Datele din aprilie nu indică niciun fel de recuperare economică în China
alte articole
În China, investiţiile, producţia şi vânzările en detail au avut o creştere mult mai lentă în luna aprilie decât se anticipa, acest lucru contribuind la amplificarea incertitudinilor privind stabilizarea celei de-a doua economii a lumii.
Creşterea producţiei în fabrici s-a limitat la 6% în aprilie, a anunţat sâmbătă Biroul Naţional chinez pentru Statistici (BNS), nemulţumind analiştii care s-au aşteptat la o creştere anuală de 6,5%, după ce a fost înregistrată o creştere de 6,8% în luna martie.
Creşterea investiţiilor în active fixe a ajuns la doar 10,5% în aprilie, în ciuda aşteptărilor pieţei pentru o creştere de 10,9% şi în ciuda faptului că în primul trimestru a avut loc o creştere de 10,7%.
Investiţiile fixe din partea companiilor private au continuat să se încetinească, indicând faptul că sectorul privat al afacerilor rămâne în continuare sceptic la perspectivele economice ale Chinei. Investiţiile făcute de companiile private au crescut cu 5,2% în aprilie, deşi în primul trimestru a avut loc o creştere de 5,7%.
“Se pare că toate motoarele şi-au pierdut brusc impulsul, iar perspectiva creşterii s-a redus de asemenea”, a declarat Zhou Hao, economist la Commerzbank în Singapore, într-o notă informativă.
“Până la urmă trebuie să recunoaştem: China se chinuie”.
Reuters a raportat sâmbătă că agenţia chineză de reglementare bancară a trimis o notificare urgentă băncilor, spunându-le să îndepărteze blocajele care împiedică creditarea firmelor private.
În anunţul său, BNS a susţinut: “Deoarece valoarea totală a investiţiilor private este relativ mare, încetinirea ei ar putea restricţiona creşterea ecoomică stabilă şi necesita un grad ridicat de atenţie”.
Datele din martie au oferit o speranţă care nu s-a adeverit
Creşterea vânzărilor en detail în luna aprilie, care cuprinde atât cumpărările private cât şi cele guvernamentale, au crescut cu 10,1% anual, dar mai puţin decât s-a estimat. Analiştii au prevăzut că vânzările vor creşte cu 10,5% anual, acelaşi procentaj de creştere raportat şi pentru luna martie.
Datele financiare din luna martie au dat mici speranţe că economia chineză va prinde avânt în urma măsurilor de stimulare fiscală, monetară şi administrativă luate de regimul chinez în ultimul an şi ceva. În plus, o revenire pe piaţa proprietăţilor a dus, de asemenea, la creşterea cererii de materii prime, oferind astfel un impuls industriilor grele de mult timp cu probleme, cum este cazul oţelăriilor.
Dar o mare parte a datelor lunii aprilie, care au inclus exporturi şi importuri mai slabe decât s-a aşteptat, au continuat să arate slăbiciunea persistentă din întreaga economie.
Singurele date pozitive au fost cele privind investiţiile în imobiliare, care au crescut cu 9,7% în luna aprilie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform calculelor realizate de Reuters.
Creşterea economică a Chinei a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani din cauza cererii reduse în ţară şi străinătate, a capacităţii excedentare de producţie şi a datoriilor tot mai mari.
Guvernul din Beijing a trasat reducerea capacităţii excedentare într-una dintre principalele sale priorităţi şi a promis că va scoate din circuit aşa numitele companii zombie care nu sunt productive şi sunt susţinute de stat. Dar economiştii estimează că autorităţile chineze vor acţiona într-un ritm lent, pentru a evita creşterea semnificativă a şomajului.