Liderii israelieni: este de datoria morală a poporului evreu să ajute Falun Gong în China
focus
alte articole
După ce SUA a ales să-l primească pe Dalai Lama în ciuda protestelor Beijingului, regimul de la Beijing a mai primit o lovitură de imagine săptămâna trecută, din partea Israelului.
În Knesset, Parlamentul israelian, a fost ţinută o sesiune specială care a prezentat una dintre macabrele practici ale regimului comunist de la Beijing: recoltarea forţată de organe de la prizonieri de conştiinţă şi de la deţinuţi condamnaţi la moarte. Din 2001, Partidul Comunist Chinez, care conduce un adevărat genocid împotriva aderenţilor mişcării spirituale Falun Gong, a găsit o cale de a încasa fonduri masive de pe urma acestora, iniţiind un program secret de recoltare forţată de organe, pe viu. La primirea în lagăre de muncă, în multe cazuri, acestora li se fac analize detaliate, după care datele lor medicale ajung într-o bază de date folosită de spitale militare chineze, care le oferă organele pe piaţa neagră de organe din China. Când sunt găsiţi clienţi, prizonierii sunt tăiaţi de vii şi după recoltare sunt aruncaţi în cuptoare de cremare.
Rapoarte independente consideră că numărul celor care au fost ucişi în acest mod în China este de ordinul zecilor de mii.
La evenimentul din Knesset desfăşurat săptămâna trecută, Parlamentarii israelieni, poate datorită crimelor trăite în perioada nazismului, au fost impresionaţi de cruzimea acestei practici care înjoseşte atât profesia medicală, cât şi rasa umană.
"Este de datoria morală a poporului evreu să se împotrivească crimelor împotriva umanităţii care sunt comise în China", a declarat MK Moshe Feiglin (Likud-Yisrael Beitenu), vicepreşedinte al Knesset-ului şi preşedinte al Lobby-ului Liberal, vorbind în timpul sesiunii Lobby-ului Liberal dedicat victimelor persecuţiei conduse de regimul chinez asupra celor 100 de milioane de membrii ai mişcării spirituale Falun Gong, pe 17 februarie 2014.
Sesiunea, ţinută în sala Ierusalim din Knesset, s-a desfăşurat cu participarea secretarului general al Partidului Israelian al Muncii - Yehiel Hilik Bar - Nissim Zeev de la Shas şi Boaz Toporovsky de la Yesh Atid.
Mărturii despre atrocităţile regimului chinez
În timpul sesiunii, Shiping Lu, o victimă care a reuşit să scape din lagărele de muncă din China după ce a fost închisă şi torturată, a descris chinurile prin care a trecut în timpul celor doi ani de detenţie. Lu a relatat că a fost arestată de patru ori, ţinută în izolare şi torturată cu bastoane electrice. În timpul unuia dintre incidente, mâinile i-au fost legate la spate şi a fost atârnată de la o fereastră. "Ceea ce se întâmplă acolo trebuie oprit, este un dezastru pentru poporul chinez, este o crimă", a spus ea.
Profesorul Jacob (Jay) Lavee, director al Unităţii de Transplant de Inimă de la Centrul Medical Sheba, a prezentat mărturia unui doctor care a recoltat organe de la prizonierii executaţi în folosul regimului chinez. Doctorul Wang Guoqi, care a depus mărturie în faţa unei comisii a Congresului SUA, a oferit detalii înfiorătoare de la execuţiile la care a luat parte.
Doctorul a mărturisit (http://waysandmeans.house.gov/legacy/trade/107cong/7-10-01/7-10wolf.htm), că, după ce i se recoltau rinichii, pielea, şi corneele, "donatorul" era băgat într-un sac de plastic pentru cadavre, deşi se afla practic încă în viaţă. Apoi era aruncat într-un incinerator. Potrivit mărturiei doctorului, ofiţerul care comanda o operaţiune de acest gen, i-ar fi spus gardianului: ”Economiseşte glonţul, oricum nu va supravieţui”.
Conform declaraţiei lui în faţa Congresului SUA, Dr. Wang Guoqi a luat parte la aproape 100 de astfel de operaţiuni, pe perioada când era medic militar în cadrul Armatei de Eliberare a Poporului, şi că a extras pielea şi corneele de la aproape 100 de prizonieri executaţi. El a declarat că operase cel puţin un deţinut care nu fusese executat şi încă respira în timpul procedurii, şi că a simţit "regret profund şi remuşcări" pentru implicarea lui.
”Trebuia să lucrăm rapid în crematoriu şi 10 până la 20 de minute erau de obicei suficiente, în general, pentru a lua toată pielea de la un cadavru (...) Pentru că acest sistem ne-a permis să tratăm atât de multe victime cu arsuri, departamentul nostru a devenit cel mai renumit şi profitabil” din provincie, a declarat dr. Wang.
Dar, a adăugat el: "Indiferent de impactul pe care l-am avut în viaţa victimelor cu arsuri şi al pacienţilor cu transplanturi, aceasta nu scuză modul lipsit de etică şi imoral de extragere a organelor.
Mărturia doctorului Wang susţine un raport ONU din decembrie 2003, în care se arată că nu mai puţin de 87.000 de cazuri de tortură gravă au fost documentate până în prezent de ONU. "Raportorul Special continuă să fie alarmat de decesele din locurile de detenţie din China. Rapoartele descriu scene oribile, în care deţinuţii, dintre care mulţi sunt adepţi ai mişcării Falun Gong, mor ca rezultat al relelor tratamente, neglijării sau îngrijirilor medicale neadecvate. Cruzimea şi brutalitatea acestor acte de tortură sfidează orice descriere", declara Asma Jahangir, raportor special al ONU în decembrie 2003.
Monica Macovei: Medici chinezi au depus mărturie în faţa Parlamentului European şi a Congresului American că au recoltat organe de la oameni vii. Rapoarte internaţionale arată că din cele 100.000 de transplanturi de organe din China din ultimii 10 ani, mai mult de jumătate provin de la practicanţii Falun Gong. Din 1999 Partidul Comunist Chinez a trimis la moarte sute de mii de practicanţi
Un raport al organizaţiei Amnesty Internaţional concluziona în 2010: ”Campania severă şi sistematică purtată timp de 10 ani împotriva Falun Gong a continuat şi s-a intensificat prin arestări brutale, procese nedrepte care conduc la lungi sentinţe, dispariţii forţate şi decese în timpul detenţiei în urma torturilor şi tratamentelor inumane”.
În decembrie 2013, europarlamentarul Monica Macovei, care a fost unul dintre autorii rezoluţiei care condamnă practica de recoltare forţată de organe din China, ce a fost adoptată de Parlamentul European la 12 decembrie 2013, declara: „Extragerea de organe fără consimţământ prealabil şi liber se întâmplă în China chiar sub ochii noştri”.
„Medici chinezi au depus mărturie în faţa Parlamentului European şi a Congresului American că au recoltat organe de la oameni vii. Rapoarte internaţionale arată că din cele 100.000 de transplanturi de organe din China din ultimii 10 ani, mai mult de jumătate provin de la practicanţii Falun Gong. Din 1999 Partidul Comunist Chinez a trimis la moarte sute de mii de practicanţi. Guvernul a lansat o persecuţie naţională pentru a eradica practica tradiţională şi paşnică numită Falun Gong, care urmează principiul Adevăr-Compasiune-Toleranţă. Practic în China recoltarea de organe a devenit o afacere foarte profitabilă. Timpul de aşteptare pentru un rinichi sau ficat în Europa este de câţiva ani, pe când în China este de 1-4 săptămâni. Aceasta demonstrează că există în China o bancă imensă de oameni vii ale căror organe pot fi extrase în orice moment. Trebuie să salvăm oamenii inocenţi omorâţi în China pentru organele lor. U.E trebuie să oprească şi să impună sancţiuni autorităţilor chineze...”, a mai declarat doamna Macovei.
Departamentul de Stat american: "respingător"
Un oficial de la Biroul Drepturilor Omului al Departamentului de Stat a descris acuzaţiile legate de recoltarea de organe ca "respingătoare", a relatat BBC. Întrebat de către Congres dacă era posibil ca rapoartele acestor practici să fie nefondate, oficialul Michael Parmly a declarat că dovezile au fost "copleşitoare şi în creştere şi că sursele care le-au raportat au fost "credibile şi numeroase".
Sute de mii de oameni din toate categoriile sociale, au fost trimişi în lagăre de muncă forţată pentru reeducare. Legea permite Partidului să trimită în lagăr pe oricine, pentru un termen de până la trei ani, fără posibilitatea de audiere sau de a face apel. În 2007, un raport guvernamental american a concluzionat că cel puţin jumătate din deţinuţii din lagăre erau practicanţi Falun Gong.
”Campania de persecuţie împotriva Falun Gong a fost susţinută de oficiali ai Guvernului şi forţe ale poliţiei de la toate nivelurile şi a cuprins toate segmentele societăţii şi fiecare nivel al Guvernului din Republica Populară Chineză”, se declară în Rezoluţia HRC 188 a Congresului SUA.
Knesset-ul "trebuie să facă apel la alte parlamente din întreaga lume"
Prof. Lavee a remarcat faptul că legea israeliană a transplantului a oprit fluxul de pacienţi israelieni către China şi finanţarea de transplanturi ilegale ce au loc acolo, dar a adăugat că Knesset-ul israelian "trebuie să apeleze la alte parlamente din întreaga lume să se alăture luptei pentru a opri această crimă împotriva umanităţii care are loc în China, care este sprijinită de regimul de acolo."
David Kilgour, fost secretar de stat canadian (Asia-Pacific) şi nominalizat la Premiul Nobel pentru cercetările sale privind persecuţia Falun Gong, a declarat că Israelul ocupă un loc de frunte în ceea ce priveşte legislaţia care vizează combaterea fenomenului de recoltare de organe. Kilgour a cerut Knesset-ului să legifereze o lege care ar permite membrilor Falun Gong să obţină adăpost şi asistenţă în Israel.
Scriitorul şi jurnalistul Ethan Gutman a publicat o serie de cărţi despre persecuţia împotriva Falun Gong. În timpul sesiunii el a notat că activitatea economică internaţională a Chinei ar trebui limitată, şi a făcut, de asemenea, apel la Israel şi la alte ţări să acţioneze împotriva companiilor farmaceutice care efectuează studii clinice în domeniul transplantului în China. Potrivit lui Gutman, aceste companii contribuie la finanţarea transplanturilor ilegale din China.
Gina Sturdza este autoarea traducerii în limba română a cărţii "Organele Statului", a cărei prefaţa a fost scrisă de preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoaie, carte care este citată ca referintă în Raportul ONU 2013