De ce spun liberalii că Lasconi n-are nicio şansă să intre în turul doi şi că va intra Ciucă / Replica lui Năsui

Andrei Muraru şi Claudiu Năsui la emisiunea Studio Politic realizată de Anca Suciu
Andrei Pricopie
28.06.2024

Deputatul PNL Alexandru Muraru a explicat, la Digi24, de ce crede că Nicolae Ciucă este cel care va intra în turul doi pe zona dreptei şi nu Elena Lasconi.

"Elena Lasconi nu are cum să ajungă în turul doi cu un partid... Domnul preşedinte Ciucă ajunge cu siguranţă. Când partidul care te susţine a luat 2,5 milioane de voturi, când ai 12 preşedinţi de consilii judeţene, când ai 1.200 de primari, când ai aproape 250.000 de membri, cred că această consultare publică şi campanie electorală este un demers mult mai facil decât un partid care n-a câştigat niciun consiliu judeţean, care are scoruri între 5 şi 8 la sută", a declarat Alexandru Muraru.

În replică, deputatul USR Claudiu Năsui a apreciat că, dacă într-adevăr Ciucă ajunge în turul doi cu Ciolacu, va pierde prezidenţialele.

"Problema cu domnul Ciucă nu e că nu ar fi un preşedinte mai bun decât Ciolacu, doar că nu cred că va câştiga turul doi. Dacă intră în turul doi domnul Ciolacu cu domnul Ciucă, cred că oamenii nu vor avea acelaşi entuziasm să iasă la vot, pentru că domnul Ciucă e foarte apropiat de PSD, e foarte apropiat de domnul Ciolacu, au făcut această coaliţie imensă şi atunci e posibil să fie exact tichetul câştigător al domnului Ciolacu", a precizat Claudiu Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor