Economiştii avertizează: Zona euro ar putea fi lovită de o criză chiar mai puternică

P. P.
10.04.2014

alte articole

(Sean Gallup / Getty Images)
P. P.
10.04.2014

Criza din zona euro se adânceşte şi ar putea să revină pe o scară chiar mai largă atunci când noul ciclu al lichidităţilor se va derula, au avertizat mai mulţi economişti de vârf în timpul unei dezbateri la Berlin, conform The Telegraph.

„Datoriile de peste 130% din PIB pentru Italia şi de 170% pentru Grecia sunt reţeta unui dezastru atunci când începe noul ciclu”, a precizat profesorul Charles Wypslosz.

Totuşi, directorul ministerului de Finanţe al Germaniei, Ludger Schknecht, neagă aceste afirmaţii susţinând că programul de salvare creat de Uniunea Europeană împreună cu Fondul Monetar Internaţional va avea succes şi nu ar trebui schimbat.

„Există nişte părţi care trebuie reglate. Acestea vor fi rezolvate într-un ritm eficient”, a adăugat Scknecht.

Optimismul economiştilor germani contravine viziunilor adoptate de aproape toţi economiştii din afara spaţiului european şi în mod deosebit de cel din Germania, principalul creditor din zona euro.

S-au făcut puţine lucruri pentru a pune zona euro pe un curs ascendent, chiar dacă randamentele obligaţiunilor suverane ale mai multor state din sudul Europei au atins praguri negative record, a declarat Charles Dallar, fostul şef al Institului Internaţional pentru Finanţe şi negociator şef pentru băncile globale în problema restructurării datoriei greceşti.

„Nu ar trebui să fim distraşi de ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare, ci să ne uităm la economiile interne din Italia şi Spania. Ritmul de recuperare este atât de scăzut şi atât de dureros încât va deveni o provocare pentru democraţii”, a adăugat Dallar.

Refuzul Germaniei de a permite fondului de salvare al zonei euro (ESM) să recapitalizeze băncile în mod direct înseamnă că nu va exista nicio modalitate de a menţine situaţia sub control atunci când băncile Europene eşuează testele de stres din acest an, aşa cum s-a preconizat.

„Este posibil să apară o nouă criză dacă (Statele Unite) anunţă testele de stres fără ca ESM să fie capabilă să recapitalizeze băncile”, a declarat Benn Steil, membru al Consiliului pentru Relaţii Externe.

Poziţia actuală a Germaniei este identică cu cea a Statelor Unite faţă de Marea Britanie de la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial, atunci când Marea Britanie avea cele mai mari datorii ale lumii.

”Germania şi statele creditoare vor trebui să se decidă dacă vor accepta transferurile fiscale sau dacă este mai bine să împingă în jos proiectul şi să lase zona euro să se destrame”, precizat Steil.

”Auzim acelaşi limbaj ca în anii 1940. Criza a fost cauzată în mare de către politicilor laxe din ţările debitoare. Acesta este modul în care vorbea şi Statele Unite atunci când era creditorul„ a adăugat Steil.

”Germania trebuie să devină mai puţin competitivă sau zona euro nu va supravieţui. Nu poţi numai să salvezi o veşnicie. Este mercantilism şi noi nu mai facem astfel de lucruri. Tot ceea ce trebuie Germania să facă este să ridice salariile pentru a face oamenii mai fericiţi”, declarat profesorul Michael Burda, din partea Universităţii Humbolt.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor