Descoperire importantă în Egipt: 100 de sarcofage de acum 2.500 de ani [video]
alte articole
Peste 100 de sarcofage egiptene antice, neatinse şi sigilate, conţinând mumii bine conservate, unele însoţite de ornamente bogate, au fost descoperite într-o necropolă faraonică din localitatea Saqqara, în apropierea piramidei Djoser, situată la sud de Cairo. Acestea se alătură altor 60 descoperite luna trecută, acestea fiind mult mai vechi.
Ministrul Turismului şi Antichităţilor, Khaled el-Anany, a declarat într-o conferinţă de presă că obiectele descoperite datează din dinastia ptolemeică, care a condus Egiptul timp de aproximativ 300 de ani, din jurul anului 320 î.Hr. până la aproximativ 30 î.Hr., şi perioada târzie (664-332 î.Hr.), informează ABC7. Descoperirile arheologice din situl Saqqara, care se află la aproximativ 15 kilometri sud de piramidele din Giza şi include necropola din Memphis, capitala regatului antic, nu s-au terminat încă, a adăugat acesta.
Sarcofagele recent prezentate, împreună cu aproximativ patruzeci de statui ale zeilor antici şi câteva măşti funerare, au fost găsite în puţuri funerare de 12 metri adâncime. Arheologii au deschis unul dintre sicrie şi au găsit o mumie învelită într-un giulgiu împodobit cu hieroglife colorate şi două statui din lemn, în mormântul unui judecător din a şasea dinastie, vechi de peste 4 milenii.
Toate exponatele vor fi distribuite în diferite muzee egiptene, inclusiv în Marele Muzeu Egiptean, care se va deschide la periferia capitalei, lângă piramidele din Giza. O nouă descoperire va fi anunţată în următoarele săptămâni, a afirmat ministrul.