Tjayasetimu, copilul minune al Egiptului antic

Muzicienii egipteni cântând la harpă într-un templeu din Luxor, Karnak. (Shutterstock)
April Holloway
24.05.2014

Tjayasetimu este numele unei fetiţe care a ajuns o cântăreaţă extrem de populară în Egiptul antic. În urmă cu aproape trei mii de ani, ea a fost membru al corului regal şi a cântat pentru faraoni în templele de pe Nil.

O expoziţie a Muzeului Britanic, numită "Vieţi antice: noi descoperiri", a explorat viaţa şi moartea a opt mumii, printre care şi cea a lui Tjayasetimu.

Copila de şapte ani, în ciuda faptului că era mult prea tânără când a murit, era destul de importantă pentru a merita o mumificare elaborată, un proces rezervat în mod normal regalităţii egiptene şi elitei. Conform publicaţiei The Telegraph, care a beneficiat un preview al expoziţiei, Tjayasetimu a fost înfăşurată în bandaje pictate, faţa i-a fost acoperită cu o mantie delicată şi ascunsă într-o mască aurită, apoi a fost depusă într-un sarcofag aurit - tratament de care beneficiau foarte puţine persoane în Egiptul antic.

Fără a deranja stratul exterior al mumiei sale, oamenii de ştiinţă au realizat o tomografie pentru a vedea ce se află pe sub bandajele ei. Aceştia au găsit că fetiţa era bine prezervată, având capul acoperit cu păr lung până la umăr. Aceştia i-au putut vedea chiar dinţii de lapte cum ieşeau prin gingii. Având o înălţime de 1,2 metri, Tjayasetimu era mult prea mică pentru sarcofagul său, nefiind clar de ce acesta nu a fost făcut să se potrivească mărimii sale. Oamenii de ştiinţă cred că aceasta a murit din cauza unei boli, probabil holeră.

Hieroglifele şi picturile de pe sarcofagul lui Tjayasetimeu, a cărui nume înseamnă ”Luate de Zeiţa Isis”, arătau că aceasta era ”o cântăreaţă din interior” în templul dedicat zeului Amun, având probabil un rol de elită al corului templului. Chiar dacă locul exact în care muncea aceasta nu se cunoaşte cu certitudine, se crede că ar fi putut cânta în templul dedicat lui Amun din complexul Karnak din antica Thebă, în apropiere de oraşul actual Luxor, sau cel mai probabil, pe baza designului artistic, în Faiyum, o oază în apropiere de Nill, aflată la aproximativ 90 de kilometri sud-vest de Cairo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor