Moscova acuză: NATO şi-a intensificat activitatea în spaţiul postsovietic

Alianţa Nord-Atlantică a sporit contactele militare în spaţiul postsovietic, „nu doar cu Ucraina, ci şi cu R.Moldova şi cu Georgia" şi ar vrea „revizuirea unui set de acorduri cu Rusia”, a acuzat, miercuri, Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării.
Un grup de avioane F-22 Raptor execută manevre. (Win McNamee / Getty Images)
P. P.
10.04.2014

Alianţa Nord-Atlantică a sporit contactele militare în spaţiul postsovietic, „nu doar cu Ucraina, ci şi cu R.Moldova şi cu Georgia” şi ar vrea „revizuirea unui nou set de acorduri cu Rusia”, a acuzat, miercuri, Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării.

„Rusia a luat notă de planurile unor state membre ale Alianţei de a mobiliza contingente importante de trupe în apropierea frontierelor noastre, lucru care intră în contradicţie cu acordurile dintre Rusia şi NATO. Noi avioane militare apar, iar exerciţiile militare sunt mai frecvente. Evenimentele din Ucraina au evidenţiat atenţia din ce în ce mai mare pe care NATO o acordă spaţiului postsovietic. NATO a intensificat contactele nu doar cu Ucraina, ci şi cu R.Moldova şi cu Georgia”, a declarat Antonov.

Pe fondul agresiunilor Rusiei, NATO a sporit capabilităţile militare în statele membre din Europa de Est, în special în statele baltice, Polonia şi România.

„Responsabilitatea principală a NATO este apărarea colectivă. Luăm decizii legitime pentru a face faţă instabilităţii generate de acţiunile ilegale ale Rusiei”, a declarat Alexander Vershbow, adjunctul secretarului general NATO.

NATO a respins acuzaţiile conform cărora ar desfăşura exerciţii militare masive în apropiere de frontierele Rusiei. Mai multe ţări care înclină spre o aderare la NATO, precum Republica Moldova şi Georgia, s-au simţit ameninţate de către agresiunile ruseşti împotriva Ucrainei, în mod special din cauza „conflictelor îngheţate” din propriul teritoriu.

„Dezmint în mod absolut afirmaţiile adjunctului ministrului rus al Apărării, conform cărora NATO intenţionează să mobilizeze forţe militare masive în apropierea frontierei Rusiei”, a declarat Vershbow.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat în repetate rânduri mai multe state din spaţiul post sovietic că va „folosi toate mijloacele necesare pentru a proteja drepturile etnicilor rusofoni de peste graniţele ţării”, în contextul în care Ucraina este invadată de la sfârşitul lunii februarie sub acelaşi pretext.

„Unii oficiali NATO nu ascund faptul că, deşi cooperează cu Rusia, urmăresc un singur obiectiv: să facă ţara noastră să se comporte pe scena internaţională aşa cum vrea Alianţa Nord-Atlantică. De asemenea, auzim cum NATO vrea revizuirea unui set de acorduri cu Rusia", a acuzat Antonov.

Mişcările de trupe ale Rusiei spre estul Europei cât şi exerciţiile militare masive de la graniţele cu Ucraina şi statele Baltice au determinat NATO să ia în calcul o „regândire” a strategiei din estul Europei. De asemenea, NATO şi Rusia au încheiat, cel puţin temporar, cooperarea în domeniul militar.

„Nu vom permite ca provocările militare ale NATO să devină o ameninţare la adresa securităţii militare a ţării noastre”, a atras atenţia oficialul rus.

Rusia a sporit masiv investiţiile în domeniul militar în ultimii ani, creşterea înregistrată din 2008 până în 2013 fiind de 31% din bugetul Apărării. Rezerva Federală Rusească va mai mari bugetul destinat Apărării cu un procent de 33% într-o perioadă de doi ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor