Dosarul Gheorghe Ursu. Înalta Curte a dat Justiţiei o nouă şansa de a-i judeca pe torţionarii disidentului anticeauşist

Dosarul celor doi securişti acuzaţi de rele tratamente care au cauzat moartea disidentului anticeauşist Gheorghe Ursu s-ar putea redeschide. Înalta Curte a reparat, parţial, ruşinoasa decizie de achitare a celor doi securişti, dispunând retrimiterea cererilor de revizuire a deciziei de achitare înapoi la Curtea de Apel Bucureşti, care le respinsese.

Mai exact, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de familia lui Gheorghe Ursu împotriva deciziei penale pronunţate anterior de Curtea de Apel Bucureşti, prin care judecătorul Cătălin Mircea Pavel a respins de principiu, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de cei doi apelanţi în cauza cunoscută generic sub denumirea de ”Dosarul Ursu”.

În consecinţă, instanţa a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti în vederea judecării pe fond a celor două cereri de revizuire a cauzei. Astfel, CAB va trebui să se pronunţe pe fond:

1. Dacă probele care însoţesc cererile de revizuire au fost sau nu avute în vedere la judecarea celor doi torţionari şi la evaluarea situaţiei premiză în care s-a petrecut acel asasinat politic.

2. Dacă probele respective pot conduce la o concluzie contrară deciziei ÎCCJ din 27 iulie 2023, respectiv că a existat represiune şi o relaţie de adversitate între Securitate si opozanţi în perioada regimului Ceauşescu.

Dacă CAB va constata ca aceste două condiţiii sunt îndeplinite şi va admite cererile de reviziuire, cauza se va repune pe rol şi torţionarii lui Gheorghe Ursu vor fi rejudecaţi.

Despre Cazul Gheorghe Ursu

De profesie inginer constructor, Gheorghe Ursu a fost omorât în bătăi după ce a făcut public, prin intermediul unei scrisori către Europa Liberă, faptul că Nicolae Ceauşescu a decis sistarea consolidării blocurilor avariate de cutremurul din '77 pentru ca banii să fie alocaţi faraonicei Case a Poporului. Neconsolidate, blocurile riscau oricând să se prăbuşească peste locatari la un viitor cutremur puternic, făcând noi victime.

Pârvulescu şi Vasile Hodiş, ofiţerii de Securitate acuzaţi că l-au bătut până la moarte pe Gheorghe Ursu după arestare, au scăpat însă până acum de orice responsabilitate şi pedeapsă. Cei doi au fost deferiţi instanţei abia în 2016, după două greve ale foamei făcute de Andrei Ursu, fiul disidentului ucis, pentru ca şapte ani mai târziu să fie achitaţi definitiv, în baza unei motivări absolut scandaloase.

În motivare, lui Gheorghe Ursu i se contestă calitatea de disident, ba, mai mult, se punea sub semnul întrebării chiar faptul că Securitatea a fost un organ represiv. În mod uluitor, judecătorii au considerat că nu a existat nicio relaţie de adversitate între Securitate şi poporul român în anii ’70-’80, deşi este de notorietate faptul că opozanţii regimului erau bătuţi, torturaţi etc.

Ulterior, atât familia lui Gheorghe Ursu, cât şi Parchetul General au cerut revizuirea sentinţei. Pe 9 mai a.c., judecătorul Pavel Mircea Cătălin de la Curtea de Apel a decis să respingă cererile de redeschidere a dosarului. Decizia a fost luată după două şedinţe cu uşile închise, în camera de consiliu, şi şase amânări succesive, întinse pe durata mai multor luni.

Mai multe informaţii despre cazul Ursu puteţi accesa aici.

Ce înseamnă admiterea apelului?

Avocata familiei Ursu, Gina Crângariu, a explicat pentru Epoch Times ce înseamnă decizia pronunţată de magistraţi.

Ea a arătat că Înalta Curte nu a fost chemată să îi declare vinovaţi pe cei doi securişti ci pentru a da justiţiei o şansă de a rejudeca acest dosar.

„Nu înseamnă că se va da o soluţie pe fondul cauzei, pe vinovăţia celor doi securişti, ci doar că se va casa hotărârea dată de Curtea de Apel, ca instanţă de revizuire la fond, şi se va trimite cauza înapoi pentru soluţionarea cererii de revizuire. De data asta nu pe admisibilitate, ci pe fondul cererii de revizuire, care înseamnă reexaminarea probelor situaţiei-premisă, că doar aici s-a oprit reexaminarea, pe situaţia-premisă, pe baza noilor probe aduse în revizuire şi, respectiv, a noilor fapte şi împrejurări care rezultă din aceste probe.

Ce s-ar putea întâmpla, în cel mai fericit caz, este să se trimită spre rejudecare şi apoi, tot aşa în cel mai fericit caz, să se constate că există acea mult dezbătută situaţie-premisă: care este starea de adversitate între autorităţile statului în perioada regimului comunist, în special între 1965-1989, şi populaţia civilă; şi, pe de altă parte, că a existat o represiune sistematică împotriva populaţiei civile, în special a opozanţilor regimului. Aceste două situaţii.

Şi ce înseamnă asta mai departe? Presupunând că se va da, de către Curtea de Apel Bucureşti, o asemenea hotărâre care să constate că există situaţia-premisă, lucrurile nu se încheie aici. Se dă o decizie doar pe admiterea cererii de revizuire, se constată că soluţia de achitare a fost neîntemeiată şi abia după aceea se reia rejudecarea cauzei, pe fond, cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii. Este o cale lungă", a declarat avocata pentru Epoch Times.

Miza procesului

Întrebată în noiembrie a.c., după ce Înalta Curte amânase cauza, care este miza acestui proces şi cum îşi explică numeroasele tergiversări şi piedici pe care le-a întâmpinat în justiţie de-a lungul deceniilor de când se ocupă de acest caz, avocata a atras atenţia că Securitatea nu a fost niciodată judecată.

"Mi s-a lămurit şi mie miza într-o singură propoziţie spusă de unul dintre avocaţii inculpaţilor, avocatul lui Hodiş. A spus aşa: «Nimeni nu a judecat Securitatea.» Cu alte cuvinte: «Să nu îndrăzniţi să judecaţi Securitatea!» Cum adică, o instanţă din România judecă Securitatea? Păi Securitatea este intangibilă.

Deci, cam aici este miza! Să obţii o condamnare penală a acestor lucrători în Securitate, ceea ce ar însemna clar o recunoaştere a faptului că Securitatea nu era aşa 'soft' cum spuneau ei în perioada anilor ’65-’86, ci era realmente o instituţie represivă care făcea politica de atunci a regimului comunist – regim recunoscut în Parlamentul României ca fiind criminal. Rolul Securităţii în opresiunea sistematică a populaţiei civile a fost recunoscut de statul român. Dar se pare că una recunoaştem, alta fumăm şi alta pronunţăm în instanţă.

Şi a mai fost o chestiune spusă de Hodiş, singurul dintre cei doi inculpaţi prezent, care a spus: «Doamnă preşedintă, dar eu am lucrat şi în Securitate ca ofiţer responsabil cu procedurile» – adică, vezi Doamne, el nu tortura oamenii, el doar întocmea acele acte de procedură – «şi după ’89 am continuat să lucrez în Serviciul Român de Informaţii, ba chiar în corpul de control al SRI-ului.» Ce ne spune nouă asta? Păi este foarte clar: regimul de după Revoluţie ce a făcut, de fapt, a albit, a acoperit.

Hodiş şi Pîrvulescu i-au audiat în regim de tortură şi pe mulţi dintre protestatarii de la Braşov, din 1987; unii n-au supravieţuit anchetei, alţii au făcut boli grave, au fost strămutaţi, tot ei figurează acolo în acele registre de scoatere la anchetă, şi acestea au fost acte pe care le-am depus în instanţă.

El a spus - bine, nu practic ci implicit: «Cum, dumneavoastră mă judecaţi pe mine? Vedeţi bine că eu am continuat şi în noul regim să lucrez ca ofiţer, la SRI.» Şi atunci? Aceasta este miza profundă a cazului, dincolo de faptul că e o crimă cumplită şi e un caz simbolic pentru justiţia română, dar este un caz simbolic pentru supravieţuirea a ceea ce înseamnă Securitatea.

Noi spunem că suntem un stat de drept, că SRI are un rol de asigurare a siguranţei, deci nu un rol de opresiune. Şi atunci, în momentul în care există această continuitate a unor persoane pentru care erau date definitive în justiţie că au făcut poliţie politică – iar Hodiş a mai şi spus că a făcut parte din corpul de control al SRI – e foarte grav.

Deci miza este o miză dublă. Nu doar de a arăta că justiţia română poate să transgreseze teama asta oribilă de tot ce înseamnă Securitate, ci şi de a demonstra că regimul actual, că statul de drept din România nu mai tolerează, nu mai încurajează, nu mai ocroteşte asemenea indivizi şi practicile lor".