii Marşului pentru viaţă, cel mai mare eveniment pro-life din România.