Eduard Novak, replică pentru Lipă: Le puteţi spune sportivilor medaliaţi că performanţa lor valorează mai puţin decât activitatea contabilei?

Eduard Novak (Facebook/EduardCarolNovak)
Andrei Popescu
18.10.2024

Fostul ministru al Sporturilor Eduard Novak a reacţionat, vineri dimineaţă, pe Facebook, la cea mai recentă tentativă a şefei Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, de a stinge scandalul legat de sumele enorme pe care contabila şi secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj le-au primit sau ar urma să le primească după aurul olimpic obţinut de canotorii români.

Mai exact, Novak a criticat remarcile Elisabetei Lipă, candidată din partea PSD la alegerile parlamentare, care a acuzat că este victima unui atac politic şi a afirmat că sumele vehiculate în spaţiul public ar fi destinate întregului personal al Federaţiei şi nu doar anumitor persoane. În plus, ea a adăugat că sumele nu au fost încă aprobate, fiind doar în “faza de proiect”.

Totodată, fostul ministru a adresat acuzaţiile şefei Agenţiei Naţionale pentru Sport că el nu a făcut nimic pentru sport în cei trei ani de mandat în fruntea Ministerului Sporturilor.

În continuare, redăm postarea fostului ministru Novak:

Am citit, cu multă atenţie, declaraţiile stupefiante ale doamnei Elisabeta Lipă. Am constatat că, în loc să discute despre situaţia de la Agenţia Naţională pentru Sport, doamna Lipă preferă să ducă discuţia într-o zonă sterilă şi lipsită de substanţă, fapt ce mă obligă să fac următoarele precizări:

Doamna Lipă, problema de fond este reprezentată de modul lipsit de transparenţă, imoral şi aflat chiar la limita legalităţii în ceea ce priveşte decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei instituţiei pe care o conduceţi.

Şi, pentru a înţelege mai bine situaţia vă explic:

a. potrivit legislaţiei în vigoare, recompensarea angajaţilor este legală cu condiţia să se facă în baza unor criterii transparente şi nu învăluite în mister;

b. aţi declarat că suma de 160.000 de euro ar fi urmat să fie împărţită cu ceilalţi angajaţi ai #FRC. Deci, cei 160.000 de euro nu recompensau munca doamnei contabil, ci a altor angajaţi. Atunci de ce respectivii angajaţi nu sunt menţionaţi?

c. doamna contabil urma să încaseze banii şi îi împărţea cu ceilalţi angajaţi… este legal??? Este ca şi cum aţi spune că susţineţi ideea ca întreg fondul de salarii al FRC să fie acordat persoanei X care, la rândul ei, va acorda fiecărui angajat salariul cuvenit? Nu numai că este ilegal şi imoral, dar frizează ridicolul!

d. discrepanţă majoră între între declaraţiile dvs. şi ale celorlalţi angajaţi ai FRC. Pe de o parte, susţineţi că suma de 160.000 de euro nu era destinată unei singure persoane (contabila!), pe de altă parte alţi angajaţi au confirmat că respectiva sumă este destinată contabilei. Deci, cine spune adevărul? Dvs. sau celelalte persoane?

e. ştiţi, la fel de bine ca şi mine, că HG-ul la care faceţi referire a fost schimbat chiar de dvs. cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice.

Care a fost motivul acestei schimbări? Probabil pentru a vă justifica demersul ce a stârnit atâtea reacţii negative în societatea românească.

În ceea ce priveşte atacurile la persoană, memoria vă joacă chiar dvs. feste. În sertarele instituţiei pe care o conduceţi, există şi scheletul numit 160.000 de euro pentru contabilă, dar, mai ales, există Strategia Naţională pentru Sport. Dacă timpul vă permite şi aveţi răbdarea de a parcurge această strategie, veţi afla că ea poartă semnătura lui Novak. Eduard Novak. Adică, a mea.

Şi, această strategie naţională pentru sport zace în sertarele dvs. Dacă aţi fi înţeles că ea trebuie aplicată, atunci, într-adevăr, lucrurile s-ar fi schimbat în bine în sport. Din păcate, aţi ales să o ţineţi la sertar şi să vă faceţi că nu ştiţi de existenţa ei. În schimb, într-un mod politicianist, încercaţi să distrageţi atenţia de la problema de fond: 160.000 de euro pentru contabilă!

Tot din categoria “ce a făcut Novak pentru sportul românesc?”: vă aduc în atenţie Legea Novak (40% din sportivii de pe teren să fie români).

În mod evident, lista poate continua. Mă opresc aici şi subliniez că această dispută pe care dvs., în disperare, încercaţi să o duceţi în planul retoricii ieftine a atacurilor la persoană, este despre adevăratele motive pentru care, o campioană de talia dvs., înţelege să se lepede de toate principiile specifice sportului şi să pună pe plan secund performanţa unor campioni.

Repet: problema de fond este legată de motivele pentru care contabila şi secretarul general al FRC au ajuns să fie recompensaţi cu sume mai mari decât sportivii medaliaţi?

Justificările dvs. potrivit cărora cei 160.000 de euro se dau unei persoane ce va împărţi banii cu ceilalţi angajaţi este cel puţin bizară şi ridică multe semne de întrebare. Poate că fiecare angajat al FRC a avut propria contribuţie la obţinerea performanţei sportivilor medaliaţi şi ar trebui recompensat. Însă, era normal ca fiecare dintre ei, în mod transparent, să figureze pe listă şi nicidecum să se împartă banii cu colegii.

În final, puteţi să îi priviţi pe sportivii medaliaţi în ochi şi să le spuneţi că performanţa lor valorează mai puţin decât activitatea contabilei şi a secretarului general din FRC?

Reamintim, în acest context, că, joi, într-o conferinţă de presă, Elisabeta Lipă a încercat să calmeze situaţia tensionată generată după ce fostul ministru al Sporturilor Eduard Novak a declarat că secretarul general şi contabila Federaţiei Române de Canotaj au primit, fiecare, câte 162.400 de euro după ce canotorii români au obţinut aur olimpic.

“La ora actuală nu există nicio sumă aprobată, sunt doar în faza de proiect, de analiză. Ele se depun la Comitetul olimpic, care le verifică şi când avem forma finală se aprobă în Comitetul Executiv. Noi, la ora actuală, nu avem aceste premieri plătite, sunt doar în faza de proiect, pe hârtie. Eu cred că nu îşi poate imagina nimeni că în contul unei contabile intră 160.000 de euro, este doar o simulare. O simulare a ceea ce înseamnă aceşti 40% şi, după aprobarea finală, toţi aceşti bani vor intra direct în conturile personalului angajat. Nu are cum să rămână. 162.000 şi cu 162.000, sunt 324.000 care înseamnă acest 40% din valoarea performanţelor realizate de canotajul românesc. Care se vor împărţi pentru fiecare angajat în parte.

Vor fi aprobate statele de plată de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în Comitetul Executiv, până atunci facem simulări. Acei bani nu intră în contul contabilei, suntem la faza de simulare, pentru că trebuie să faci o analiză. Trebuie să faci o simulare pentru că aceşti bani vor fi aprobaţi din fondul de rezervă al Guvernului. Nu ştiu cum au apărut aceste sume, dar ce pot să vă spun este că nu a intrat niciun leu în contul acestor oameni. Şi, pur şi simplu, această sumă de 40%, când va fi aprobată, va intra în conturile angajaţilor federaţiilor, pentru că nu poate funcţiona o federaţie altfel decât alta. Sunt cinci federaţii care au contribuit la acest loc 23 pe care s-a situat România la finalul Jocurilor Olimpice şi toate cele cinci federaţii sunt răsplătite în acelaşi fel, şi remunerate în acelaşi fel”, a precizat Lipă.

Totodată, Lipă a lansat un nou atac la adresa fostului ministru Eduard Novak, afirmând că remarcile acestuia privind premiile pentru contabila şi secretarul general al Federaţiei ar face parte dintr-o “strategie” politică a acestuia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor